Corupţia a dezvoltat o „tulpină” rezistentă în România

Ştirile săptămânii  bat monedă pe descoperirea  senzaţională a apei calde şi a mersului pe jos: Bunăoară, în România, un stat situat pe Bulevardul Europa, într-o casă aflată în renovare de mai bine de 25 de ani,  au fost descoperite urme de corupţie în apa potabilă, iar probele de aer prelevate din interiorul şi imediata sa vecinătate au pus în evidenţă existenţa unor contaminări  cu mult peste media inadmisibilă (!).

Chiar dacă specialiştii ne  asigură că situaţia este sub control, românii se tem că viaţa lor este expusă  acestor reale aminenţări.  Prin voci autorizate, reprezentanţii autorităţilor competente au informat în repetate rânduri că se fac eforturi, că rezultatele sunt palpabile şi, ca să rezum fără a mă abate prea mult de la esenţa numeroaselor comunicate liniştitoare, că  „încă nu e chiar atât de dramatic”. Cu toate acestea, Mercurialul şpăgilor suferă convulsii  dramatice, imposibil de controlat. În aceste condiţii, de la românul de rând până la cei aflaţi în funcţii de conducere,  există o reală preocupare de a fi cât de cât la curent cu îndatoririle  care ţin de categoria ”micilor atenţii”, a obligaţiilor  „în numele unui aşa zis bun-simţ”, a datoriilor faţă de cei care te-au ajutat ”să creşti”, a legilor nescrise respectate cu sfinţenie, mai mult decât cele scrise care poartă nişte numere banale şi sunt foarte uşor de încurcat  între ele. Şi de eludat.  O ţară fără legi nu poate fi guvernată, aducând mai degrabă a bantustan sau haită. O societate cu legi aliniate disciplinat în coduri, dar călcate în picioare sistematic în stradă  este o  iluzie ca un drog uşor că totul este pus la punct. Dar punctul face parte dintr-o suspensie care, în realitate, trădează o profundă criză morală stăpânită de permisivul „totul e posibil”. 

         Recenta condamnare a lui Adrian Năstase în dosarul „Zambaccian” are la bază, la fel ca şi cea precedenta dată în „Trofeul calităţii”, actele de corupţie săvârşite de fostul premier. Iertată-mi fie ignoranţa, poate vecină cu resemnarea, dar ştirea este prea săracă în senzaţional. Odată intrat în vene, virusul este imposibil de controlat, fiind o chestiune de timp ca, beneficiind de o circulaţie liberă în interiorul societăţii, mai devreme sau mai târziu, să afecteze toate palierele sale. De la conducători mai mari sau mai mici, de la miniştri, parlamentari şi „mahări” de insitituţii până la asistenta care îşi lasă telenovela pe foc pentru a face o injecţie sau ultimul gropar care coboară mortul în pământ, conjugările lui „a da” şiœ”a lua” sunt aceleaşi. Pe fondul unui sistem imunitar şubrezit efectele sunt devastatoare. 

         La un alt nivel, fără a fi ajuns încă la performanţele lui Adrian Năstase în materie de foloase necuvenite, învăţătoarea Dana Blându din Bucureşti a mai tras o palmă pe obrazul învăţământului românesc. „Crăciuniţa” de la Şcoala 10 din Capitală, contaminată irevocabil de vi(ru)sul de a deveni prima învăţătoare din România ajunsă în Top 300, nu foloseşte batista şi nici nu pune mâna la gură când tuşeşte coruptiv, deşi are pe mână educaţia şi abc-ul moralităţii pentru o grupă de copii sănătoşi. Discuţiile cu părinţii sunt „boala” curată şi pentru ei, iar mercantilismul cu care doamna învăţătoare tranzacţionează sumele de bani,  pentru ea şi pentru colegi, o recomandă ca fiind responsabilă cu bunul mers al activităţii în unitatea şcolară, nu doar after school, ba chiar şi ...in school.

         Nu sunt singurele exemple. Cererea este tot mai agresivă, iar oferta încearcă să ţină pasul asimilând totul cu o formă de existenţă sau de progres. Mecanismele sunt înţepenite, iar cele două pârghii prin care puteam muta decisiv sunt  imobile: legea nu are efectul descurajant scontat, iar şcoala este bântuită deœ”troieni” care,  în multe cazuri, alterează educaţia bunului-simţ. Aflaţi la limita dintre epidemie şi pandemie trebuie să căutăm soluţiile în noi. Şi, preferabil, să le găsim!