Cum se văd Che Guevara şi Vladimir Tismăneanu de pe-o insulă din Caraibe

Imagine

Mi-au trebuit două săptămâni în Cuba ca să fiu dezamăgit de devierile regimului castrist de la marxismul ortodox şi încă două în România să mă readucă Vladimir Tismăneanu cu picioarele pe pământ: comuniştii noştri nu-s mai buni decât ai lor.

În paişpe zile-n Cuba am văzut multe lucruri şi locuri mişto: oameni, arhitectură, plaje, tutun, mango; dar n-o să vă povestesc aici pentru că nu scriu pentru vreo agenţie de turism. Alte lucruri vreau să vă spun, despre politică, Vladimir „Che” Tismăneanu Guevara, două picioare de porc, falimentul revoluţiilor roş-castristă şi orange-băsistă şi nu în ultimul rând, despre intelighenţia capitalismului românesc, atâta cât ne-a lăsat-o socialismul.

Înainte de toate, trebuie să ştiţi că niciun cubanez nu vorbeşte despre Che mai mult şi mai cu patos decât Vladimir Tismăneanu. Tricourile cu tovarăşu’ sunt doar pentru turişti iar în 10 zile la Havana n-am auzit măcar o dată Hasta Siempre Comandante. În schimb, multe grafitti-uri cu chipul şi citatele argentinianului. Cel mai tare zicea aşa: victoria de las ideas! şi l-am văzut într-o măcelărie aprovizionată cu doar două picioare de porc la 10 metri de tejghea. Şi cu asta am încheiat analiza politico-socio-economico-etc a regimului castrist.

Şi cum ziceam, revin în ţară şi ce găsesc? Că revoluţionarul Tismăneanu se luptă cu intelectualul Che Guevara şi cu o posibilă dar improbabilă decizie UNESCO. Adică un fost comunist, viu şi pocăit vs. unul mort şi împăiat. Halal vitejie! Cum să nu-ţi displacă amândoi, egal? Bine, nu chiar egal, până la urmă cine-i Tismăneanu în istoria lumii sau, mai mult, a României?

Pe de altă parte, contestatarii au dreptate: când omori un om, scopul, ideologia, nimic nu contează, nu scuză. Dar nici Che nu putea face o revoluţie anticapitalistă cu gloanţe oarbe. Au încercat mai târziu Tismăneanu şi Băsescu una anticomunistă şi s-a ales praful. Ori tragi, ori stai acasă, că şi-n numele capitalismului au murit câteva milioane de oameni. Până şi la Ghandi au existat victime, la fel de multe. Numai că indianul a ales să moară numai de-ai lui. Cât la sută-i pacifism, cât la sută-i masochism?

În fine, şi Che şi Tismăneanu au surse de inspiraţie asemănătoare: câte-un comunist cu T mare. Numai că primul a ales un intelectual – pe Trotsky – al doilea un marinar – pe Traian. Apoi, în ce-l priveşte pe Che, adevărul e mereu undeva la mijloc; în ce-l priveşte pe Tismăneanu, adevărul e mereu doar un mijloc.

Ce ne facem cu-amândoi, când am duce-o aşa de bine fără niciunul?

p.s. Peste 3 ore plec la Auschwitz, la comemorarea Zigeunerlager, unde s-a murit pe dreapta, nu pe stânga. Vi se pare egal?