Video Dalí, extremă urgență!

Vă plac aurul, smaraldele, diamantele şi buzele senzuale? Cui nu le plac?

Atunci trebuie să vă grăbiți! De fapt, să vă supergrăbiți spre ARCUB, pentru că au mai rămas doar două zile până când excepționala expoziție “Universul lui Salvador Dalí” se va închide.

Cred că ar fi zâmbit pe sub celebra sa mustață în furculiță maestrul spaniol, care a fost un campion al opozițiilor semnificative, la gândul că, într-un oraş al contrastelor, cum e Bucureştiul, lumea se îndreaptă cu sufletul la gură, spre Hanul Gabroveni, la intrarea în Strada (comercială) Lipscani, pentru a-şi rezerva apoi câte ore vor ei, ca să intre în universul operelor sale tri-, dar şi bidimensionale.

I-a plăcut catalanului născut la început de secol XX, să ia în răspăr obişnuințele veacului, inovându-i arta şi conținutul marketing (artistic). La sfatul lui Picasso, tânărul Dalí, în vârstă de 17 ani, s-a înscris la Academia de Artă din Madrid. Dar va fi exmatriculat puțin înainte de absolvire, din cauza protestelor sale față de dascălii pe care îi considera incompetenți în a-i aprecia lucrările, deja prezente în expoziții, influențate pe atunci de cubism şi de ideile avangardei. Era acesta începutul unei vieți artistice care pare a fi fost construită în jurul conceptului de Provocare.

“Universul lui Salvador Dalí” reuşeşte să dea privitorului certitudinea că poate cunoaşte lucruri semnificative despre opera marelui artist, întrucât expoziția reuneşte o gamă largă de artefacte originale din cea mai importantă colecție privată, cea a lui Beniamino Levi, prieten şi agent al lui Dalí în anii ’60, dar şi comanditar al unor sculpturi care nemuresc în metal, motive recurente din imaginarul marelui suprarealist spaniol.

Aşa cum sunt ceasurile topite, ce îngheață curgerea timpului în imuabilul bronzului şi care au devenit un binecunoscut semn iconic dalínian. Şi acesta un oximoron artistic, căci asociază în aceeaşi operă, concepte opuse, contaminându-le, într-o formă vizuală care reduce inerția materiei, transferând bronzului, forțele dinamice ale fluidului, aşa cum este perceput în mod curent timpul în cultura occidentală clasică, ca o curgere dinspre trecut spre viitor.

În aceeaşi manieră a îngemănării regnurilor, catalanul a gândit un alt element simbolic al creației sale: melcul. Acesta l-a fascinat prin contrastul natural al ființei sale: o parte moale, protejată de o parte tare, cochilia. În “Melcul şi îngerul”, gasteropodul protejat de forța divină are chip de om (fără trăsături, aşa cum sunt toate fețele daliniene) şi aripi de pasăre, în dorința artistului de a alcătui semnificații complexe.

Dar anii întregi petrecuți cu caietul în mână, studiindu-i pe clasicii picturii europene, la Muzeul Prado, pe când era student la Madrid, l-au învățat pe Dalí acuratețea desenului, astfel încât universurile sale fantastice se alcătuiesc din elemente de detaliu, redate în chip realist. Este aceasta încă o asumare a contrastului provocator, a fabulosului ridicat din cărămizile realului.

Aşa cum imaginarul lui Dalí nu recunoaşte limite ale noțiunilor, el nu acceptă nici granițe între regnuri. De aceea, “Venus cu sertare” sfidează regula clasică, conform căreia corpul trebuie să fie de şapte ori mai lung decât capul, şi construieşte o zeiță cu un gât foarte alungit, ca cel al animalului din savană. După propria proporție de aur, artistul catalan echilibrează înățimea gâtului prin lungimea sertarelor care ies din corpul feminin, semn al secretelor ascunse în subconştient, ce este atât de important pentru psihic.

Aşa cum învățase Dalí încă din anii’20, când l-a citit cu mare interes pe Freud, pe care l-a şi cunoscut în 1937, prin intermediul scriitorului Stefan Zwieg. Aprecierea şoptită de psihanalist despre el îl va încânta pe Dalí: “Băiatul ăsta pare un fanatic”. Şi aşa a rămas toată viața, un fanatic al provocării, care a ştiut (alături de soția sa, Gala) să şi monetizeze atitudinea de rebel.

Apare în sculptura “Venus cu sertare”, realizată în 1973, când avea 69 de ani, încă un motiv plastic drag artistului, cârja, ce susține aici sertarul ombilical, aşa cum în lucrarea “Sfântul Gheorghe şi dragonul” ea devine simbolul amenințării răului reprezentat de balaurul ucis de sfântul protector al Aragonului.

Dalí a fost un Mare Provocator şi un artist prodigios, realizând lucrări în tehnici şi materiale diverse: pictură, grafică, sculptură, design de bijuterii, de costume de teatru şi de mobilier. A scris eseuri, memorii, chiar şi un roman, a colaborat cu Luis Buñuel, la două filme suprarealiste, cu Walt Disney şi cu Hitchcock, la secvența visului din “Fascinație”. A fost o prezență fascinantă pe scena artistică europeană şi americană, apărând la 32 de ani pe coperta prestigioasei reviste “Time”.

La Bucureşti, din seria sculpturilor din pastă de sticlă, realizate în colaborare cu celebra cristalerie  Daum din Franța, face parte şi “Rinocerul Chippendale”. Cornul mamiferului este un motiv recurent, de pe la jumătatea anilor ’50, în opera maestrului spaniol, simbol falic, desigur, dar deschis spre interpretări simbolice mai ample, mai ales în această variantă din expoziția de la ARCUB, cu jocurile ei translucide.

De mare atractivitate sunt şi miniaturile din aur de 18 karate, cuprinse în expoziție, realizate prin anii ’60, pentru care Marele Provocator s-a inspirat din bijuteriile de la curtea Regelui Soare,  marele creator al pompei regale, Ludovic al XIV-lea al Franței.   

Expoziția “Universul lui Salvador Dalí” are multe alte lucruri de descoperit, dar nu aş putea încheia fără să amintesc de o lucrare la fel de celebră a catalanului, “Canapeaua în forma buzelor lui Mae West”. A fost comandată de unul din bogații susținători financiari ai lui Dalí şi este o sculptură din poliuretan, ale cărei spirit şi registru formal ne trimit cu gândul la urmaşii artistici ai catalanului, artiştii pop americani.

Aşadar, nu ratați ultimele două zile ale expoziției pe care o consider a fi cel mai mare eveniment de artă vizuală al anului, la Bucureşti. Pentru că astfel veți putea înțelege mai bine de ce Dalí avea dreptate când spunea: “În fiecare dimineață când mă trezesc, simt plăcerea supremă de a fi Salvador Dalí”.