Dacian Cioloş, adevăratul adversar al PSD în viitoarele alegeri

Pentru un observator cât de cât atent al câmpului politic românesc al zilei devine din ce în ce mai evident că PSD vede în premierul Dacian Cioloş principalul său adversar politic în alegerile parlamentare viitoare.

Chiar dacă dl. Cioloş se încăpăţânează să-şi proclame apolitismul şi, de fiecare dată când are vreo ocazie, îşi reînnoieşte promisiunea neimplicării în favoarea nici unei formaţiuni participante la alegeri, lucrurile nu sunt defel percepute astfel de strategii politici ai PSD. Şi nici de cei chemaţi să îşi dea votul peste cu puţin mai mult de o lună.

Dl. Cioloş s-a făcut remarcat în anul care se împlineşte foarte curând de la preluarea mandatului de prim-ministru printr-o cu totul altă stilistică imprimată exercitării unei funcţii publice. Are un plus de naturaleţe, o sporită doză de bun simţ prin comparaţie cu mai toţi predecesorii săi de la Palatul Victoria. Şi tot spre deosebire de cei ce l-au precedat în exercitarea atribuţiilor de prim-ministru, dl. Cioloş deţine şi puterea de a recunoaşte atunci când a greşit. Nu joacă prost şi fals numai de ochii lumii cartea simplităţii, aceasta se numără printre trăsăturile sale definitorii. Unde mai pui că dl. Dacian Cioloş a reuşit să convingă intelectualii, oamenii cu un nivel de instrucţie peste medie. Ceea ce PSD-ului nu i-a ieşit mai niciodată. Dimpotrivă.

Este, în consecinţă, mai mult ca sigur că toate aceste calităţi ca şi simpatia de care se bucură dl. Cioloş se vor transfera asupra PNL. Care chiar aşa de lipsit de lideri autentici şi cu veritabil simţ politic cum este, a avut totuşi inteligenţa de a-l prezenta pe dl. Dacian Cioloş drept principalul său atu în viitoarele alegeri.

Primirea similară cu aceea îndeobşte rezervată unui star pe care i-au făcut-o liberalii d-lui Cioloş cu ocazia vizitei domniei sale la sediul respectivului sediu central de partid a fost cum nu se poate mai semnificativă şi parte a unei strategii electorale bine ticluite.

Sigur, chiar dacă dl. Cioloş îşi va exercita, fie şi numai din depoul de la Palatul Victoria, funcţia de locomotivă electorală, domnia-sa nu va putea sub nici o formă creşte chiar foarte mult scorul electoral al PNL. Numai că dl. Cioloş este agreat şi de USR, aşa că actualul premier va putea acţiona drept agentul coagulant al unei viitoare coaliţii post-alegeri de natură să îi sufle PSD accesul la masa îmbelşugată a guvernării.

De aici starea tot mai accentuată de nesiguranţă a liderilor pesedişti, de aici nervozitatea lor din ultimele zile. De aici şi marea de calomnii lansată asupra prim-ministrului în funcţie. Nu PNL, nu USR, nu Alina Gorghiu sau Nicuşor Dan sunt adevăraţii adversari percepuţi ca atare de PSD, ci omul deocamdată teoretic fără de partid Dacian Cioloş. În mintea micuţă a câte unui mare lider pesedist dl. Cioloş este vinovată fiindcă are şi prenumele Julien- semn că încă de la naştere a fost vândut străinătăţii- la fel cum preşedintele Iohannis e vinovat fiindcă se cheamă, în cel mai suspect mod cu putinţă, nu doar Klaus, ci şi Werner. Fac băşcălie de mitocani pe această temă nu doar liderii pesedişti , ci şi proaspătul basarabean Traian Băsescu.  

Nu e mai puţin adevărat că cvasi-virginitate politică a d-lui Dacian Cioloş nu e chiar în favoarea dumnealui. Era poate mai corect ca dl. Cioloş să se înscrie în PNL, chiar fără să fi  candidat la viitoarele alegeri. Poate că astfel ar fi furnizat adversarilor săi muniţie mai puţină.

Nu e târziu ca dl. Cioloş să îşi corecteze eroarea, să recunoască cinstit că a greşit, eventual chiar să îşi ceară scuze.