Cum ne furăm căciula în plină vară

Nu pot să fiu sigur, dar înclin să cred că în buletinele de analiză ale poliţiştilor din România, printre iPhone-uri şi tablete, laptopuri şi portofele  ciordite cu sârg de hoţii momentului,  nu este raportată ca fiind furată  şi căciula învăţământului românesc, dar ştiu sigur că o şterpelim în fiecare zi de ani buni încoace.

Aşa se face că ea a ajuns să fie un biet fes ponosit şi prăfuit, ca să nu zic chiar o căciuliţă numai bună de folosit în alte ocazii, în scop …preventiv.

Admiterea în învăţământul universitar devine, de la an la an, o simplă formalitate.

Învăţământul românesc a fost abramburit  cu migală şi a ajuns să devină un sistem găunos cu mulţi profesori repetenţi, şi cu mulţi corigenţi… eminenţi. Fabricile de intelectuali numite preţios facultăţi, institute şi universităţi au materie primă din belşug, dar şi piese de schimb astfel încât producţia de studenţi o bate pe cea de grâu, orz şi orzoaică. Desigur, se impune precizarea că mai există şi excepţii, cu respectul sincer pentru toţi profesorii de nădejde ai învăţământului românesc, care au mai rămas pe baricade făcându-şi cu profesionalism meseria, şi pentru şcolile cu adevărat de elită care  ţin sus standardul educaţional, de la examenul de admitere până la absolvire. Chiar dacă bacalaureatul împarte listele frăţeşte între admişi şi respinşi, se găseşte loc pentru toţi tinerii care îşi doresc o diplomă de licenţă. Că s-au înmulţit politologii care fac cafele şi trag de mop, sau că puzderie de ingineri aranjeaza biscuiţii şi napolitanele pe rafturile supermarketurilor, ori că medicii împart pliante cu medicamentele viitorului, asta e altceva. Studenţii facultează, universităţile cursează, şi România duduie de specialişti.

Şi totuşi, apropo de faza cu căciula furată. Admiterea în învăţământul universitar devine, de la an la an, o simplă formalitate. Spre deosebire de anii ‘80 când un examen la facultate storcea candidaţii până când scotea tot ce era mai bun din ei, astăzi  admiterea pe bază de dosar sau interviu  este la ordinea zilei, iar facultăţi cu specializări de impact de la  Universitate sau din Politehnică, spre exemplu, îndeasă pe lista admişilor, cu sau fără taxă, mai tot ce le trece pragul. Cu asemenea compromisuri făcute încă din start, nu se mai poate vorbi de o elită studenţească, de un standard educaţional, şi nici de un proces de învăţământ cu adevărat competitiv. Bunaoară, ştacheta a coborât incredibil, încât nici nu mai ştii dacă nu cumva este trasată pe asfalt şi astfel orice trecător poate deveni student.

Sub masca unei oferte educaţionale foarte generoase, învăţământul universitar este într-o goană nebună pentru a-şi asigura finanţarea, lăsând garda nepermis de jos.

În domeniul învăţământului tehnic sunt facultăţi care dau examen şi altele care culeg ce rămâne. Pentru mai multă siguranţă, cei care susţin examen la unele facultăţi  îşi depun dosarul şi la cele unde admiterea se face în baza unui interviu formal, notat de profesorii casei. Dar nu am înţeles cum e posibil ca un candidat care susţine examen la o facultate şi obtine o medie între primele cinci să fie pe locul 200 la facultatea cealaltă, la care a mai aplicat, şi unde  s-a dat admitere pe bază de interviu. Criteriile nu mai au nimic obiectiv în ele şi astfel, facultăţile fără clienţi par a oferi un bonus candidaţilor care au performat doar luând o notă de promovare la bacalaureat. În astfel de cazuri, doza de subiectivism poate dăuna grav învaţământului universitar românesc. Şi încă una, tare de tot. La Drept, nu mai contează la ce Universitate, dar în România “ştiinţifică” de azi, se  intră cu nota 1 la examen (simplă prezenţă în sală) , dar având o medie bunicică la bacalaureat. Ce va face viitorul absolvent  de Drept care beneficiază de acest wild-card al unui examen nu foarte …drept? Va deveni un procuror de nădejde al sistemului, sau poate va fi un judecător care va împărţi dreptatea cu praful de pe talerele Justiţiei. Dar este oare vina candidaţilor sau a sistemului care nu mai are criterii solide şi ierarhii corecte?

Sub masca unei oferte educaţionale foarte generoase, învăţământul universitar este într-o goană nebună pentru a-şi asigura finanţarea, lăsând garda nepermis de jos şi facilitând erodarea imaginii sale prin accesul multor neaveniţi  sau a celor care profită de lipsa unor criterii obiective. De câţiva ani buni, când vine vorba despre învăţământul universitar românesc  se simte în ton o unda peiorativă care submineaza acest domeniu cu un rol fundamental într-o ţară civilizată. Iar veştile despre vreun profesor cu buzunare insuficient de încăpătoare pentru teancurile de euroi ale blătuitorilor nu fac decât să decribilizeze iremediabil ideea de ţinută academică a Almei Mater. Urmând acest trend, atelierele de croitorie şi firmele de închirieri de costumaţii  vor avea o susţinută activitate în fiecare vară pentru a asigura robele zecilor de mii de absolvenţi de învăţământ superior. Dar, în realitate, “atât de inferior”.