Demisia lui Ioan Rus nu potoleşte setea de dreptate
0
Ioan Rus şi evenimentele de astăzi nu sunt praf în ochi; personal cred că acum oamenii sunt însetaţi de dreptate şi o demisie nu le mai potoleşte setea. Vor vrea toate demisiile posibile şi vor vrea politicieni după gratii, indiferent de partid. Poate pentru alegatorii săi, ce s-a petrecut astăzi va da un moment de respiro premierului, dar lucrurile doar se adună şi nimic din ce va face nu mai poate opri avalanşa.
Declaraţia făcută aseară pe postul de televiziune Digi 24 a ministrului Transporturilor Ioan Rus spune după cum urmează: „România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”. Cum era de aşteptat mediul online, o reacţie similară celei de săptămâna trecut când Victor Ponta a fost „ca orice om normal” la DNA. La scurt timp, prim-ministrul a anunţat pe Facebook că a acceptat demisia lui Ioan Rus din funcţia de ministru.
Rar ne este dat să întâlnim un act de demisie în urma unei declaraţii sexiste în România, însă nu sexismul a stat la baza acestei demisii, ci faptul că a lovit în diaspora, aceeaşi diaspora care a costat PSD-ul alegerile prezidenţiale. Este, prin urmare, normal faptul că premierul i-a acceptat demisia, pentru că PSD deja se confruntă cu o puternică criză de imagine şi era necesar să arate că poate fi corect şi demn şi să se diferenţieze de opoziţie. Este însă prea târziu pentru asemenea gesturi pentru PSD, iar evenimentele de astăzi nu vor creşte încrederea oamenilor în politicienii social-democraţi.
PSD îşi spune partid social-democrat, dar cei aflaţi la fruntea piramidei nu par să înţeleagă exact cum este nici cu stânga, nici cu democraţia; nu par să înţeleagă nici ce e cu migraţia şi românii din diaspora, nici cu cei rămaşi în ţară; nu par să înţeleagă ce înseamnă sărăcia şi ce înseamnă decizia de a-ţi părăsi ţara pentru nişte bani. Şi mă îndoiesc că opoziţia înţelege aceste probleme mai departe de nişte declaraţii.
Îmi închipui că pentru politicieni, în general, acei 1.000 de euro pentru care un muncitor sau o muncitoare din România îşi lasă casa, familia, prietenii e un mizilic; afecerile şi învârtelile lor se fac pe bani mulţi şi ei nu sunt în situaţia în care preferă să culeagă căpşuni ca să îşi poată face wc în casă. Vorbim despre distanţe astronomice între cetăţenii unui stat şi „elita” care îi conduc. Există o puternică deconectare între ce se petrece în structurile statului şi realitatea din casele românilor.
Politicienii par să nu ştie care e rolul lor, de unde le vine salariul sau banii aceia de la buget cu care fac afaceri în familie. Politicienii au uitat de români.
Apar cifre care spun că suntem pe plus, cum că în România treburile merg mai bine, dar, în realitate, pentru oameni, nimic nu se schimbă. Şi ca om de ştiinţe politice, care a fost educat să privească la cifre, îmi vine să mă las de meserie când mă uit la oameni. Acele cifre şi acele politici nu m-au ajutat nici pe mine, nici pe cei câteva milioane de oameni să rămână în ţară. Am plecat, chiar dacă creşterea economică a României este pe plus. Între declaraţiile şi comunicatele politice şi viaţa reală este o prăpastie greu de umplut. Prea mulţi oameni politici, prea mulţi analişti, prea mulţi consilieri au intrat într-o logică de sistem, o logică desprinsă din cărţi şi teorii, din care ne facem şcoala şi ne culegem informaţia. Şi toate ar fi bune dacă de exemplu acea cunoaştere ar ajuta să privim în ochi bătrânicile de la piaţă care vând trei legături de mărar pentru că nu le ajunge pensia şi să le spunem că lucrurile merg bine.
Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că există o recompensă anume în jocul politic şi în a urca în ierarhii, în a primi funcţii şi onoruri. Oamenii, inclusiv cei care vorbesc isteţ la televizor sau în Parlament sunt vii, au nevoi şi au ego. Jocul politic intră în sânge ca orice dependenţă, pentru că e vorba de putere, e vorba de informaţie, e vorba de resurse. Ca să ajungi acolo trebuie să ştii unde să priveşti şi de cine să te lipeşti sau, într-un limbaj mai elevat, cu cine să faci networking; ca să rămâi acolo trebuie să te gândeşti doar la tine, altfel nu ai avea resurse şi energie să rezişti. E uman să fii politician şi să nu te mai intereseze cetăţenii. Şi pentru politician ziua are 24 de ore; diferenţa e că el îşi ia salariu pentru a reprezenta nişte cetăţeni, dar îşi foloseşte timpul pentru a-şi asigura poziţia şi pentru ţinte politice viitoare. Aşa e sistemul. Şi da, ştiu ce spun şi teoriile, dar nu mă ajută nici să sper, nici să cred.
Prin urmare, ce s-a petrecut astăzi e tot joc politic. Victor Ponta îşi asigură poziţia şi are nevoie de orice gest disperat pentru a arăta că el e diferit de opoziţie. Amuzamentul este că nu este diferit, amuzamentul este că în partidele de opoziţie există derapaje la fel sau mai grave ca cel de astăzi, declaraţii de rasism şi homofobie, de sexism. Să amintesc doar de „iubitul” primar de la Baia Mare, din PNL, care a pus un zid între cei de etnie romă şi cei majoritari. Există diferenţe prea puţine şi morale, şi politice, între partidele din România. Poţi găsi cel mult nişte oameni pe acolo care încă cred şi care încă vor să facă. Sper că atunci când se va face curăţenie în aceste partide, cei mai tineri vor avea o şansă să pună în practică ceea ce cred. E o ultimă speranţă personală pe care o mai am faţă de politica românească, doar că pe acei oameni pot să îi număr pe degete.
Ce se petrece acum în România începe să aibă din ce în ce mai puţin legătură cu PSD sau cu vreun alt partid, ci cu o stare de disperare şi deznădejde a oamenilor. Cetăţenii au nevoie să vadă pe corupţi pedepsiţi, au nevoie să simtă că după atâţia ani există dreptate, există o formă de justiţie în care cei care fură şi fac rău sunt judecaţi şi arestaţi. Este o nevoie simplă, dar care a erupt în acest moment.
Suntem generaţii întregi de oameni care am fost educaţi că a fura este greşit, că „dacă munceşti ai”, că „munca e brăţară de aur” şi acum ne uităm stupefiaţi - numărând banii după ce plătim chiria sau ne-am făcut cumpărăturile - la cei care nu au ascultat, care au fost şmecheri şi lichele, la politicienii care sunt acuzaţi de corupţie.
Ne uităm la ei şi ne simţim păcăliţi: şi noi mergem la serviciu, dacă avem noroc să îl găsim, şi noi muncim 8-10 ore pe zi, şi noi primim un salariu, dar cumva asta nu ne ajută să trăim decent. Mergem şi muncim doar cât să putem plăti o chirie, o întreţinere şi ceva mâncare. Ne bandajăm sărăcia cu vorbe din români care spun „măcar am mâinile curate” şi „dorm noaptea liniştit”, dar când vine toamna şi copiii tăi nu mai au pantofi şi caiete, când vin facturile şi sunt urmate de atacuri de panică te apucă furia, pentru că nu mai este nici o cinste în a fi sărac şi nici o linişte! Iar românii sunt furioşi. Săraci şi furioşi. Iar asta e ceva ce politicienii nu mai înţeleg: nu se mai pot ascunde, furturile lor au creat prea multă sărăcie, iar dacă e ceva ce oamenii nu uită e sărăcia, iar dacă e ceva ce poate speria clasa politică e aceeaşi sărăcie.
Ioan Rus şi evenimentele de astăzi nu sunt praf în ochi, personal cred că acum oamenii sunt însetaţi de dreptate şi o demisie nu le mai potoleşte setea. Vor vrea toate demisiile posibile şi vor vrea politicieni după gratii, indiferent de partid. Poate pentru alegatorii sai, ce s-a petrecut astăzi va da un moment de respiro premierului, dar lucrurile doar se adună şi nimic din ce va face nu mai poate opri avalanşa. E teoria bulgărelui de zăpadă: cu cât cazi de la o înălţime mai mare şi cu cât te rostogoleşti mai mult, cu atât vei deveni mai mare, mai greu, iar în final paguba pe care o vei produce este prea greu de reparat. Sărăcia va face întotdeauna orice guvern să cadă.
Se încarcă comentariile...
