Cele trei fronturi ale Ucrainei

0
Publicat:

Au trecut nouăsprezece luni de la începutul acestui război pe care cu toţii îl doream, unii l-au şi prevăzut, scurt. 19 luni de când ne entuziasmăm, pe bună dreptate, la anunţul fiecărui nou ajutor militar pentru Ucraina, uitând, sau ignorând, realitatea economică înrăutăţită cu fiecare lună de război.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Că nu am prevăzut de la început posibilitatea unui război de uzură este o scăpare atăt a liderilor ucraineni, cit si a celor occidentali. Susţinerea frontului militar ucrainean este, deci, mai grea decât s-a anticipat. Cum vom reuşi, atunci, împreună, să susţinem celelalte două fronturi ale Ucrainei?

Am ajuns în punctul care devenise previzibil: ajutorul pentru susţinerea financiară a economiei Ucrainei este din ce in ce mai dificil de obinut si menţinut. Congresul SUA a evitat în ultimul moment un nou blocaj (nimic extraordinar, o recurenţă obişnuită, chiar dacă agasantă în politica americană) doar renunţând, temporar conform declaraţiilor, la pachetul de asistenţă pentru Ucraina. Ajutorul acordat Ucrainei a devenit unul dintre punctele cele mai controversate între Republicani si Democraţi (simplificare grosieră, dar acceptabilă pentru acest articol) şi va rămâne proeminent pe agenda electorală americană, şansele de a reînnoi acest ajutor scăzând pe măsură ce alegerile se apropie. Probabil că cele 6 miliarde USD scoase în ultimul moment din pachetul legislativ vor fi aprobate în câteva săptămâni, dar chiar şi ele sunt departe de a acoperi nevoile Ucrainei. Pentru a îşi susţine economia Ucraina are nevoie de 3.5 miliarde USD pe lună, pe care instituţiile financiare şi partenerii bilaterali se chinuie din ce în ce mai tare să îi asigure. Cele 50 de miliarde de EURO pentru următorii 4 ani anunţaţi de şefa Comisiei Europene în iulie, la Conferinţa de la Londra, încă nu s-au materializat. Probabil că preşedintele Biden va reuşi să treacă cele 6 miliarde USD prin Congres si probabil că scoaterea bancii OTP de pe lista de sancţiuni va înmuia opoziţia Ungariei. Dar ceea ce până acum părea uşor devine din ce în ce mai dificil. Cum, deci, vom susţine acest al doilea front al Ucrainei – cel financiar?

Nu doar aritmetica acestui ajutor este complicată, ci şi politica din jurul lui. Ajutorul financiar este, pe bună dreptate, condiţionat de reformele pe care Ucraina va trebui sa le facă. în bunul spirit functionăresc, IMF, Comisia Europeana şi acum SUA au înaintat fiecare propriul set de condiţii, care, în acelaşi bun spirit, se suprapun în doar mică măsură. Se condiţionează astfel un ajutor din ce în ce mai incert de un set masiv de reforme din ce în ce mai complicate. Optimiştii birocraţi văd în asta un cerc virtuos; eu văd un posibil şi periculos cerc vicios. Guvernul de la Kiev pune responsabilitatea duratei şi rezultatului incert al războiului pe încetineala şi parcimonia cu care statele europene si SUA au trimis si trimit Ucrainei ajutor militar, canalizând astfel nemulţumirea populaţiei spre UE, SUA si NATO. Greutăţile prin care populaţia Ucrainei va trece pentru a duce la bun sfârșit reformele cerute vor creşte nemulţumirea faţă de Vest (simplificare grosolană, dar şi aceasta acceptabilă pentru acest articol), doar pentru a putea fi exploatată de facţiunile extremiste politice si para-militare. Nu este un fenomen nou şi nu trebuie să fie surprinzător, au existat astfel de momente în istorie. Mai mult, istoria recentă a Ucrainei a cunoscut revirimentul extremismului după primul Maidan, pe fondul dezamăgirii ce i-a urmat. Facţiunile paramilitare extremiste deveniseră suficient de puternice încât sa fie încorporate în armata oficială după al doilea Maidan. Lucrurile vor fi greu de stăvilit dacă ratăm, din orice motive, integrarea promisă Ucrainei în UE şi NATO. Cum, deci, vom susţine acest al treilea front al Ucrainei, cel politic si social?  

După 19 luni de război, lucrurile nu au devenit mai uşoare, ci mult mai complicate. Desfăşurarea liniară a evenimentelor – victoria în plan militar urmată de reforme în plan economic şi social – s-a dovedit a fi fost simplist anticipată. întrebarea care trebuie să se pună de acum încolo este cum sprijinim Ucraina pe toate aceste trei fronturi, pentru că toate trei definesc, acum, victoria.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite