Contrainformaţiile în alertă

Mai departe de radarul care înregistrează evenimentele cotidianului, sericiile de informaţii din spaţiul euro-atlantic în general şi cele europene în special, sunt puse de mai mulţi ani în faţa unei probleme deosebit de sensibile: care este posibilul nivel de infiltrare al armatelor proprii cu elemente salafiste?

Ce este salafismul? O explicaţie, foarte concisă, dar corectă, este cea dată de Wikipedia: "Mişcare sunită care cere o întoarcere la Islamul începuturilor, bazată pe Coran şi Sunna. Termenul desemnează azi o mişcare compozită alcătuită în principal dintr-o tendinţă tradiţionalistă şi una jihadistă.

Etimologic, "salafism", în arabă : السلفية as-salafiyya provine din cuvântul salaf  adică "predecesor" sau "străbun" şi desemnează pe însoţitorii Profetului Mahomed şi cele două generaţii de urmaşi. Organizaţia Fraţilor Musulmani, cu originea în Egipt şi apoi dezvoltată şi întărită în Arabia Saudită, a preluat discursul salafist şi a reuşit astfel să-l transfere pe o zona enormă de influenţă, cea care începe din Afganistan şi se termină acum în Maghreb sau în ţările din centrul Africii.

Reuşind, în urma "primăverii arabe" să introducă chiar Sharia în constituţiile unora dintre ţările zonei respective. În paralel însă, în ultimii ani, s-au îmulţit semnale, luate foarte în serios de serviciile de informaţii, mai puţin de politicieni, că se prducea o activare şi o radicalizare fără precedent a două mişcări în spaţiul european.

Pe de o parte, profitând la maximum de libertăţile asigurate de democraţiile occidentale, o serie dintre cei mai radicali imami au început să predice deschis împotriva valorilor occidentale şi să cheme la luptă împotriva lor, pornind de la propovăduirea nesupunerii civile, şi asta nu la Kaboul sau Cairo, ci la Londra, Bruxelles, Paris.

Pe de altă parte, serviciile de contrainformaţii, în principal cele militare, au sunat o altă alarmă: organizaţiile salafiste propovăduitoare ale jihadului au reuşit infiltrări în rândul unora dintre armatele statelor membre NATO.

Foarte grav, iar exemplele oferite numai la nivelul armatei belgiene, spre exemplu, arată nu numai că semnalele respective au fost exacte, ci şi că este posibil ca infiltrările de acest gen să nu fi fost sporadice, ci să facă parte dintr-o operaţiune de mai mare anvergură. Să ne amintim că manualele teroriştilor conţin referiri şi indicaţii explicite pentru organizarea "rezistenţei armate în interiorul structurilor statului opresor"...

În vara anului trecut, informa La Libre Belgique, „armata belgiană a pus sub supraveghere un număr de militari pentru a se asigura de loialitatea lor faţă de ţară. Operaţiunea este dusă de serviciul de informaţii militare, serviciul de informaţii generale şi securitate şi de Securitatea statului...”.

Cu rezultate foarte concrete şi spectaculoase, dar insuficiente faţă de dimensiunea ameninţării, afirmă acum doi parlamentari belgieni, Dennis Ducarme şi Georges Dallemagne care au cerut şi obţinut o dezbatere în plenul Parlamentului federal asupra măsurilor legale ce trebuie luate pentru a împiedica infitrarea armatei belgiene de către extremişti.

Problema este că, chiar dacă există elemente probante, actualul cadru juridic este insuficient pentru a permite darea afară din cadrul armatei a persoanelor suspecte deoarece, nu-i aşa, convingerile religioase nu pot fi condamnate...

Problema se pune doar în Belgia? Nici pe departe. Să nu uităm că vorbim despre prezenţa pe teritoriul unora dintre ţările europene (Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Spania, Italia) a unor comunităţi musulmane compacte de foarte mari dimensiuni, să nu uităm că într-o ţară ca Franţa cea de-a doua religie practicată este cea musulmană, iar în Marea Britanie, în 2009 (sursa 20 Minutes on line din 27 oct 2010) cel mai folosit prenume de băiat a fost Mohamed.

Sigur, ar fi o mare greşeală să transferăm convingerile salafiste şi potenţialul lor exploziv la întregul acestor comunităţi musulmane. Dar, exact în aceeaşi măsură, ar fi o eroare cumplită dacă acest potenţialul mesajelor salafiste şi capacitatea sa de a inflama rapid conştiinţe nu ar fi tratate la justa lor capacitate malefică. Cât de rapid un război exterior se poate translata în spaţiul intern?

Neaşteptat de repede, neaşteptat de dur, iar scuturile de apăraretrebuie să fie ridicate în termenii unei democraţii reale de sistem care prespune tocmai apărarea valorilor constitutive ale sistemului.