Cele trei momente de răscruce din viaţa preşedintelui UniCredit Ţiriac Bank

Fost negociator al datoriei externe a României înainte de 1989, preşedinte UniCredit Ţiriac Bank, fost preşedinte Tarom, profesor pasionat de leadership, fost fermier fără succes, soţ al Gildei Lazăr, fost şef al Băncii Române de Comerţ Exterior, apropiat al lui Dinu Patricu, cine este Dan Pascariu?

Pagina Wikipedia dedicată vieţii şi carierei lui Dan Corneliu Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank şi, până în noiembrie 2013, preşedinte Tarom, conţine un capitol mai puţin obişnuit pentru un bancher de vârf: trivia. Capitolul se referă la uciderea din culpă a două persoane în urma unui accident de circulaţie, pe care Pascariu l-a făcut în decembrie 2001 (momentul de răscruce no.1).  Au trecut 12 ani şi aproape două luni de atunci şi mi-e greu să-l întreb cum i-a schimbat acea întâmplare tragică viaţa unuia dintre cei mai longevivi bancheri români, alături de Radu Graţian Gheţea (preşedintele CEC Bank) şi Mugur Isărescu (Guvernatorul BNR).

Reporter: Accidentul acela v-a afectat?

Dan Pascariu: Sigur că m-a afectat (îmi răspunde o voce gravă cu inflexiuni, pe alocuri, de om tânăr – n. red.) . Bineînţeles. (...) Probabil a fost cel mai negru moment al meu  pentru că, totuşi, în urma acelui accident au murit doi oameni. Cel mai greu moment a fost când m-am întâlnit cu mamele celor decedaţi. Ăla a fost momentul cel mai greu. Probabil.

V-a afectat ca imagine?

Sigur că m-a afectat. Categoric că m-a afectat ca imagine. Şi m-a afectat şi în...(pauză – n. red.). Cum să spun?...

V-a schimbat?

(...) Sigur, ca imagine şi m-a făcut să văd altfel şi viaţa, şi relaţiile. Însă îmi dau seama că niciodată n-aş putea să ocup  o poziţie publică. N-ar fi corect din partea mea. Când spun o poziţie publică (mă refer la una – n. red.) politică pentru că am avut, la un moment dat, ofertă să mă duc ca ministru al Finanţelor, după accident, dar am spus categoric nu.

Conflictul interior despre care vorbeşte Pascariu în camera de studiu, decorată clasic, a locuinţei sale din Bucureşti are mare legătură cu preocuparea care îl defineşte întru totul, din 2007 încoace, de când nu mai ocupă funcţii executive – la UniCredit Ţiriac este preşedintele Consiliului de Supraveghere, conducerea de zi cu zi revenindu-i lui Răsvan Radu, un CEO cu 17 ani mai tânăr. Dialogul omului cu sine însuşi şi relaţiile interpersonale reprezintă esenţa unei discipline în care se consideră încă student. Dar despre asta vom vorbi mai încolo. Un indiciu: e vorba de o preocupare mai degrabă spirituală decât economică.

Interese şi avere

Demiterea recentă din funcţia de preşedinte al Tarom nu pare să-l afecteze prea mult. Spune că, iniţial, a crezut în proiectul de management privat la stat, iniţiat de Guvernul român la presiunea Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale pentru reducerea unor pierderi cumulate de trei miliarde de euro. Taromul a fost proiectul pilot, iar un consorţiu format din PriceWaterhouseCoopers şi head hunterul George Butunoiu l-au recrutat pentru funcţia de preşedinte al boardului companiei aeriene, aflate într-o situaţie financiară delicată. Cu timpul, Consiliul de Adminsitraţie a intrat într-un conflict cu propriul CEO, belgianul Christian Heinzmann pe care acesta, în cel din urmă, l-a câştigat.

Plecarea lui Pascariu de la Tarom a scos la iveală, dincolo de dezbaterea privind eficienţa programului ”CEO privat la stat”, imaginea completă a intereselor şi activelor sale, prin publicarea declaraţiei de avere. Lucrează în sistemul bancar din 1973, înaintea lui Radu Gheţea (CEC) şi Mugur Isărescu (BNR), deşi e mai tânăr decât ambii cu un an, însă a-i pune exclusiv eticheta de bancher este o simplificare brutală.

Radu Gheţea şi Dan Pascariu, cei mai longevivi bancheri comerciali de top FOTO Adevărul 

Bărbatul de 63 de ani din faţa mea, îmbrăcat în blugi şi cămaşă de culoare deschisă, aşezat într-un fotoliu de bar enlglezesc, orientat cu faţa spre o bibliotecă înaltă aproape cât camera ale cărei rafturi sunt uşor îndoite de greutatea cărţilor, mă ajută să recapitulez companiile şi industriile cu care a avut sau are legătură.   

Reporter: Sunteţi în multe consilii de adminsitraţie...

Dan Pascariu: Nu sunt în multe. Nu sunt decât în patru.

La UniCredit... preşedintele Consiliului de Supraveghere.

NEPI (cel mai mare fond imobiliar cu prezenţă în România care are o capitalizare de peste un miliard de euro, controlat de investitori din Africa de Sud, în care Pascariu este investitor minoritar – n. red.) ...

Romaltyn (companie din Baia Mare – oraşul natal al lui Pascariu – care vrea să extragă aur şi argint din deşeuri miniere, controlată de Ion Sturza, fost premier al Moldovei – n.red.) ...

Da... şi Fabryo (producător de vopseluri, deţinut de fondul de investiţii Oresa Ventures – n. red.)

Aţi fost la Rompetrol la un moment dat. Long time ago.

Long time ago.  Înainte de vânzare (în 2007, Dinu Patriciu a vândut pachetul de control al companiei – n.red.). Am fost şi la Dacia, înainte de Rompetrol.

Există pe Google o fotografie alb-negru, publicată de Evenimentul Zilei, care îl înfăţişează pe Dan Pascariu, îmbrăcat într-un costum de culoare deschisă şi ochelari de soare alături de un Dinu Patriciu fără barbă. Patriciu îl priveşte admirativ, zâmbitor. Pascariu crede că fotografia (i-am arătat această imagine după interviu) reflectă momentul în care cei doi s-au întâlnit, pentru prima dată, în 1992 la Sinaia, la un eveniment organizat de British Know How Fund, un fond care asigura asistenţă statelor foste comuniste.  A simţit că are afinitate cu tinerii lupi liberali de pe atunci, printre care se număra şi viitorul preşedinte al Rompetrol.

O dovadă de naivitate

Acceptarea funcţiei de şef al boardului Tarom i se pare acum o dovadă de ”naivitate” în sensul că a crezut în interesul sincer al statului de a restructura companiile aflate în portofoliul său. În acelaşi timp, îi readuce în memorie un epsiod de acum 20 de ani când a fost schimbat de la conducerea Băncii Române de Comerţ Exterior pe motiv că, subliniază el, nu a vrut să dea frâu liber creditelor acordate clientelar persoanelor fizice sau companiilor de stat.

Dan Pascariu nu ar fi ştiut ce să facă la conducerea acelei bănci dacă în 1983 nu ar fi trecut printr-un alt moment de răscruce (să-i spunem no. 2, deşi în logica biografiei sale este primul).  Se afla în Canada, unde negocia detaliile unui împrumut extern pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. Tot în acei ani, a negociat jumătate din datoria externă a statului atunci când România a intrat în incapacitate de plată. La ceremonia de semnare a protocolului de împrumut, vicepreşedintele băncii canadiene care era echivalentul Eximbankului românesc i-a făcut un rău, fără să vrea. ”Domnul Pascariu, când căutaţi un job, să ştiţi  că sunteţi binevenit aici”, relatează el invitaţia acelui bancher. Autorităţile statului român i-au retras paşaportul la scurt timp după acest episod, lucru care i-a frânt cariera, rememorează Pascariu.

Spune că a început să se simtă prizonier în propria ţară iar evadarea şi-a găsit-o într-un dicţionar. ”Ce face un prizonier? Face un proiect. M-am apucat de un dicţionar fianciar-bancar. Era un pretext ca să citesc 20-30 de pagini pentru fiecare termen.” Dicţionarul nu l-a terminat dar ceea ce părea un scop în sine s-a dovedit, ulterior, mai degrabă un mijloc. Acele lecturi l-au pregătit pentru ziua de 4 ianuarie 1990 când Guvernul Petre Roman l-a numit prim-vicepreşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior. ”Dintr-o dată ştiam ce am făcut. De unde? Din lecturi”.

Îl întreb despre teoria conspiraţiei creată în jurul celor care au avut legături cu comerţul exterior înainte de 1989. Pascariu are şi studii de comerţ exterior la ASE, fiind coleg de an cu Mişu Negriţoiu, chiarman al ING Bank.

Dan Pascariu: (...) Aici sunt două categorii de oameni - unii care lucrau pentru securitate în mod deschis, erau ofiţeri de securitate sau alţii care lucrau în comerţ exterior, da? şi care puteau sau nu să fie ofiţeri..

Reporter: A nu se pune semnul egal între om care a lucrat pentru comerţul exterior şi securitate...

Nu (pe ton categoric – n.red.). A nu se pune. Nu, obligatoriu, dar oamenii ăia care au lucrat în comerţ exterior aveau relaţii.

Interdicţia de a părăsi ţara din perioada în care îşi dădea viaţa pentru carieră a avut însă şi un ”beneficiar”: Dan Pascariu i-a alocat foarte mult timp fiicei sale dintr-o altă căsnicie (s-a recăsătorit ulterior cu Gilda Lazăr, fost purtător de cuvânt al Minsiterului de Externe, acum Corporate Affairs manager la producătorul de ţigări JTI). La patru, ”rupea” uşa la bancă şi venea acasă. Mânca şi petrecea ore întregi cu copilul în parc.

Cele două inteligenţe

Formarea celor tineri este o preocupare încă actuală: a făcut mentorat cu peste 50 de angajaţi ai UniCredit Ţiriac Bank. În sine discuţia care este sursa de bază a acestui articol a fost o pauză de două ore şi jumătate într-o seară în care se pregătea pentru un curs la Universitatea Româno-Americană. Ţine prelegeri în ţară, la licee şi facultăţi în care le vorbeşte elevilor şi studenţilor despre caracterul neîntâmplător al succesului. Pentru a le capta atenţia, obişnuieşte să le pună trei întrebări: cine vrea să fie bogat ca Ion Ţiriac (acţionar minoritar la banca al cărei preşedinte este)? Cine vrea să fie faimos ca Andreea Marin? Cine vrea să fie preşedinte de bancă precum Dan Pascariu?

Nu neapărat succesul, cât mai ales modul în care oamenii ieşiţi din comun ajung să aibă succes reprezintă nucleul lecturilor sale din ultimii ani. Şi asta are mare legătură cu dialogul intrapersonal şi interpersonal. Citând cercetările unui profesor american de la Harvard care a descoperit nouă tipuri de inteligenţă (opt pe lângă binecunoscuta inteligenţă logică-matematică, responsabilă de nivelul IQ-ului), crede că nu poţi să fii leader dacă nu ai inteligenţă emoţională. Iar aceasta este o rezultantă a  inteligenţei intrapersonale (cât de mult te princepi să discuţi cu tine) şi a celei interpresonale (cum relaţionezi cu ceilalţi), potrivit profesorului american Howard Gardner.

Cu zece ani înainte de începutul carierei sale de bancher, leadershipul devenea o disciplină în Statele Unite. De ce nu mai devreme, de ce nu mai târziu? Pascariu îşi explică asta prin faptul că până în anii ’60 America era stabilă (la nivel de curs, dobânzi, preţuri ale materiilor prime şi petrol) şi predictibilă. Într-un asemenea context, oamenii erau legaţi pe viaţă de angajatorii lor atât contractual, cât şi psihologic. Apariţia concurenţei din partea altor state (de exemplu, Japonia sau Germania în industria auto), creşterea cursului şi a preţului petrolului au rupt acest echilibru şi angajaţii nu s-au mai simţit atât de strâns legaţi de angajatorii lor. Şi pentru ca marile companii să-şi poată păstra oamenii buni s-a ”inventat” leadershipul. Iar o butadă, invocată de Pascariu, este că angajaţii nu părăsesc organziaţii, ci leaderi sau non-leaderi.

Măşti tribale de 50.000 de euro

Pasiunea pentru oameni excepţionali şi pentru modul în care ei reuşesc să-i influenţeze pe ceilalţi se regăseşte, într-o formă suprinzătoare, inclusiv în declaraţia sa de avere. Pe lângă proprietăţile imobilare pe care le deţine, singur sau împreună cu Gilda Lazăr, în Bucureşti, Snagov şi Predeal, Pascariu deţine şi o colecţie de măşti tribale în valoare de 50.000 de euro. Măştile sunt o formă de a înţelege mai bine antropologia, un domeniu pe care l-a aprofundat de dragul leadershipului. Crede că nu poţi să înţelegi o disciplină care e mai degrabă artă (dirijorii şi regizorii sunt leaderi autentici) decât ştiinţă dacă nu ştii istorie, pshihologie, sociologie, antropologie. Măştile le-a cumpărat în călătoriile pe care le-a făcut în peste o sută de ţări – ce îl interesează cel mai mult în vacanţe este să se ”imerseze” în culturi diferite şi să vadă asemănările dintre ele. A fost suprins, recent, să afle că în Insula Paştelui un renumit manelist român se bucură de mare succes. Şi, după cum le explică elevilor şi studenţilor, succesul nu e deloc întâmplător.

Declaraţia de avere conţine un număr relativ ridicat de companii cu care Pascariu are legătură. Pe lângă cele în al căror board e membru, mai sunt şi firmele pe care le-a creat ca investitor privat. Această listă ascunde un paradox. Pascariu a avut de-a lungul anilor doar trei angajatori: Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Bucureşti (viitoarea Alpha Bank) şi UniCredit Ţiriac Bank. Acest al treilea angajator are însă o lungă istorie de fuziuni şi achiziţii: la început a fost Creditanstalt, ulterior, a devenit Bank Austria, tranformată în HVB care a preluat Banca Ţiriac, cumpărată, în ultimă instanţă, de italienii de la UniCredito.

Ce-i drept, prăbuşirea Lehman Brotehers nu l-a prins într-o poziţie executivă pentru că, în vara lui 2007, deci cu an mai devreme, renunţase la poziţia de CEO al UniCredit Ţiriac Bank, însă uraganul recesiunii economice a lovit investiţiile pe care le avea în imobiliare împreună cu alţi parteneri. Pascariu investise alături de Cristian Sima (brokerul de numele căruia este legat un scandal financiar din 2012), dramaturgul Adrian Lustig şi avocaţii Călin Zamfirescu şi Stan Târnoveanu în proiectul rezidenţial Doamna Ghica Plaza. Valoarea proiectului, componenta de credit este inclusă, se ridica la 60 de milioane de euro. Anul trecut, după o perioadă de blocaj, acţionarii au luat o parte dintre apartamente, restul revenind Alpha Bank, banca finanţatoare, la a cărei constituire participa Pascariu însuşi în 1994. Alte două companii în care este acţionar, afectate în ultimii ani, sunt o societate de construcţii şi o fermă de porci.

Iar prăbuşirea pieţelor reprezintă cel de-al treilea moment de răscruce,  cu precizarea că este ceva mai mult decât strict un detaliu al biografiei lui Dan Corneliu Pascariu.