Concurenţa politică se mută în spaţiul cosmic. Cine va câştiga această competiţie va controla viitorul ciclu de evoluţie a omenirii

Proiecţie a viitoarei staţii de cercetare lunare chinezo-ruse, aşa cum s-ar putea să arate după 2030

S-a petrecut un moment care marchează un salt decisiv în efortul omenirii de a crea calea de desprindere de gravitaţia care o ţine lipită de suprafaţa Terrei.

Ruşii şi chinezii au semnat miercuri un document tip Memorandum of Understanding privind construirea în comun a unei staţii lunare descrise drept "un complex de facilităţi experimentale de cercetare pe suprafaţa şi/sau pe orbita Lunii" - se precizează în comunicatul Roscosmos, organizaţia condusă de Dimitrii Rogozin. Colegii lor de la ILRS (Administraţia naţională chineză pentru spaţiul cosmic) spun că obiectivul este "de a întări schimburile ştiinţifice, de a promova explorarea de către om a spaţiului şi folosirea acestuia în scopuri paşnice.. .o bază care să ofere posibilitatea de desfăşurare a unor operaţiuni autonome cu durată îndelungată".  

Bătălia de odinioară din lumea bipolară a Războiului Rece, cea de prestigiu dintre cele două super-puteri obsedate ca nu cumva adversarul să dispună de un avantaj prea mare care să discrediteze propriile capacităţi industriale şi de cercetare, evoluează acum pe două direcţie distincte, se amplifică şi îşi extinde mizele.

Primul nivel este dat de evoluţia - de acum multipolară a divergenţelor şi inamiciţiilor, mutaţiilor de interese care generează noi alianţe de facto şi regrupări în sistemele de decizie şi vot din organizaţiile internaţionale. Era logic, aceasta fiind expresia profundă a esenţei umane, să se ajungă şi la ruperea deloc ceremonială a utimului mare acord care păstra ceva din entuziasmul speranţelor de după cel de-al Doilea Război Mondială. Se spusese atunci, în "deceniile glorioase", că mai există totuşi ceva bun în umanitate şi asta se va demonstra prin modul în care cele mai bune energii şi minţi de pe Terra se vor uni în proiectul transnaţional al aventurii spaţiale. Şi, pentru o perioadă de câteva decenii, s-a putut, iar simbolul succesului l-a constituit Staţia Spaţială Internaţională în care NASA coopera cu Rusia, unde ajungeau, transportaţi de rachete decolând de la Baikonur, astronauţi din mai multe ţări ale lumii, unde s-au derulat proiecte comune cu participarea japonezilor de la JAXA sau a candienilor de la CSA.

Dar, de curând, americanii au lansat Programul Artemis în care nici ruşii şi nici chinezii nu au vrut să se implice, obiectivul fiind stabilirea unei baze lunare tip avanpost pentru viitoare misiuni cu participare umană, eventual pe Marte (orizont 2030).

Cum ar putea arăta colonizarea Lunii prin proiectul ARTEMIS

Opt ţări au semnat acordul Artemis (Austria, Canada, Italia, Japonia, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi SUA) care constă în construcţia unei baze releu Lunar Gateway space care să evolueze în orbită lunară şi de pe care să decoleze rachetele care vor duce astronauţii pe Lună. Aceştia, într-un viitor încă neprecizat, ar putea începe să edifice ceea ce va fi începutul unei baze permanente, vor testa instalaţiile, vor face verificări geologice şi vor evalua posibilitatea exploatării lor comerciale. Luna trecută, oficiali de la Bruxelles au declarat pentru Reuters că, la nivel de UE, se caută constituirea unei alianţe specifice în domeniul industriei spaţiale pentru a preveni rămânerea în urmă faţă de nivelul atins de tehnologiile rusă, americană şi chineză. Asta priveşte - spun diverse surse - în primul rând dezvoltarea intensă a roboţilor "grei", cu capacităţi excepţional de mari pentru lucrul autonom (AI) pe perioade îndelungate şi în condiţii deosebit de dificile, în stare să se autorepare şi să asigure întreţinerea autonomă a circuitelor de transport. Primul lucru care trebuie construit este o bază de sprijin, iar europenii au transmis un mesaj interesant prin intermediul lui Karl Bergquist, administratorul pentru relaţii internaţionale de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) care spunea pentru SpaceNews: "Urmărim foarte îndeaproape operaţiunile de explorare a Lunii de către chinezi pentru a vedea unde interesele noastre pragmatice s-ar putea întâlni, atât la nivelul misiunilor CE 6,7 şi 8, dar şi în cazul Staţiei Lunare".

În celălalt raţionament posibil, înainte de a primi austronauţi, programul ruso-chinez prevede, se pare, ridicarea în primă etapă a unei baze robotice de înaltă performanţă situată la polul sud lunar, primii paşi care urmează să fie făcuţi însemnând lansarea misiunilor chineze Chang'e 6, 7 şi 8 şi a misiuniin ruseşti Luna7.

Discuţia despre al doilea palier derivă din interesele extrem de practice care ţin de supravieţuirea economiei mondiale şi a modului în care se vor dezvolta diversele capacităţi industriale. Şi, mai ales, înainte de toate, ce materii prime şi metale rare vor fi folosite pentru obţinerea echipamentelor necesare aventurii spaţiale şi viitoarelor operaţiuni de cercetare, extraţie şi eventual exploatare în mediu super-ostil care necesită nu numai o tehnologie excepţională, ci sunt fabricate cu nişte componente pentru care a început competiţia atroce, aici şi, pe viitor, pe Luna devenită obiectul tuturor raţionamentelor de putere.

De ce? Care sunt interesele care se joacă în spatele tuturor acestor proiecte?

Lipsa noastră de interes pentru orice discuţie majoră privind obiective dincolo de interesul electoral imediat al lighenuşului în care se zbat partidele noastre, face ca marile documente de analiză prospectivă să nu interese nici pe decidenţii noştri politici şi, în consecinţă, nici opinia publică. Nu mai vorbim de Parlamentul României sau de europarlamentarii trimişi în mod anticipativ la Bruxelles ca la loc de linişte şi verdeaţă. Altfel nu se explică de ce, din partea tuturor guvernelor, inclusiv acesta de acum, nu s-a auzit o vorbă despre tema fundamentală pe care o reprezintă lipsa materiilor prime critice şi dependenţa sinucigaşă a Europei în general şi a ţărilor ei mici şi non-performante social şi economic de mila marilor puteri.

Ca probă, nimeni nu vrea să vorbească despre faptul că problema vitală a acestui moment - şi care justifică dorinţa europenilor de a se integra urgent în bătălia spaţială - este dependenţa uriaşă, cvasi-incredibilă a continentului nostru de sursele din ce în ce mai reduse de materii prime, vector de insecuritate strategică. Spre exemplu, China furnizează Europei 98% din mineralele rare de care are nevoie, Turcia asigură 98% din aprovizinarea UE în borat, Africa de Sud 71%  din necesarul de platină şi chiar un procent mai mare de iuridium, rodium şi ruthenium. UE depinde în totalitate de câteva companii private pentru aprovizionarea în hafniu sau stronţiu. Iată lista dependenţelor severe în Europa:

Voi reveni asupra acestui subiect, dar, acum, competiţia care s-a deschis este pentru cine va avea tehnologiile de cercetare cele mai precise pentru a determina zăcăminte pe Lună şi să poată începe exploatarea lor industrială. Discuţia nu este nouă, cam de un deceniu s-au constituit alianţe între diverse instituţii discrete în vederea analizării imaginilor transmise de sateliţi, mai ales din zona de sud a Lunii, dar acum s-a intrat în etapa de semnare de tratate de asociere. Se vorbeşte despre rezerve importante de titan, de "minereuri rare", metalele ultra-preţioase de tipul ceriu, terebiu, scandiu folosite acum în fabricarea produselor de înaltă tehnologie. Se discută apoi despre valoarea excepţională a gazului uşor şi non-radioactoiv Helium 3 care, adus pe Terra şi exploatat industrial, ar putea produce o energie nucleară cu mult mai puţin poluantă decât cea utilizată acum şi de care, spre exemplu, Uniunea Europeană îşi propune să se debaraseze cât mai rapid. În acest sens, cercetătorul Ouiyang Ziuan, "pe Lună există atât de mult Helium 3, încât asta ar putea rezolva în întregime problemele energetice ale umanităţii pentru următorii 10.000 de ani".

Ce va urma? Date fiind costurile uriaşe ale aventurii, acum este în desfăşurare strângerea de fonduri şi resurse de toate felurile coagulate în consorţii cu caracteri ştiinţific şi pur comercial. Americanii au definit parteneriatele pentru Artemis, ruşii şi chinezii lansează acum apelul pentru parteneriate în propriul lor proiect, asta însemnând şi viitoare tranşe din profiturile viitoare. Este o aventură costisitoare, suntem în perioadă de refacere post-pandemie, aşa că multă lume va judeca în funcţie de mărimea rezervelor de cash ale ţărilor care deţin şefia proiectelor şi care vor da cărţile în următoarele runde ale jocului. Caz în care, acum, vor fi foarte interesant de văzut care sunt orientările pe termen lung şi foarte lung ale ţărilor care au construit perioada de civilizaţie în care ne aflăm acum.

Cu siguranţă că participarea la asemenea proiecte implică un cost mare, dar oare cât va însemna rămânerea în zona dependenţelor asumate din dezinteres şi lipsă de informaţie stretegică?