Molocea Andreea
Feministă
În anul 2010 a absolvit Masteraul de Gen, Politici și Minorități, iar în 2013 a obținut titlul de doctor în Științe Politice cu o teză despre (re)începuturile feminismului românesc în tranziție (1990-2000).     Din 2008 a fost membră și apoi vice-președintă a Centrului FILIA, timp în care a descoperit gustul activismului de tip feminist. Interesele sale acoperă zona egalității de gen, a reprezentării politice a femeilor, dar și tot ceea ce ține de capacitarea femeilor.   „Am ales să fiu feministă, să mă implic, pentru că mi-am imaginat o lume când eram mică, iar când am crescut, am realizat că ea nu există. Lumea aia din capul meu de fetiță de zece ani nu era sexist, nici rasistă, nici homofobă, și merită să lupt pentru ea. Vreau ca niciunei femei (indiferent de orientare sexuală sau etnie) să nu îi fie furate visele doar pentru ca este femeie. Despre asta e feminismul, de asta sunt feminista: sa nu moara in anonimat gandurile, mintile, munca noastra de femei pe planeta asta.“

Articole scrise de Molocea Andreea