Despre autonomie şi Ţinutul Secuiesc în termeni de marketing

Articolul de faţă este o analiză a relaţiilor majoritari-minoritari în România, scrisă de un specialist în marketing şi vânzări, Marian Hanganu, care ne face onoarea de a dedica această postare MaghiaRomâniei. Mulţumim şi dăm mai departe, în speranţa că acest articol va ajunge la cei care au ochi să vadă şi suflet să înţeleagă.

Problemele dintre români şi maghiari nu se vor termina prea curând, pentru ca întreaga situaţie este privită dintr-o perspectivă greşita de către ambele comunităţi.

Cadrul problemei

România este un stat naţional, unitar şi indivizibil. Ştiu că nouă ne place formularea asta la nebunie, dar încerc să privesc prin ochii unui minoritar, fie el maghiar, ţigan, bulgar sau lipovean şi nu văd nimic amuzant aici. E ca şi cum ai fi trecut ca minoritar la capitolul etc.

Românii cântă cam aşa: „Noi suntem români, noi suntem români, / Noi suntem aici, în veci stăpâni”. Mda, “Ardealul-pământ românesc” şi „Dacă nu vă place, de ce nu plecaţi în Ungaria?”.

Maghiarii spun ca vor înfiinţarea „Ţinutului Secuiesc”. Dacă eşti român şi locuieşti în Transilvania, ce îţi vine în minte când maghiarii cer înfiinţarea unui Ţinut Secuiesc? Că nu e românesc, că va fi al lor şi nu al tău, aşa că valea!

Cu un astfel de cadru de discuţie, as fi mirat să aflu că a trecut o zi fără animozităţi între cele două comunităţi.

Egalitatea în drepturi
 
Cetăţenii români şi maghiari sunt egali în faţa legii şi a Constituţiei României. Aşa ar şi trebui să fie, numai că în mintea lor lucrurile stau diferit: românii cred că au dreptul să decidă, în virtutea faptului că sunt majoritari; maghiarii cred că ar trebui să aibă drepturi suplimentare, pentru că sunt minoritari şi se cuvine să fie protejaţi. Adevărul este că românii au puterea (prin număr), dar puterea asta nu le dă dreptul să hotărască orice le trece prin cap, iar de asta nu sunt chiar toţi conştienţi.
 
Când vine vorba de Ţinutul Secuiesc, de zonele în care maghiarii sunt majoritari, situaţia este exact invers.

Drepturile istorice

Cine a fost primul aici sau în Ardeal, cine a stăpânit mai mult timp în Transilvania etc. Prostii! Toţi suntem urmaşii unor migraţii, mai recente sau mai puţin recente. Mulţi romani sunt înrudiţi genetic cu o parte dintre unguri pentru că fac parte din acelaşi haplogrup adică au un strămoş comun, undeva în negura timpului. Asta îi face să fie „rude de sânge” cu maghiarii respectivi şi nu cu conaţionalii lor.

Drepturile istorice nu există şi nu ar trebui să ne mai referim la ele, pentru că introduc în discuţie un element irelevant. Pământul este al celor care îl locuiesc, fără importanţă cu privire la momentul şi circumstanţele în care strămoşii lor au ajuns acolo.
 
Provocările reciproce şi istoria recentă
 
Istoria medievală arată că Ungaria a fost un factor important în coagularea formaţiunilor statale româneşti. Şi români la origine ca Iancu de Hunedoara sau Matei Corvin au jucat un rol important în istoria maghiarilor. Ambele populaţii poartă o amprentă cumană puternică, de care nu prea sunt conştiente. Ungaria şi Principatele Române au fost de multe ori aliate împotriva turcilor.
 
Relaţiile tensionate sunt cauzate statutului inferior pe care l-au avut românii în Transilvania, urmare a Unio Trio Nationum şi al amestecului clerului în viaţa politică (religia otrăveşte totul, cum a zis Cristopher Hitchens). Asta a făcut ca istoria recentă să fie marcată de evenimente în care ne-am regăsit în tabere adverse.
 
Cum nu sărbătorim bătăliile din Evul Mediu, ci evenimente mai recente, toate sărbătorile noastre se referă la date la care strămoşii noştri i-au bătut pe ai lor. Fiecare sărbătoare de 1 decembrie sau de 15 martie e ca o sărbătoare a victoriilor Stelei în Ştefan cel Mare.

Ce este de făcut?
 
Românii trebuie să renunţe la a considera România-pământ românesc. Trebuie să acceptăm că România este pământul cetăţenilor care locuiesc aici, în egală măsură, indiferent de etnie. N-ar trebui să mai spunem niciodată unui minoritar să plece dacă nu îi place în România, pentru că asta ne subliniază puterea, dar ne distruge legitimitatea. Puterea fără legitimitate e abuz.
 
Maghiarii ar trebui să înţeleagă că cererea de a crea un Ţinut Secuiesc nu va avea succes atât timp cât îi vor spune aşa, pentru că este un proiect în care niciun român nu are cum să se simtă inclus. Fără susţinerea românilor din zonă, nu vor reuşi niciun proiect de autonomie. Dacă vor o creştere a autonomiei, atunci trebuie să o definească într-un mod în care românii să se simtă incluşi. Pot sublinia avantajele gestionarii locale a problemelor locale, proporţia prea mare a veniturilor locale care merg la centru etc. Maghiarii au nevoie să îi atragă de partea lor pe românii care locuiesc în aceleaşi localităţi cu ei.
 
Ar trebui să celebrăm ceea ce ne uneşte, să ne propunem realizări comune: un drum, o operă publică, o sărbătoare comună, orice, că avem de unde alege!
 
Avem nevoie de iniţiative de tipul MaghiaRomania, o pagină de Facebook întreţinută de o echipă mixtă, româno-maghiară. Îmi imaginez câte îndură oamenii ăştia din partea capetelor înfierbântate din ambele etnii!
 
Avem cu toţii o demografie proastă: peste 50 de ani vor fi mai puţini români şi maghiari în lume. Haideţi măcar să fie mai fericiţi, că doar asta contează până la urmă!

Articolul a fost publicat iniţial pe blogul personal al lui Marian Hanganu.