De ce un abonament pentru gaze naturale?

Liberalizarea pieţei gazelor naturale, care a adus beneficii în multe ţări din lume, a demonstrat necesitatea de a asigura sprijin social pentru consumatorii cu venituri scăzute, dar a demonstrat şi necesitatea identificării unor mecanisme de reducere a nivelului consumului de energie, indirect de reducere a costurilor cu energia pentru consumatori.

O abordare corectă din punct de vedere tehnologic şi comercial, în condiţiile unei pieţe libere funcţionale de gaze poate conduce la diminuarea dependenţei energetice a României faţă de alte surse externe, la evitarea risipei mari de gaze în instalaţii cu randamente de utilizare scăzute, cu efecte benefice la nivel micro şi macroeconomic, cât şi la protejarea mediului înconjurător prin reducerea cantităţii de noxe degajate în atmosferă.

Importanţa transmiterii unor semnale corecte consumatorilor (rezidenţiali, comerciali şi industriali) este elementul principal al dezvoltării economice şi progresului.

Perceperea corectă a preţului determină:

• reacţia consumatorilor la semnalele transmise prin preţuri - creşterea preţului determină diminuarea consumului;
• reacţia operatorilor economici la semnalele transmise prin reducerea cantităţi - diminuarea consumului determină (ar trebui) reducerea preţului;
• utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane;

Subvenţionarea energiei pentru anumite pături defavorizate sau menţinerea la un nivel scăzut al preţului gazelor pe motive sociale (măsură administrativă) sunt abordări nerecomandabile transferând problemele prezente în viitor, cu agravarea lor.

Consumul de gaze naturale ia în considerare două aspecte:  necesarul de gaze naturale pentru anumite condiţii de confort şi cererea efectivă de gaze care corectează necesarul de gaze al consumatorilor cu optimizarea dintre posibilităţile financiare şi preţul gazelor la un anumit moment dat.

Defalcarea preţului gazelor naturale în două componente, componenta care se referă la necesarul de gaze sau componenta de capacitate (abonamentul) şi cererea de gaze sau componenta marfă (care se raportează la fiecare unitate de volum de gaz vehiculat), permite identificarea componentelor care induc costuri ridicate şi modalităţile de reducere a acestora.  

Introducerea abonamentului la gaze naturale a fost realizată în anul 1923 la Mediaş şi în anul 1953, în SUA.

Metoda prezintă avantajul unei bune corelării între necesarul orar de gaze comandat de fiecare client şi cantitatea (cererea) de gaze orară consumată, determinându-i pe consumatori să analizeze cu multă atenţie solicitările privind necesarul de gaze naturale (stopând astfel supradimensionarea cererii, respectiv supradimensionarea instalaţiilor şi echipamentelor cu toate elementele negative ce rezultă din aceste costuri investiţionale, costuri de operare, mentenanţă etc.).

Introducerea abonamentului realizează o alocare mai aproape de realitate a costurilor evitându-se „subvenţionarea” cheltuielilor între consumatori.

În continuare vom prezenta un exemplu ipotetic prezentant avantajul abonamentului pentru consumatorii de gaze

Ipotezele de la care plecăm sunt următoarele:

Doi consumatori care stau într-o localitate nouă s-au hotărât să şi introducă gaze şi fac cereri către operatorul de distribuţie, în acest sens:

• Consumatorul A solicită un debit nominal de 20 mc/h (20 mc/h x 24 x30 de zile = 14.400 mc/lună);
• Consumatorul B solicită un debit nominal de 3 mc/h (3 mc/h x 24 x 30 de zile = 2.160 mc/lună);

După realizarea investiţiei consumul mediu lunar de gaze natural pe care-l înregistrează cei doi consumatori este:

• Consumatorul A – 1.000 mc/lună
• Consumatorul B – 1.000 mc/lună
• Total 2.000 mc/lună

În cazul neaplicării abonamentului la consumatorii de gaze naturale se obţin următoarele costuri:

• În urma analizei economice operatorul de distribuţie consideră necesară realizarea unei investiţii de 510.000 lei (conducte, staţii reglare etc.), care va fi recuperată de operator în 25 de ani, ceea ce determină ca cei doi consumatori să plătească lunar, exclşusiv pentru construcţia reţelei, un cost fix  de 1.700 lei/lună (510.000 lei / 25 ani / 12 luni = 1.700 lei/lună).
• Costul gazelor achiziţionate de operator pentru al furniza către cei doi clienţi este de 1.400 lei lei/lună (preţul unitar al gazelor  0,7 lei/mc)
• Preţul final care urmează a fi plătit de consumatori se obţine împărţind costul total la cantitatea efectiv livrată 1.700 lei/lună + 1.400 lei/lună = 3.100 lei / 2.000 mc = 1,55 lei/mc.
• Costuri lunare pentru cei doi consumatori sunt următoarele:

Consumatorul A – 1.000 mc/lună x 1,55 lei/mc =    1.550 lei

Consumatorul B – 1.000 mc/lună x 1,55 lei/mc =     1.550 lei

Total                                                                     3.100 lei

În cazul aplicării abonamentului la consumatorii de gaze naturale se obţin următoarele costuri:

• În urma analizei economice operatorul de distribuţie consideră necesară realizarea unei investiţii de 510.000 lei (conducte, staţii reglare etc.), care va fi recuperată de operator în 25 de ani direct proportională cu necesarul solicitat, ceea ce determină că cei doi consumatori sa plătească lunar, exclusiv pentru construcţia reţelei, un cost fix unitar de 0,1027 lei/mc/lună (510.000 lei / 25 ani / 12 luni / 16.560 mc).
• Costul gazelor achiziţionate de operator pentru al furniza către cei doi clienţi este de 1.400 lei lei/lună (preţul unitar al gazelor  0,7 lei/mc)
• Costuri lunare pentru cei doi consumatori sunt următoarele:

Consumatorul A – 14.400 mc/lună x 0,1027 + 1.000 mc/lună x 0,7 lei/mc = 2.178 lei

Consumatorul B –   2.160 mc/lună x 0,1027 + 1.000 mc/lună x 0,7 lei/mc =     922 lei

Total:                                                                                                        3.100 lei

Existenţa abonamentului, pentru exemplul considerat, aduce o reducere lunară medie a costurilor plătite de consumatorii responsabili cu 628 lei/lună, respectiv de 40,5%.

La aceasta se poate adauga redistribuirea anuală a costurilor pentru a se evita supraplata în lunile cu vârf de consum.