Cine se va mai asocia cu un criminal de război?

Autor: Kaj Stenvall

Au început să curgă acuzaţiile de crime de război. Iar crime fără criminali, evident, nu există. Prin urmare, este numai o chestiune de timp până când voci oficiale - şi nu numai analişti sau politicieni - îl vor numi direct şi explicit pe Putin criminal de război.

Informaţiile de pe frontul ucrainean, deşi încă neclare, ne dau suficiente indicii în acest sens. Spitale, blocuri de locuinţe, magazine, bănci, alte tipuri de obiective non-militare au fost atacate de armata rusă de ocupaţie, iar numărul victimelor, morţi şi răniţi, în rândul civililor (copii, femei, bătrâni) este în creştere. La acest număr de decese din ultimele patru zile mai trebuie să adăugăm miile de morţi înregistraţi începând cu 2014, mai exact de la momentul ocupării peninsulei Crimeea şi declanşarea operaţiunilor militare ruseşti – de tip „steag fals” – din estul Ucrainei. Ori exact aceasta este una dintre componentele definiţiei crimelor de război – atac deliberat asupra civililor neimplicaţi în conflict, coordonat de grupuri organizate, aflate, în cazul de faţă, sub comanda Preşedintelui Rusiei.

În aceste condiţii, oare cine va fi atât de iresponsabil pentru a se mai asocia cu un criminal de război?

Câţiva din cercul de apropiaţi ai lui Putin şi, în acelaşi timp, actori principali în acest demers criminal (miniştrii de externe şi apărare, alţi înalţi demnitari etc.) nu mai au cale de întoarcere. La un moment dat, după înlăturarea de la putere a lui Putin – fapt ce va fi realizat chiar de către ruşii responsabili – aceşti complici vor fi toţi urmăriţi şi deferiţi justiţiei (naţionale sau internaţionale). Dar ceilalţi? De exemplu, diplomaţii, care se află în slujba ţării, în misiuni diplomatice, peste tot în lume, vor dori să fie asociaţi cu un criminal de război sau se vor delimita de Putin? Dar ofiţerii care coordonează cei peste 150.000 de soldaţi ruşi în cel mai ruşinos atac al ultimilor 80 de ani? Dar purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, cea care ameninţă în stânga şi în dreapta, în numele „patriei” sale, s-a gândit că într-o zi ar putea şi ea să răspundă pentru vieţile pierdute în aceste zile? Ce vor alege aceste persoane? Să rămână lângă Putin până în ultima zi sau să dea dovadă de responsabilitate, să se delimiteze de Preşedintele Rusiei şi să-şi salveze nu numai cariera, dar şi dreptul lor şi al copiilor lor de a trăi cu demnitate?

Din câte vedem cu toţii, tot mai multe voci din Rusia spun NU războiului, NU crimei şi NU comportamentului criminal al lui Putin. De la copiii unora dintre cei care conduc azi Rusia, la oameni de cultură şi – surprinzător – oligarhi au început să respingă public acţiunile militare criminale ale lui Putin, desfăşurate zilele acestea în Ucraina.

* * *

Aceleaşi întrebări pot fi puse şi unor „iubitori de Putin” din România. Oare toţi susţinătorii AUR doresc să rămână cu eticheta de „teleghidaţi de Moscova” sau decid să se delimiteze de actuala conducere iresponsabilă a partidului, care seamănă tot mai mult cu o gaşcă de bătăuşi? Dar „jurnaliştii” (este adevărat, nu mulţi) care de dimineaţa până seara cultivă ura în rândul românilor, ce vor face? Oare „analiştii” care ne-au spus ani de zile cât de rele sunt toate instituţiile statului şi oamenii politici care le conduc vor continua retorica lui Putin sau vor intra în „adormire”, în aşteptarea unui alt „client” interesat de destabilizarea României.

Acestea sunt lucruri pe care Statul Român le cunoaşte şi le-a tolerat ani de zile, chiar decenii, de teama interpretărilor care ar putea fi asociate unui demers de deconspirare a unor personaje sulfuroase. Lăsându-i însă în pace, pe de o parte, au acţionat, în schimbul unor beneficii financiare considerabile, şi au trădat România şi interesele sale strategice (exploatarea gazelor din Marea Neagră, vânzarea unor active către actori mafioto-statali din est etc.), iar, pe de altă parte, au strigat continuu, pe la televiziunile unde au avut acces, „Trădătorii!”. Adică, în înţelepciunea populară, avem hoţul care strigă „hoţii”. Nu ai nevoie de servicii speciale pentru a-i identifica. Îi vezi zilnic cum se scaldă în promiscuitate, căutând „dictatorul”, „omul negru”, „statul paralel”, „cadavrele politice”, „vânzătorii de ţară”, „sorosiştii”, „harvardiştii”, „acoperiţii” etc., dar uită să se privească în oglindă.

Evident, într-o ţară democratică, este foarte important să existe opinii diverse, să existe opoziţie la acţiunile puterii, oamenii politici să fie criticaţi, atunci când sunt argumente, indiferent dacă vorbim de preşedintele ţării sau de un politician oarecare. Dar când acestea depăşesc cadrul democratic şi limitele legale (finanţări clandestine din străinătate, pentru a participa la acţiuni de destabilizare a unei ţări, identificate nu numai în România, dar şi în alte state occidentale), atunci nu mai vorbim de un tablou democratic clasic, ci de atentate la stabilitatea şi securitatea unei naţiuni. Unele acţiuni „patriotice” depăşesc şi bunul simţ elementar. De exemplu, să-l numeşti pe Preşedintele României dictator în ziua în care Putin ne ameninţă cu arsenalul său nuclear este fie o problemă de ordin medical, fie una de ordin militar, dar cu comanda din afara ţării.

* * *

Revin la întrebarea iniţială:

Oare toţi aceşti vânzători de ţară şi violatori ai legilor umanităţii (fie ei din Rusia, România, Franţa, Germania, Marea Britanie etc.), dar iubitori de Putin, vor rămâne lângă Preşedintele Rusiei – un criminal de război – până în ultima clipă?

Pentru cei încă nehotărâţi, puţină lectură pe marginea unor cazuri similare, respectiv a unor oameni politici foarte puternici, care s-au crezut nemuritori, dar care în final au ajuns în boxa criminalilor de război, alături de „echipa” lor, nu ar strica.