Comunicarea, scutul democrației în fața extremismului și a propagandei

0
0
Publicat:

În actualul context politic și social al României, cu extremismul în creștere în Parlament, anularea pe bună dreptate a alegerilor prezidențiale și o polarizare tot mai accentuată a societății, este esențial să ne întrebăm: cine comunică cu cetățenii acestei țări?

FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Dacă politicienii și instituțiile democratice nu o fac, există alții care vor comunica în locul lor. Platforme precum TikTok, cu toate efectele lor bine-cunoscute, devin principala sursă de informații și de influență. Și această influență nu este întotdeauna (asta ca să fim blânzi) în favoarea valorilor democratice.

Personal, am învățat, de-a lungul celor 19 ani petrecuți în administrația locală, că după fapte, după realizări, nimic nu este mai important decât comunicarea sinceră, deschisă. Desigur, vorbim de o administrație corectă și transparentă.

Am fost ales de patru ori ca primar al municipiului Arad, cu un ultim rezultat electoral de 46%, pentru că am comunicat cu oamenii, am vrut să îi cunosc și i-am cunoscut! Am explicat toate deciziile luate în echipă, am ascultat nemulțumirile tuturor și am încercat să construiesc dialog permanent. Dar asta a fost la nivel de municipiu.

Realitatea de astăzi, la nivel național, ne arată o situație îngrijorătoare: China sau Rusia știu mai multe despre cetățenii din România decât știe statul român sau decât par să știe sociologii noștri. Nu suntem un caz unic în Europa sau în lume, dar acum este timpul să vorbim despre noi.

Algoritmii platformelor sociale, în special TikTok, știu cum gândim, ce ne dorim și au forța să ne influențeze direct. Suntem bombardați cu mesaje care subminează încrederea în statul nostru democratic – adversarul natural al regimurilor autocrate. În același timp, primim informații pozitive despre cei care critică valorile noastre fundamentale: libertatea, democrația, solidaritatea și siguranța oferită de NATO și de UE.

Această campanie, subtilă uneori și bine orchestrată, nu vizează doar România. Ea este un atac împotriva libertății, împotriva însăși ideii de democrație.

În acest context, eu cred trebuie să sprijinim mai mult presa scrisă și audiovizuală. Este crucial să avem o presă puternică, atât locală, cât și națională. Așa cum se spune mereu, presa este câinele de pază al democrației! Și s-a dovedit că e așa.

Dacă forțele democratice din România – politicienii, guvernul, administrațiile locale – nu își asumă responsabilitatea de a comunica eficient, vom pierde această luptă informațională. Tinerii noștri, care consumă în mod preponderent conținut online, riscă să fie seduși de narativele alternative care glorifică regimurile opresive și denigrează propriul stat.

Cred, de asemenea, că este urgent să introducem cursuri de gândire critică în școli și facultăți.

Tinerii trebuie să se obișnuiască încă din școală cu metoda relativ simplă de a căuta informația din mai multe surse diferite. A trăi permanent doar în bula în care te simți confortabil și a nu căuta adevărul este unul dintre cele mai periculoase lucruri în viață, pentru că, de fiecare dată, duce la decizii dezastruoase!

Soluția, așadar? Întărirea statului român și o strategie de comunicare bine gândită, care să ajungă la toți cetățenii. Trebuie să ne conectăm cu oamenii, să le vorbim deschis despre provocările momentului, despre ce facem pentru a le apăra libertatea și siguranța.

Tinerii, și nu doar ei, noi toți, trebuie să învățăm să facem diferența între bine și rău, între adevăr și minciună. Este esențial să înțelegem cum acționează extremele și populismul, deoarece sunt două curente care niciodată, nicăieri, nu au dus decât la minciuni, scandal, sărăcie, război și crime!

Democrația, oameni buni, nu poate supraviețui fără o legătură reală între cetățeni și instituții. Este nevoie de o implicare activă, de o luptă contra dezinformării și de promovarea constantă a valorilor noastre democratice. În fiecare zi dată de Dumnezeu.

Aceasta este provocarea generației noastre. Dacă vrem ca România să rămână o țară a democrației, a libertății și a siguranței, trebuie să acționăm acum. Și să comunicăm!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite