Cioloş, legitimitatea funcţiei şi (de)căderea USR

0
0
Ciolos

USR decide dacă este de acord cu programul de reforme propus de Dacian Cioloş, care condiţionează rămânerea sa în funcţie de punerea în aplicare a programului, pe baza căruia a fost, de altfel, ales lider al USR.

Conflictul va accentua probabil trendul descendent pe care se află USR, mai ales după ce s-a aliat în toamna trecută cu AUR pentru a da jos guvernul din care a făcut parte, o revanşă care nu i-a spălat onoarea şi care va ridica mereu semne de întrebare cu privire la principiile pe care le clamează.

Partidul şi-a arătat încă de la început tendinţa de a-şi devora liderii. Primul său preşedinte, Nicuşor Dan a fost nevoit să-şi dea demisia la un an după ce USR a intrat în parlament, după ce Biroul Naţional al USR a votat poziţia partidului împotriva familiei tradiţionale. Dan era de părere că USR nu trebuia să fie tranşant, fiindcă în interior existau păreri diferite şi fiindcă formaţiunea ar fi fost mai bine să se adreseze, din acest punct de vedere şi tradiţionaliştilor şi progresiştilor. El a plecat, dar în partid au rămas destui conservatori.

USR a încercat să meargă pe calea deschisă de plecarea lui Nicuşor Dan şi a propus anul trecut un proiect pentru parteneriatul civil, în care şi cuplurile gay să beneficieze de drepturi similare cu cele ale cuplurilor căsătorite. Acest proiect a căzut la vot şi fiindcă USR nu a ştiut cum să-şi negocieze priorităţile cu PNL şi cu preşedintele Klaus Iohannis, care este un progresist din acest punct de vedere.

Incapacitatea de negociere şi de compromis rămâne o problemă a formaţiunii atât în relaţiile cu celelalte formaţiuni, cât şi în interior.

Preşedintele USR, Dacian Cioloş a fost ales printr-un soi de plebiscit în partid, dar fără să aibă o majoritate în Biroul Naţional, ales, în schimb, prin reprezentare, dar cu putere mai mare decât preşedintele. Dacian Cioloş nu are, însă, o majoritate favorabilă în acest organism de conducere, unde echipa lui Dan Barna are toate instrumentele decizionale.

De jure, Dacian Cioloş este liderul USR, dar de facto este doar un preşedinte onorific, care nu poate face mare lucru, dacă fostul său competitor şi oamenii lui nu sunt de acord.

De ce nu vrea echipa lui Dan Barna să adopte programul de reforme al preşedintelui Dacian Cioloş? Pentru că ar putea pierde puterea. Printre reformele dorite de liderul USR se află modificarea statutului formaţiunii, înlocuirea secretarului general al USR, stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră plus modalităţi de a face transparente lucrările şedinţelor Biroului Naţional. Pentru punerea în aplicare a acestor idei e nevoie de un congres extraordinar, fiindcă doar aşa poate fi schimbat statutul. Dacian Cioloş cere vot proporţional pe liste pentru diferitele poziţii din partid şi dublarea Biroului Naţional cu membri din mediul de afaceri şi societatea civilă. Dacă aceste ultime idei vor fi puse în practică, echipa lui Dan Barna ar putea să-şi piardă majoritatea şi deci influenţa chiar înaintea pregătirii alegerilor din 2024.

Între timp a apărut stenograma din care rezultă intransigenţa preşedintelui în discuţiile din interiorul conducerii partidului, inclusiv ameninţarea cu demisia, dacă programul său nu este votat.

Dacian Cioloş îşi dă seama că este în colţul tablei de şah şi că nu are altă soluţie să iasă onorabil din situaţia în care se află, fiindcă orice negociere se va face în favoarea majorităţii, deci a echipei lui Dan Barna. Preşedintele USR exclude compromisul, explicând că are legitimitatea votului dat de membrii partidului, în vreme ce Biroul Naţional a fost constituit tot în urma unui vot.

Această dilemă în care se află Dacian Cioloş şi USR are legătură cu felul în care se construiesc instituţiile democratice în România: arhitecţii lor caută întotdeauna să le facă vulnerabile, instabile, uşor de demolat.

Dincolo de această dilemă, se menţine falia care exista înainte de comasarea PLUS la USR, la care se adaugă multe greşeli tactice, suspiciuni de fraudare a propriilor alegeri, lupte inutile de orgolii, superioritatea vedetelor partidului în raporturile lor cu membrii de rând şi o oboseală tot mai cronică care limitează capacitatea USR de a face opoziţie.

Cearta pe putere şi influenţă, după ce partidul şi-a ales un lider cu anvergură europeană, este un semn că USR se transformă şi începe să arate la fel ca celelalte partide, care nu dau prea mulţi bani pe valori, ci îşi concentrează toate mizele pe interese proprii.

Sabina Fati - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite