Cum l-am cunoscut pe George Simion?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Simion FOTO Facebook
George Simion FOTO Facebook

L-am cunoscut pe George Simion în 2012. Eram într-un grup de studenţi internaţionali, fiind într-o excursie de studii în Europa de est. La Bucureşti ne-am întâlnit cu reprezentanţii unor ONG-uri, printre care şi Acţiunea 2012. Domnul Simion ne-a aşteptat într-o minunată casă de protocol, undeva pe lângă Intercontinental.

La prima vedere, atmosfera era rece. O casă goală, neîncălzită în mijlocul lui Decembrie. În acelaşi timp, avea un miros de casă veche şi o frumuseţe aparte care îţi încălzeau sufletul instantaneu. Ne-am aşezat cu toţii în jurul unei mese lungi din lemn masiv, de nuc. Deasupra mesei, atârna un candelabru bogat, din interbelic. Bineînţeles, o aşa vilă valora o avere. Un ONG micuţ precum Acţiunea 2012 nu avea de unde să îşi permită închirierea unei astfel de vile. Prima întrebare pe care am avut-o în minte a fost cum îşi poate permite aşa o organizaţie neimportantă un astfel de sediu. Apoi au apărut şi altele.

George Simion nu cunoştea nicio limbă străină, în condiţiile în care, în grupul nostru erau membri care vorbeau şi 5-6 limbi. Astfel, o colegă de-a dânsului (îmbrăcată în costum naţional) a asigurat traducerea pentru audienţă. Imediat am înţeles că numele ONG-ului Acţiunea 2012 era unul simbolic. Ideea era ca, la 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist, aceasta să revină la Patria Mamă, intermediarul fiind chiar organizaţia domnului Simion. Le-am spus atunci pe faţă că nu vor reuşi niciodată. Mi-au spus „ai să vezi”. Am văzut... au eşuat lamentabil. Nu aveau nici capacitatea, nici instrumentele necesare unei acţiuni de acest fel. Aveau doar vorbe, comparaţii neinspirate, un sediu mult prea pompos şi un lider cel puţin nepotrivit.

Discuţia s-a axat în principal pe istorie, dat fiind că şi domnul Simion studiase istoria, la Iaşi. Referinţele la unire şi interbelic abundau. Însă cel mai deranjant şi arogant din punct de vedere intelectual au fost comparaţiile cu unificarea Germaniei. Pe scurt, ni s-a spus că România se poate uni cu Moldova pe modelul Germaniei, că pe ambele maluri ale Prutului există o majoritate dornică de unire, însă tocmai Germania se opune unirii. Asta i-a deranjat şi pe colegii mei nemţi care au sesizat intenţia de manipulare. Bineînţeles, i-am răspuns că această comparaţie este ieşită din comun, în primul rând deoarece nu mai există Uniunea Sovietică, nici Gorbaciov şi că în general acordurile de la Helsinki nu permit unirea pe modelul propus de Acţiunea 2012.

Ca urmare a acestei întâlniri am început să mă interesez de persoana lui George Simion şi de Acţiunea 2012. Ce am aflat?

Ei bine, George Simion nu era nici pe departe un necunoscut. Acesta făcea parte din grupul extremist numit simbolic Noii Golani. Este vestitul student la istorie care i-a aprins lumânări lui Ion Iliescu la aniversarea a 79 de ani a acestuia, în 2009. Acelaşi George Simion arunca cu bani în Ion Iliescu în 2010 la lansarea de carte a acestuia.

Recunosc, de când AUR a intrat în parlament am început să îi urmăresc din perspectivă academică. Programul lor de guvernare este unul subţire, fără profunzimea viziunilor strategice de calibru. Însă este de remarcat şi simplitatea şi asumarea caracteristică naţionalist-populiştilor. În ceea ce priveşte acţiunile lor propriu-zise, sunt cel puţin lamentabile. Totuşi, cea mai mare realizare este crearea AUR Moldova. AUR rămâne singurul partid (din câte cunosc) care a reuşit să se multiplice în afara ţării. Problema este că în câteva luni de existenţă au reuşit să creeze tensiuni cu potenţial de scandal diplomatic. George Simion, fiind persona non grata în Republica Moldova, a încercat să forţeze ilegal graniţa cerând (fără succes) ajutorul autorităţilor române, celor moldovene şi Maiei Sandu. Iar apoi, membrii partidului AUR de la Chişinău au încercat să forţeze graniţa cu Transnistria după acelaşi model, ştiind că nu li se va permite accesul şi că riscă să creeze probleme. Toate acestea doar pentru nişte publicitate ieftină, fără a gândi mai departe la repercusiunile de ordin strategic.

Trebuie, totuşi, să ne temem de George Simion şi AUR? Categoric DA. Însă, această teamă trebuie canalizată către găsirea celor mai bune soluţii pentru împingerea acestui partid în dizgraţie prin guvernare sănătoasă, care să ducă la eliminarea fricilor celor care votează astfel de politicieni.

Ca să concluzionez, personajele istorice nu apar doar de două ori, prima oară ca tragedie şi a doua oară ca farsă, aşa cum spunea un clasic. Acestea apar şi o a treia oară, ca bătaie de joc. În cazul nostru, tragedia naţională e reprezentată de Ion Antonescu, iar farsa de către Vadim Tudor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite