Cruzimea cazacilor din Armata Roşie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În „Armata de cavalerie“, capodopera lui Isaac Babel, descopăr cruzimea cazacilor din Armata Roşie. O proză „Întâia mea gâscă“ spune totul despre felul de a fi al cazacilor, oameni pentru care calul preţuieşte mai mult decât mama sau fiul.

Personajul narator, fără îndoială Isaac Babel, ajuns la Budionîi după ce Gorki i-a sugerat să meargă la şcoala vieţii, primeşte repartiţie de propagandă la Statul major al Diviziei 6. Din spusele comandantului pricepem că personajul narator e pirpiriu şi cu ochelari. Scriitorul se prezintă mai întâi cazacilor dintr-o curte, care „şedeau acolo pe fân şi se bărbiereau unul pe altul“.

Primirea de care beneficiază noul venit e descrisă într-o scenă greu de crezut de cei care n-au citit Taras Bulba, nuvela lui Gogol despre sălbăticia exemplară a  cazacilor:

„Un flăcău tinerel, cu părul ca fuiorul de in atârnându-i drept, şi frumos la chip cum sunt oamenii din Riazan, veni lângă lădiţa mea, o înşfăcă şi o zvârli peste poartă. Apoi se întoarse cu fundul la mine şi, cu o deprindere deosebită, începu să producă zgomote ruşinoase.

— Tun de calibru două zeruri! îi strigă un cazac ceva mai în vârstă şi izbucni în râs. Mai trage-i o rafală.
Flăcăul îşi consumă toată ştiinţa lui modestă, apoi se îndepărtă“.


Reacţia cazacului îşi găseşte explicaţia în înfăţişarea oaspetelui: ochelarist, pipernicit, intelectual. Pentru cazacul din Armata Roşie, noul venit e un nevolnic. Poate va fi avut în tărtăcuţă ştiinţă, limbi străine, talent, geniu. Lui, brutei, puţin îi pasă de aşa ceva. Dacă noul venit ar fi fost o huidumă şi, de cum  a intrat ar fi vînturat spre ei sabia, alta ar fi fost primirea.

Personajul narator, angajat la Secţia de propagandă a Diviziei, oricum, la Secţia care presupunea creier, îşi dă seama că trebuia să întreprindă ceva pentru a-şi câştiga respectul cazacilor. De acest respect depinde chiar eficienţa muncii sale de propagandist:

Atunci am dat la o parte ziarul şi m-am dus la gazdă, care mîna vârtelniţa pe prispă.
— Femeie, i-am spus, trebuie să halesc ceva...
Baba îşi ridică spre mine globii lăbărţaţi ai ochilor pe jumătate orbi, apoi şi-i lăsă iarăşi în jos.
— Tovarăşe, spuse dânsa după o clipă de tăcere, toate astea mă fac să vreau să mă spânzur.
— Dumnezeul şi sufletul mă-tii! bodogănii eu cu ciudă şi-i repezii babei un pumn în piept. Nu-i chip să se înţeleagă omul cu voi...
Şi făcând stânga-mprejur, zării o sabie a nu ştiu cui, care zăcea în apropiere. O gâscă gravă şi severă se legăna prin curte, curăţindu-şi fără grijă penele. Am ajuns-o dintr-o săritură şi am lipit-o de pământ, iar capul gâştei trosni sub cizma mea, trosni şi se revărsă. Gâtul alb se tăvăli prin găinaţ şi aripile se ridicară deasupra păsării ucise.
— Dumnezeul şi sufletul mă-tii! spusei eu scormonind cu sabia în măruntaiele gâştei. Frige-mi gâsca asta, babo!“


Intelectualul, suspectat de a fi delicat şi, prin asta, nevolnic, le dovedeşte cazacilor că e o brută. Prin asta, el îşi obţine dreptul de a fi primit în rândurile lor:

„Iar în curte cazacii se şi aşezaseră în jurul ceaunului lor. Şedeau nemişcaţi, drepţi, ca nişte pontifi, fără să se uite la gâsca mea (…).

— Frăţioare! îmi spune deodată Surovkov, cel mai în vârstă dintre cazaci, vino de mănâncă aci cu noi, până s-o frige gâsca ta...
Scoase din carîmbul cizmei o lingură pe care o avea de rezervă şi mi-o oferi. Sorbirăm împreună ciorba improvizată şi mîncarăm carnea de porc“.


La apariţie, Armata de cavalerie a stârnit indignarea politrucilor sovietici. Însuşi Budionîi şi-a exprimat într-o scrisoare deschisă revolta faţă de ceea ce el numea denigrarea măreţilor cazaci.

În realitate, aşa erau cazacii din Armata de cavalerie. Şi când termini cartea, te întrebi, mai mult decât nedumerit: de ce dracu’ luptau cazacii lui Budionîi de partea Roşilor cînd, la fel de bine, puteau tăia cu săbiile şi împinge cu şpăngile şi de partea hunilor lui Attila?!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite