De la Euromaidan la criză internaţională în 100 de zile

Celor care îmi vor imputa proferarea unor atitudini antiruseşti, le recomand să citească acest articol până la capăt, şi cu atenţie.

Ultimele evoluţii:

Victor Ianukovici, considerat de actualele autorităţi de la Kiev drept fost preşedinte al Ucrainei, iar de autorităţile ruse, drept preşedintele legitim, a desfăşurat vineri o conferinţă de presă, în oraşul rus Rostov-pe-Don, în apropierea frontierei cu Ucraina. Ianukovici a atacat actualele autorităţi de la Kiev, considerându-se victimă a unei lovituri de stat, a anunţat că nu renunţă la funcţia pe care o deţine şi că va lupta în continuare pentru putere. Ianukovici a mai spus un lucru important: că se opune unei rezolvări în forţă a actualei crize.

Chiar dacă autorităţile ruse în consideră pe Ianukovici drept preşedinte legitim al Ucrainei, dorinţa lui de a nu se recurge la forţă a fost ignorată de preşedintele rus, Vladimir Putin. Ieri, pe 1 martie, şeful statului rus a trimis Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului Rusiei, o cerere de autorizare a introducerii trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei, în scopul protejării cetăţenilor ruşi şi populaţiei rusofone din această ţară. După cum era de aşteptat, parlamentarii ruşi au susţinut în unanimitate cererea lui Putin. Această decizie vine în contextul în care, în ultimele 72 de ore, au avut deja loc acţiuni de intervenţie a soldaţilor ruşi în afara locurilor de dislocare din Crimeea conform înţelegerilor ruso-ucrainene. Iar numărul militarilor ruşi din trupele speciale, aduşi în Crimeea cu avioanele creşte în permanenţă. Decizia parlamentului de la Moscova vine să dea o coloratură "legală" şi oficială acţiunilor Kremlinului. Chiar înainte de trimiterea solicitării lui Putin la Consiliul Federaţiei, în Marea Neagră au avut loc acţiuni de provocare a părţii ucrainene de către elemente ale flotei ruse.

În paralel, Consiliul Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului Federaţiei Ruse, a emis o declaraţie prin care declară drept nelegitime actualele autorităţi de la Kiev.

Deşi  multe instituţii de presă au anunţat că potenţiala intervenţie vizează exclusiv teritoriul Republicii Autonome Crimeea din componenţa Ucrainei, în cererea trimisă de către preşedintele Putin parlamentarilor ruşi se menţionează „Ucraina”, nu Crimeea. Este posibilă o intervenţie pe întregul teritoriul al Ucrainei.

Aceste lucruri se întâmplă după ce în cursul zilei de ieri, sediile administraţiilor regionale de stat (structurile executive locale) din Harkov şi Doneţk au fost asediate şi ocupate de grupări pro-ruse, iar la Harkov a fost arborat drapelul rusesc. Persoana care l-a arborat a fost recunoscută ca fiind din Moscova. Confruntările dintre tabăra pro-rusă a manifestanţilor şi cea ucraineană au făcut 97 de victime, toţi răniţi. La Doneţk, conducătorul grupărilor pro-ruse „de voluntari” care blocau sediul administraţiei regionale de stat, Pavel Gubarev,  s-a autointitulat guvernator al regiunii Doneţk şi a solicitat instituţiilor locale să i se supună. Acestei cereri i s-a răspuns pozitiv din partea miliţiei locale. Autorităţile oraşului Doneţk au cerut organizarea în regiune a unui referendum cu privire la "soarta de mai departe a locuitorilor Donbassului". Acţiuni de protest pro-ruse au avut loc şi la Odesa şi Mariupol, oraş în care a fost arborat drapelul rus la primărie.

Tot ieri au avut loc unele provocări cu caracter militar în Crimeea, menite să testeze rezistenţa părţii ucrainene. Clădirea reprezentanţei prezidenţiale a fost ocupată. 

Spre seară, la cererea părţii ruse a avut loc o convorbire telefonică între preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, şi preşedintele interimar al Republicii Ucraina, preşedintele Radei Supreme, Oleksandr Turcinov. Oficialul rus a afirmat, în cursul convorbirii, că Federaţia Rusă va iniţia acţiunile militare ofensive dacă „va fi aplicată forţa împotriva cetăţenilor paşnici ai Ucrainei, care trăiesc în Crimeea şi în estul ţării”.

În legătură cu aceste afirmaţii, partea ucraineană declară în mod oficial că „face totul pentru apărarea tuturor cetăţenilor ucraineni care astăzi sunt, de facto, obiectul agresiunii din partea militarilor ruşi şi a provocatorilor susţinuţi de partea rusă”. Oleksandr Turcinov a mai afirmat că partea ucraineană nu desfăşoară acţiuni de aplicare a forţei împotriva cetăţenilor paşnici, iar acţiunile părţii ruse au fost calificate drept „provocări pregătite cu intenţia de a justifica agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.”. „Ucraina este un stat paşnic, însă este gata să-şi apere suveranitatea şi integritatea teritorială, după cum prevede decizia corespunzătoare a Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare”, a mai afirmat preşedintele interimar al Ucrainei.

Decizia CSNA (echivalentul CSAT) al Ucrainei la care s-a referit Oleksandr Turcinov pune Forţele Armate ucrainene în stare de pregătire deplină pentru luptă. Pe baza acestei decizii, în jurul orelor 21.30, preşedintele interimar a dat ordinul corespunzător structurii naţionale de apărare a Ucrainei. Iar vice-preşedintele Radei Supreme, Ruslan Koşulinski, a anunţat că pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a parlamentului ucrainean se va afla chestiunea introducerii stării excepţionale sau a stării de război. De asemenea, există posibilitatea ca Rada Supremă să anunţe denunţarea înţelegerilor ruso-ucrainene privind staţionarea flotei Mării Negre a Forţelor Navale ale Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei.

Pe parcursul ultimelor ore, au avut loc, la nivel internaţional, mai multe evenimente dedicate situaţiei din Ucraina. Consiliul de Securitate al ONU a desfăşurat o şedinţă cu uşile închise, în urma căreia reprezentanţii SUA şi ai Marii Britanii au anunţat că ţările lor consideră că Rusia trebuie să înceteze agresiunea militară, declarată de aceştia drept neîntemeiată juridic, şi să intre în contact cu guvernul ucrainean. De asemenea, reprezentanţii celor două ţări consideră că reprezentanţi ai ONU şi OSCE trebuie trimişi în Ucraina. Ministrul de externe al Marii Britanii, William Hague, a susţinut cererea guvernului ucrainean de a desfăşura consultări internaţionale în formatul memorandumului de la Budapesta din 1994. Prin acest memorandum, SUA, Marea Britanie, şi Franţa, îşi asumă protejarea suveranităţii şi integrităţii Ucrainei în schimbul renunţării la arsenalul nuclear moştenit de la URSS.

Preşedintele SUA, Barack Obama, şi cel al Rusiei, Vladimir Putin, au avut o conversaţie telefonică. În decursul acesteia, Obama a acuzat partea rusă că încalcă legile internaţionale, iar Putin a replicat invocând dreptul Rusiei de a-şi proteja cetăţenii şi populaţia ucraineană rusofonă împotriva „violenţei”. Conversaţia nu a rezultat într-un compromis, din cauza reticenţei şi nedorinţei liderului rus de a renunţa la intenţiile sale. În rezultatul discuţiei, preşedintele SUA a anunţat încetarea pregătirilor pentru summitul G8 care ar urma să aibă loc la Soci la începutul lunii iunie, şi a prevenit partea rusă că perpetuarea actelor de încălcare a legilor internaţionale va duce la izolarea politică şi economică a Rusiei.

Prim-ministrul de la Moscova, Dmitri Medvedev, a dat asigurări că „încă nu au avut loc acţiuni de intervenţie”, partea rusă limitându-se, deocamdată, la adoptarea deciziei care autorizează comandantul suprem al forţelor armate ruse să dea ordinele de introducere a trupelor. În acelaşi timp, Rusia a ignorat apelul Ucrainei de a iniţia discuţii bilaterale cu privire la reglementarea situaţiei. De asemenea, Rusia respinge şi propunerea de a desfăşura discuţii în formatul memorandumului de la Budapesta.

Ce vrea Kremlinul?

Toate evoluţiile din ultimele 48 de ore, în primul rând pregătirile pentru invadarea Ucrainei concretizate în măsurile la nivel oficial luate ieri, şi în al doilea rând extinderea rebeliunii anticonstituţionale pro-ruse din Crimeea în importantele regiuni Harkov şi Doneţk din estul Ucrainei, indică intenţia regimului Putin de a obţine înlăturarea de la putere a noii conduceri a statului ucrainean.

Acesta este scopul cel mai important al Kremlinului, şi nu este neapărat că el se va desfăşura prin intermediul unei invazii militare generale. Mai întâi, regimul Putin îşi va folosi în continuare coloana a cincea pentru a forţa uzurparea puterii de stat în regiunile din estul Ucrainei, după modelul din Crimeea (la Doneţk şi Harkov deja se întâmplă asta), şi instalarea provizorie a activiştilor pro-ruşi în poziţiile administrative regionale. Apoi, aceştia ar putea anunţa formarea unui nou stat pe teritoriile estice şi sud-estice ale Ucrainei. Acest stat autoproclamat ar putea include şi Crimeea. În cazul în care forţele armate ale Ucrainei vor iniţia acţiuni de restabilire a ordinii constituţionale, Kremlinul va reclama aplicarea forţei împotriva „cetăţenilor ruşi şi rusofoni” (aceeaşi „aplicare a forţei” pe care a folosit-o drept pretext pentru a autoriza intervenţia militară), şi va trece la invazia teritoriului ucrainean. Odată declanşată invazia, aceasta nu se va limita la regiunile de est, ci va viza şi Kievul. Kremlinul va încerca să facă în Ucraina ceea ce nu a făcut în august 2008 în Georgia, când s-a oprit la 50 de kilometri de capitala Tbilisi fără a încerca să-i înlăture de la putere pe preşedintele Mihail Saakaşvili şi administraţia acestuia.

Chiar dacă forţele armate ale Ucrainei manifestă, deocamdată, reţinere, ceea ce obstrucţionează schema de intervenţie gândită la Kremlin. Regimul Putin îşi doreşte implicarea armatei ucrainene în luptă, ca să aibă mână liberă pentru a acţiona. Se poate presupune că forţele armate ale Ucrainei vor manifesta aceeaşi reţinere în următoarele zile, dar rămâne de văzut ce se va face în faţa perspectivei de a pierde controlul, poate pentru mult timp, în atâtea teritorii. Printre scopurile Rusiei se numără şi cel de a arăta cetăţenilor Ucrainei că statul ucrainean nu este capabil să-i apere. Cu alte cuvinte, că Ucraina nu se comportă ca un stat independent în faţa unei ameninţări la adresa nu doar a securităţi, ci şi a existenţei sale. În concluzie, că Ucraina nici nu prea merită să existe pe harta lumii. 

Cele trei obiective ale Rusiei.

Faptele din teren indică posibilitatea ca planul regimului Putin să presupună atingerea a trei obiective: ca obiectiv minim, detaşarea Crimeii din teritoriul ucrainean, ca obiectiv intermediar, detaşarea Crimeii şi a regiunilor din estul Ucrainei, iar ca obiectiv maxim, înlăturarea de la putere a autorităţilor centrale de la Kiev venite la putere în urma revoluţiei Euromaidanului.

Dacă partea ucraineană se va abţine de la acţiuni militare în cazul subminării autorităţii Kievului în estul Ucrainei, proces care se poate încheia până la sfârşitul acestei zile, Kremlinul îşi va fi atins obiectivul intermediar, caz în care vom putea să vorbim despre o „republică turcă a ciprului de nord” de mărimea teritorială aproximativă a României. Odată cu atingerea acestui obiectiv, partea rusă triumfătoare  îşi va încheia demonstraţia de forţă. De fapt, se pare că trupele ruse se deplasează deja pe teritoriul estului Ukrainei, în regiunea Zaporijj'ia, conform publicaţiei tyzhden.ua. Informaţia ar fi fost, mai apoi, dezminţită pentru unian.net, de observatori locali. Chiar şi aşa, planul Kremlinului de a extinde prezenţa militară rusă din Crimeea în regiunile din estul şi sud-estul Ucrainei nu poate fi exclus, având în vedere şi autorizarea pe care o deţine preşedintele Putin şi care vizează întregul teritoriu al Ucrainei.

În schimb, în cazul în care partea ucraineană va acţiona militar împotriva organizatorilor rebeliunii anticonstituţionale din Est, Kremlinul va declanşa invadarea întregii Ucraine. Va izbucni războiul ruso-ucrainean. Capacitatea Ucrainei de a câştiga acest război va depinde de capacitatea liderilor de la Kiev de a mobiliza populaţia din centrul şi vestul ţării, militari în termen, rezervişti, trupe MAI, trupe SBU, voluntari, şi de a asigura desfăşurarea unui război total împotriva agresiunii Federaţiei Ruse. Doar războiul total va fi de natură să le ofere ucrainenilor şansa de a stabiliza frontul în partea centrală a ţării, înaintea Kievului, şi de a obţine un armistiţiu. Însă Ucraina are o conducere interimară, şi acest lucru va aduce cu sine dificultăţi în privinţa capacităţii de a organiza efortul naţional de apărare. Lanţul de comandă al forţelor armate ale Ucrainei ar putea fi  afectat de situaţia de antagonism politic din ţară. Defectarea unor unităţi militare ucrainene care să-şi schimbe loialitatea spre iniţiatorii rebeliunii antiguvernamentale din estul ţării nu este exclusă, deşi până acum nu s-a manifestat decât, în măsură limitată, în Crimeea.

Intervenţia la scară largă a trupelor NATO în cazul în care partea ucraineană se va apăra militar este puţin probabilă, în primă fază. În schimb, statele occidentale vor ascuţi la maxim arma diplomatică pentru a disuada efortul militar al Rusiei.

Dacă arma diplomaţiei se va dovedi ineficientă, se va încerca identificarea de soluţii prin care puterile occidentale să poată susţine acţiunile militare ale ucrainenilor fără a trimite trupe proprii în Ucraina. Se va putea vorbi despre asistenţă acordată formaţiunilor ucrainene de rezistenţă, care vor fi iniţiat un război de gherilă. Însă chiar şi această asistenţă este mai probabilă în cazul realizării obiectivului maxim al Kremlinului, ocuparea Kievului şi controlarea întregii Ucraine. În acest caz, chiar dacă estul şi centrul ţării vor putea fi reduse la tăcere şi făcute obediente, în vestul Ucrainei lupta va continua. Regiunea are o bogată istorie în lupta de partizani din perioada celui de-al doilea război mondial şi a următorilor ani, luptă anti-sovietică şi anti-nazistă, pentru eliberarea Ucrainei. În mod similar cu rezistenţa din munţi din România supusă comunizării după 6 martie 1945, nucleele de luptă din vestul Ucrainei ar putea rezista ani întregi (mai ales cu sprijin occidental, de care nu au beneficiat luptătorii români anticomunişti) şi continua lupta pentru eliberarea naţiunii ucrainene de sub ocupaţia rusă. De altfel, semne ale unei asemenea strategii occidentale au şi început să apară. Este vorba despre afirmaţia vicepreşedintelui Consiliului Atlantic al SUA, Damon Wilson, despre intenţia Congresului SUA de a pune problema oferirii de armament pentru Ucraina. 

Nu numai vestul Ucrainei are potenţialul de a rezista în faţa ocupaţiei. Chiar în Crimeea există peste 300.000 de etnici tătari, cu dispoziţii profund antisovietice din cauza represiunilor la care au fost supuşi în timpul lui Stalin. Organizaţiile acestora au susţinut autorităţile centrale de la Kiev, şi cu siguranţă nu le vor face viaţa prea uşoară militarilor ruşi care ocupă Crimeea, dacă situaţia va degenera şi mai mult. Astfel, Rusia poate primi un "Afganistan" în vestul Ucrainei şi o "Cecenie" în sud, în Crimeea.

În cazul în care Kremlinul stabileşte controlul asupra întregii Ucraine, regiunea Europei de Est va fi aruncată într-un nou război rece. Am zis „regiunea”, nu lumea, deoarece nu mai suntem în situaţia bipolarităţii de după cel de-al doilea război mondial. Însă o lume multipolară în care unul dintre poluri încearcă să forţeze nota şi să-şi recâştige statutul de putere mondială semănând moarte şi vărsând sânge nevinovat se va mobiliza împotriva agresorului. Dacă nu mai devreme, atunci mai târziu, dar se va mobiliza. Războiul ruso-ucrainean va ridica o nouă cortină de fier, însă aceasta va dura puţin şi va fi ridicată atunci când Rusia va trebui (şi va fi nevoită) să renunţe la ambiţiile ei imperiale.

Occidentul (UE, SUA) au anunţat deja, prin vocea comisarului european pentru afaceri economice şi financiare, Ollie Rehn, intervievat la CNN, că UE trebuie să-şi mobilizeze propriile resurse, dar şi resursele comunităţii internaţionale (inclusiv FMI), pentru a oferi Ucrainei banii necesari supravieţuirii din punct de vedere financiar şi economic, dar şi o perspectivă europeană clară. Rămâne de văzut dacă aceste declaraţii vor deveni o opinie majoritară, şi dacă ea va fi urmată de decizii şi acţiuni concrete.

Dacă nu va lupta, Ucraina va pierde teritorii. Dacă va lupta, riscă lichidarea, dar poate învinge.

Situaţia se prezintă negativ pentru Ucraina, care pierde atât teritorii, cât şi perspectiva integrării europene, în oricare dintre cele trei scenarii descrise mai sus. Ucraina are două alternative: să restabilească ordinea în estul ţării, şi să nu facă acest lucru. Orice ar face, va pierde controlul asupra unor teritorii. Dacă iniţiază acţiuni împotriva coloanei a cincea ruseşti, este în pericol să fie lichidată ca stat, dacă nu face asta, rămâne să-şi controleze mai puţin de două treimi din teritoriul naţional.

Există, însă, o cale prin care Ucraina să se salveze dacă se decide să-şi păstreze întregul teritoriu, dacă decizia de a apăra cu orice preţ integritatea ţării va prevala, pentru liderii de la Kiev, asupra deciziei de a asista la detaşarea părţii de est şi sud-est fără a acţiona. Dacă Ucraina acţionează militar în est pentru neutralizarea rebeliunii anticonstituţionale în continuă dezvoltare şi forţele armate ruse încep invazia, strategia războiului total le poate permite ucrainenilor să oprească înaintarea trupelor ruse, să-şi consolideze şi menţină poziţiile suficient de mult încât comunitatea internaţională să nu mai aibă de ales şi să susţină militar Ucraina.

Armata pe care Putin o foloseşte pentru a-şi rezolva propriile frustrări şi ambiţii megalomane nu e inexpugnabilă, nu e formată din supraoameni, ci din soldaţi în termen care, de multe ori, au probleme cu alimentaţia şi dotările. Din cauza proximităţii cu teritoriul rusesc, folosirea arsenalului nuclear este exclusă, de aceea rezistenţa ucraineană poate fi concepută, iar victoria - scoaterea forţelor armate ale Federaţiei Ruse din Ucraina - poate fi atinsă.

Cea mai puternică armă a regimului Putin împotriva Ucrainei şi a altor state din regiunea Europei de Est este frica. Acţiunile conducerii de la Moscova au ca scop principal cultivarea şi impunerea unui sentiment de frică în rândurile cetăţenilor ruşi, ucraineni, moldoveni, georgieni şi ai altora. Aceeaşi frică pe care bunicii şi părinţii ruşilor, ucrainenilor, românilor moldoveni, georgienilor au resimţit-o în perioada sovietică.

Însă administraţia Putin trebuie să ştie că vremurile în care Kremlinul putea s-o facă pe „şmecherul cartierului” şi să terorizeze naţiuni întregi au trecut şi nu se vor mai întoarce niciodată. Frica pe care, prin metode banditeşti, au inoculat-o sovieticii timp de decenii nu mai are efect în cazul generaţiei formate după 1989. 

Iar cei care citesc aceste rânduri trebuie să înţeleagă că nu poporul rus este vinovat pentru această agresiune, ci regimul autoritar şi impertinent al lui Vladimir Putin.

Rusiei i s-au înăbuşit în sânge, manipulare şi, mai nou, falsificări crase ale alegerilor, toate tentativele de a deveni o ţară democratică: în 1825, în 1905-1907, în 1917, la 6 ianuarie 1918, în 1918-1922, în 2004, 2008 şi 2012. 

Însă Rusia va deveni, mai devreme sau mai târziu, democratică. Este o chestiune de timp. De câţiva ani.