Da, există șpaga de supraviețuire. E ca la faza aia cu violul: nu fata e de vină că umbla cu fusta scurtă!

Da, există șpaga de supraviețuire. Și e exact așa cum a descris-o Dragoș Anastasiu. Și da, există și șpagă de înavuțire, exact așa cum a spus el. Știu că e posibil să primesc multe înjurături sau să se interpreteze greșit această postare, dar simt că trebuie să spun lucrul ăsta, fiindcă observ că multora dintre cunoscuții mei le este greu să înțeleagă conceptul și contextul.

FOTO Inquam

Să o luăm de la omul de rând:

- românul dă șpagă la doctor fiindcă vrea să fie sigur că e tratat cu atenție și corect și că pleacă acasă pe picioarele lui, nu în copârșeu. E supraviețuire.

- românul dă șpagă (cadouri, fondul clasei, o mică atenție, meditații) la “duamnanvățătoare” fiindcă vrea să-și vadă copilul parcurgând fără prea multe traume superbul sistem de învățământ românesc. E supraviețuire.

- românul dă șpagă la ghișeu ca să îi iasă ceva mai repede actele la care are pe deplin dreptul și să nu mai fie plimbat între șapte funcționari. E supraviețuire.

În cazul șpăgii de înavuțire, avem astfel de situații:

- românul care dă șpagă să obțină un post pentru care nu este calificat;

- românul care dă șpagă la polițiști, procurori și judecători, ca să rămână cu mare parte din banii pe care i-a furat;

- românul care dă șpagă la profesori / examinatori / decidenți pentru ca progenitura sa să ia niște note pe care nu le merită și astfel să își adjudece un loc privilegiat și aducător de beneficii.

- românul care dă șpagă ca să obțină niște informații care îi creează un avantaj competitiv în fața altora, mai fraieri;

- românul care dă șpagă ca să obțină un concediu medical sau o pensie de handicap deși e sănătos tun;

- românul care dă șpagă la șeful de partid ca să fie numit șef la ITM sau la orice instituție a statului pe care o folosește apoi pentru propria înavuțire;

- românul care dă șpagă la judecător sau procuror ca să se prefacă că nu au observat ilegalitățile pe care le-a comis și astfel să rămână cu banii pe care i-a furat.

De cele mai multe ori, cel care dă dă șpagă de supraviețuire, iar cel care ia ia șpagă de înavuțire.

Acum să luăm cazul unui antreprenor sau manager care are sute sau mii de angajați, intră într-un blocaj din cauza legilor proaste și a mecanismelor nefuncționale ale statului și apoi este căpușat de niște funcționari corupți și care cunosc pe îndelete mecanismele care pot bloca și chiar falimenta o companie.

În general, când treci de câteva zeci de angajați și ai o cifră de afaceri de câteva zeci de mii de euro lunar, le intri pe radar automat. Devii apetisant, le curg balele a șpagă când te văd.

Când ai sute de angajați și afaceri de milioane de euro, nu ai cum să le scapi. Te vor vizita și te vor invita să te împrietenești cu ei. Scapi doar dacă ești super-norocos sau dacă ai conexiuni în lumea înaltă, de care să le fie lor frică să se ciocnească.

Am fost de mai multe ori în managementul unor companii mari și am văzut de mai multe ori astfel de situații. Îți trebuie stomac tare pentru astfel de contexte, trebuie să iei niște decizii care lasă urme adânci, ori pe termen scurt, ori pe termen lung, decizii care cu siguranță produc suferință unor oameni.

Din fericire, nu am fost eu cel pus în situația de a le rezolva, dar știu ce au trăit colegii mei din acele vremuri și am observat că nu conta dacă ești firmă privată sau multinațională, pentru rechinii Sistemului erai victimă sigură și nu aveai altă scăpare decât să o dai la pace cu ei.

Nu aveai efectiv la cine să ceri ajutor, asistență sau dreptate, băieții și fetele, instituțiile și autoritățile care ar fi trebuit să intervină își luau și ei partea de la cei care se ocupau direct de mulsul capturii. Erau toți pe o mână, de multe ori erau rude, nași, fini, verișori și, desigur, toți colegi de partid. Mai ales PSD, dar am văzut astfel de șobolani și de la PDL, PNL și mai nou USR.

Dacă nu acceptai că ”facem să fie bine” și ”găsim noi o soluție”, ăștia efectiv îți închideau prăvălia, fără cea mai mică remușcare. Îți blocau conturile, îți blocau furnizorii, îți închideau abuziv magazinul sau restaurantul, te umileau în cel mai grotesc mod și dacă îndrăzneai să comentezi îți făceau cadou și un dosar penal. Îl știți pe Piedone? Așa arată, fizic, șobolanii ăștia, dacă vreți o imagine concretă.

Am văzut multe cazuri de companii bune, cu produse și servicii de calitate și de succes, care au murit efectiv pentru că nu ”s-au adaptat”, adică au crezut că justiția din România funcționează, că instituțiile statului își fac datoria și că sigur-sigur cineva le va face dreptate.

Nu s-a întâmplat, au cerut ajutor, au făcut contestații, au umblat din ușă în ușă și cei care trebuiau să intervină erau ocupați, în concediu, bolnăviori sau mult prea atenți dacă scoți un plic sau nu din buzunar. Acele afaceri au dispărut, așa au rămas oamenii pe drumuri, nu doar antreprenorii, ci și angajații lor, au dispărut produse și servicii care erau foarte bune.

În mod clar, în astfel de situații, porți cu sufletul și mintea ta niște discuții din care uneori nu ieși foarte sănătos la cap. Este unul dintre motivele pentru care nu mi-am mai dorit să rămân acolo sus, la vârful unor organizații mari, mi-ar fi fost greu să trăiesc cu astfel de decizii din care oricum nu ieși bine.

Ce faci? O dai la pace cu bandiții și astfel știi că vor avea mereu la îndemână un mecanism rapid prin care să te mulgă de bani și o filă de dosar cu care să te șantajeze, dar îți păstrezi afacerea funcțională și îți poți plăti angajații, furnizorii și dările? Sau o faci pe viteazul și te ia efectiv naiba, fără ca vreo instituție a statului să reacționeze la timp? Vei muri cu jalba în proțap, pe crucea afacerii tale va scrie că ai făcut afaceri în mod cinstit.

Să nu ne mințim

Hai să nu ne mai mințim: România a fost în ultimele decenii Vestul Sălbatic în zona relațiilor dintre stat și mediul de afaceri. Și încă mai este în multe locuri, mai ales departe de marile orașe și de spațiul unde civilizația a câștigat teren.

Dar și în marile orașe mafia își face încă treaba nederanjată: vedeți “urbanismul” și tunurile imobiliare din Cluj, Iași sau București, vedeți festivalurile care ne pot bubui viețile nopți la rând cu protecția autorităților, vedeți sutele de localuri de nunți și petreceri care nu știu ce este aia o factură sau o casă de marcat. Ia vezi dacă poți face un business cinstit în real estate, horeca și evenimente fără să te ciocnești de ei și de oamenii lor.

Când este șpagă de înavuțire e limpede pentru toți cum funcționează: pornește de la un monopol, de la o poziție privilegiată și de cele mai multe ori sunt implicați bani publici.

Este șpagă de înavuțire când:

- o firmă câștigă o licitație la care participă doar ea;

- o firmă primește ajutor de stat deși nu ar merita;

- o firmă primește scutiri de taxe și impozite, pe criterii preferențiale, în general prin documente bine ascunse;

- o firmă face o groază de ilegalități, dar e protejată și chiar finanțată de autorități (exemplu: Untold)

- o firmă dă țepe cu nemiluita, dar nu pățește nimic (vezi Nordis)

Hai, că diferența e clară, nu are rost să detaliem.

Da, șpaga de supraviețuire a fost o regulă a jocului pe care nu o puteai evita și încă e prezentă peste tot în jurul nostru.

Primul pas în a schimba situația asta este să o conștientizăm. Să vorbim despre ea. Să îi înțelegem mecanismele și resorturile. Să descoperim cum și de unde începem ca să o putem demola. Transparența, digitalizarea, expunerea publică a situațiilor, presa puternică, justiția funcțională sunt elementele indispensabile pentru vindecare.

Să nu mai condamnăm victimele, ci să identificăm călăii. E ca la faza aia cu violul: nu fata e de vină că umbla cu fusta scurtă! Nu va fi o schimbare rapidă și peste noapte, dar e interesul fiecăruia dintre noi ca acest lucru să se întâmple cât mai repede și mai hotărât.

Îi mulțumesc lui Dragoș Anastasiu că a pus această temă în discuție și sper că un reprezentant al mediului de afaceri va duce mai departe ce a început Dragoș, ca vicepremier.

Șpaga de supraviețuire chiar nu trebuie să supraviețuiască. Așa cum șpaga de înavuțire trebuie să dispară, iar pentru asta PSD, așa cum îl știm azi, trebuie să dispară.