Cum să NU te comporți la spectacole

E un spectacol în sine mersul la spectacole, în România! E drept că Barometrul Cultural și alte sondaje de opinie indică un apetit scăzut al concetățenilor pentru frecventarea sălilor de teatru ori de concert, însă există, la polul opus, împătimiți care efectiv pierd zile-n șir vânând bilete și care suferă și se lamentează pe paginile instituțiilor și ale artiștilor admirați atunci când nu izbutesc să pună mâna pe „comorile” râvnite.

Dar și când reușesc, ce de trăiri îi încearcă! La fața locului, accesul devine adesea o piatră de încercare. De pildă, concertele pop de la Sala Palatului rar încep la ora indicată pe afiș. La Tom Jones, în iunie 2023, publicului i s-a permis intrarea cu o oră peste cea anunțată, fără ca oamenilor ținuți în soare să li se ofere vreo explicație. Iar anterior, la Garou, deși nu fusese prevăzută o altă prezență artistică în deschidere, spectatorii s-au trezit că, înaintea starului, a urcat pe scenă o tânără care a cântat câteva piese, fără să fie prezentată. Enigma identității sale s-a dezlegat abia spre finalul spectacolului, când popularul cântăreț canadian a invitat-o la un duet, spunându-i numele: Raluca (Angel).

Și dacă organizatorii manifestă dezinteres sau lipsă de respect față de plătitorii de bilete, nici unii dintre aceștia nu se comportă mai acătării. În absența unor agenți de pază vigilenți – cum au existat la concertul lui Tom Jones sau al grupului pop-opera Il Divo, unde nu s-a permis apropierea de scenă – românii dau năvală spre idolii lor, căutând să obțină prețioase atingeri, autografe ori măcar un selfie furat. În octombrie trecut, fără a ține cont că deranjează artiștii, că disturbă spectacolul și că obturează vederea altor spectatori, vreo două duzini de românce au făcut pelerinaj la marginea scenei pe care se aflau componenții grupului Il Volo, obligându-i pe amabilii italieni să se aplece neîncetat ca să culeagă flori peste flori și… misterioase punguțe cu cadouri. Asta în timp ce încercau totuși să cânte! Exasperat de acest flux necontenit de daruri, tenorul Ignazio Boschetto a și întrebat la microfon, la un moment dat: „Există, oare, un magazin de flori la intrarea în sală?” Ironie care n-a descurajat admiratoarele să se perinde în continuare pe lângă scenă, aducând câte o floare, ducându-se înapoi la locurile lor, apoi revenind cu alt fir și tot așa. Un du-te-vino care, evident, a stricat și bucuria spectatorilor aflați în vecinătatea „maratonistelor”.

Situația s-a repetat la concertul altor italieni, legendarul grup Ricchi e Poveri, în decembrie. De data aceasta, marginea scenei a fost luată cu asalt de mămici cu prichindei, împinși realmente în brațele artiștilor, pentru a trăi astfel un moment de glorie imortalizat cu telefonul de părinții entuziaști. Prima fetiță ajunsă pe scenă a stârnit aplauze cu dezinvoltura cu care a inițiat refrenul „Sara per che ti amo”, antrenându-i și pe artiștii amuzați. Doar că bunăvoința publicului s-a epuizat rapid, pe măsură ce tot mai mulți copii erau aburcați de adulți pe scenă, ca să devină și ei mini-vedete preț de câteva clipe. Iar generozitatea soliștilor a fost pusă la încercare și de o admiratoare, care a ținut morțiș să-i dea Angelei Brambati o eșarfă, ajunsă în cele din urmă la gâtul simpaticei artiste.

Că multor concetățeni le lipsește autocenzura politeții și că efectiv nu le pasă decât de propriul scop – să iasă în față, să obțină un suvenir de invidiat sau să se simtă doar ei bine – asta e limpede. Oameni precum cei deja pomeniți nu-și fac griji că i-ar putea deranja pe cei din jur și nici măcar pe artiștii pe care (teoretic) îi admiră. Contează exclusiv dorințele și persoana lor. Iar asta se vede și din nonșalanța cu care se vine la spectacole cu întârziere. Opera Națională din București, altădată un bastion al civilității, permite de la o vreme intrarea în sală și după începerea reprezentațiilor, ceea ce generează uneori episoade dramatice mai intense decât actul artistic propriu-zis. În luna mai 2023, uvertura baletului „Giselle” a fost realmente acoperită de vociferările unei întârziate care-și revendica locul central, ocupat între timp de o spectatoare în etate. Cum aceasta a refuzat să se ridice, proprietara de drept s-a proțăpit în fața ei ostentativ, ca să-i împiedice vederea, după care, neobținând niciun rezultat, a părăsit vijelios zona, dărâmând (intenționat?) bastonul și geanta rivalei. Evident, conflictul a nemulțumit toți spectatorii din vecinătate, distrași de la intrarea grațioasei Giselle (Greta Niță) în scenă.

Nici teatrul nu e scutit de asemenea întâmplări neplăcute. La o reprezentație din primăvară cu „Craii de Curtea-Veche”, la Teatrul Național, mai soseau spectatori întârziați și după 30 (sic!) de minute de la începere. Iar atunci când nu se întârzie, se butonează telefonul, cu ecranul luminat la maximum, se dă replica actorilor, nesolicitată, sau se comentează anticipativ acțiunea, în gura mare (episod trăit la Comedie, la piesa „Nepotul meu, Veniamin”). Ori, mai rău, se mănâncă în sală alimente cu ambalaje foșnitoare sau se fac poze cu blițul pornit, de luminează trei rânduri de scaune în față.

Toate exemplele enumerate, la care se adaugă alte pățanii la fel de dezagreabile relatate de bloggerul Mihai Vasilescu aici și de actrița Oana Pellea pe pagina sa de Facebook, demonstrează că lipsa de maniere a pătruns masiv și-n universul artistic, odinioară mai cizelat. Pe forumurile de profil, unii propun ca artiștii să oprească reprezentația și să admonesteze persoanele necivilizate. Așa cum a făcut, la Londra, actorul Andrew Scott, care și-a întrerupt faimoasa replică hamletiană „a fi sau a nu fi”, după ce un spectator și-a deschis laptopul și s-a apucat să trimită mail-uri. Dar alte voci susțin că educația cu vorba bună este cheia, nu soluțiile radicale. Și că ar trebui să ne bucurăm că, deocamdată, niciun artist n-a fost lovit la noi cu obiecte aruncate de fani, cum au pățit deja Bebe Rexha, Pink sau Harry Styles. În România, după cum se vede, poți pleca de la spectacole mai degrabă agasat decât agresat.