De ce bărbaţii se unesc în bande şi partide, iar femeile nu
0Bărbaţii sunt mai violenţi decât femeile. Acesta este un fapt demonstrat biologic şi sociologic. Agresivitatea masculină a fost predeterminată de rolurile de luptători şi protectori pe care masculii le-au avut de-a lungul evoluţiei. Graţie unui volum mai mare al corpului şi a musculaturii mult mai dezvoltate, masculilor le-a revenit misiunea de a proteja grupul de diferiţi agresori din afară. Dar lucrurile sunt mai interesante decât atât.
Comportamentul violent al masculilor a influenţat în mod cardinal viaţa şi stratificarea socială a triburilor, iar apoi a societăţilor moderne. Unele ipoteze sunt deosebit de curioase.
Psihologia de coaliţie a bărbaţilor
Una dintre cele mai recente ipoteze în explicarea agresivităţii masculine este Ipoteza Bărbatului Războinic (The Male-Warrior Hypothesis), propusă de un grup de cercetători de psihologie evoluţionistă. Ipoteza susţine că indivizii de sex masculin au predeterminarea genetică de a se manifesta mult mai agresiv decât indivizii de sex feminin, deoarece misiunea biosocială a masculilor impune un şir de acte comportamentale care presupun protecţia grupului, violenţă şi luptă. Într-o foarte mare măsură, caracterul combativ al masculilor s-a dezvoltat sub influenţa relaţiilor concurenţiale şi a conflictelor dintre grupurile rivale, de pe urma cărora în rândul bărbaţilor s-a produs o selecţie naturală în direcţia sporirii agresivităţii, a xenofobiei şi a potenţialului de războinici.
O altă ipoteză din domeniu susţine că bărbaţii sunt mai combativi fiindcă posedă o „psihologie de coaliţie” şi au tendinţa de a se implica în acte agresive de coaliţie. Această psihologie distinctă şi-a demonstrat funcţia adaptivă evoluţionistă, deoarece le-a oferit bărbaţilor mai multe şanse în obţinerea de resurse alimentare şi femei, prin luptă. Componenţa coalţiilor varia de la diade (o pereche de vânători) până la sute de indivizi uniţi cu acelaşi scop şi crearea acestora a fost facilitată de selecţia naturală însăşi, care a favorizat grupurile unite şi a acţionat în direcţia apariţiei unor structuri ale creierului care să predispună hominizii, apoi indivizii umani spre relaţii de coeziune, acţiuni concertate şi lupte colective. Formarea coaliţiilor a reprezentat o precondiţie pentru apariţia luptelor de anvergură, implicit a războaielor.
În opinia psihologilor evoluţionişti David Buss şi Joshua Duntley, formarea alianţelor bărbăteşti a fost dictată şi de dorinţa indivizilor de a se proteja mai bine faţă de tentativele de omucidere din partea bărbaţilor străini.
Practic, alianţele au reprezentat un fel de strategie anti-omor, foarte eficientă, care a devenit o adaptare în termeni evoluţionişti.
Despre originea biologică a psihologiei de grup vorbea şi antropologul de origine canadiană Lionel Tiger; el este autorul cărţii „Bărbaţii în grupuri” („Men in Groups”), în care afirma că bărbaţii au moştenit de la strămoşii îndepărtaţi înclinaţia ireductibilă de a forma grupuri, şi această înclinaţie a devenit un fel de „coloană vertebrală” a comunităţilor umane. Iniţial, aceste grupuri erau destinate acţiunilor de vânătoare, iar mai târziu, odată cu dispariţia necesităţii de a vâna, grupurile se formau în baza altor motivaţii. Prin această psihologie de grup ancestrală se explică de ce bărbaţii din societăţile contemporane tind să facă parte din echipe de fani, din bande, din cluburi închise, din secte religioase, din coaliţii războinice etc.
Paradoxul ierarhic în relaţiile dintre femei
Pe de altă parte, coaliţiile feminine sunt ca şi inexistente; practic în niciuna dintre culturile studiate nu au fost identificate „bande de femei”, în timp ce „bande de bărbaţi” pot fi întâlnite pretutindeni. Care e cauza acestui fenomen? Mai întâi de toate, femeile nu au avut motivaţia agresivă şi defensivă proprie bărbaţilor, care să impună crearea grupurilor războinice. Apoi, una din explicaţii este că femeile, oricât de neaşteptat ar suna acest lucru, manifestă un grad mai înalt de discriminare pe criterii ierarhice, comparativ cu bărbaţii.
Adică, femeile preferă să stabilească relaţii sociale cu alte femei de acelaşi statut, evitându-le pe cele cu statut inferior. Cel puţin aşa arată rezultatele unui studiu realizat de psihologii de la Harvard.
Deci, femeilor le este mai dificil să formeze coaliţii feminine din cauza că sunt mai selective şi se tolerează mai puţin unele pe altele în condiţii de stratificare ierarhică. Ele sunt şi mai puţin deschise spre relaţionări şi cooperări numerice largi. Curios că încă de la o vârstă preşcolară băieţii demonstrează dorinţa pentru comunicare şi jocuri în grup, iar fetiţele preferă de regulă relaţii cu una-două prietene doar. Totodată, studiile arată că dacă femeile se ceartă între ele, le va lua mai mult timp să se împace, decât în cazul bărbaţilor. Comparativ cu bărbaţii, ele sunt mai puţin pregătite să rezolve un conflict intrasexual.
Disponibilitatea mai înaltă a bărbaţilor de a coopera cu indivizii de diferit rang le permite să creeze mai uşor coaliţii, acest atu avantajându-i considerabil în plan social; psihologia de coaliţie le-a permis bărbaţilor să domine de-a lungul mileniilor în plan politic, militar şi administrativ. Şi anume lipsa unei psihologii de coaliţie native în rândul femeilor poate fi o cauză a subordonării acestora în plan social, în pofida performanţelor înalte a fiecărei femei în parte.
Războaiele şi coeziunea de grup
Implicându-se în lupte teritoriale împotriva străinilor, coaliţiile bărbăteşti îşi asigură o consolidare şi mai puternică, apare o „morală de grup”. Astfel, formarea coaliţiilor sporea rata conflictelor intergrupale, iar conflictele la rândul lor fortificau coaliţiile şi simţul de camaraderie între bărbaţi în interiorul grupului. Acest efect este valabil şi pentru psihologia oamenilor din zilele noastre. O cercetare efectuată asupra a peste 1000 de minori şi adolescenţi din Georgia şi Sierra Leone, care au trăit atmosfera războiului din ţările lor, a arătat că în rândul acestora au sporit semnificativ înclinaţiile spre egalitarism în cadrul grupului natal. Acest „efect al războiului” înregistrat în condiţii reale se încadrează perfect în teoriile de psihologie evoluţionistă care afirmă că pericolul extern şi războirea cu duşmanii contribuie la cooperea şi altruismul intragrupal. Practic, coaliţiile masculine au generat stări de război cu alte triburi, iar acele războaie au avut efect de întărire a coaliţiilor masculine; aşa s-au închegat societăţile umane.
Pericolul extern aşadar a contribuit la formarea coaliţiilor de grup, iar cei implicaţi în aceste coaliţii au fost bărbaţii războinici. Psihologia de coaliţie s-a înmagazinat adânc în genele noastre şi marchează şi astăzi diferenţa de comportament dintre bărbaţi şi femei. Bărbaţii sunt şi astăzi favorizaţi instinctual să creeze bande, alianţe, echipe sportive şi partide. Femeilor le este mai dificil acest exerciţiu de grup.
(Sursele bibliografice vor fi prezentate în cartea mea, despre agresivitate; în curs de apariţie).
Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune (dorianfurtuna.com)