Cele mai frumoase și mai scumpe străzi ale Bucureștiului (II)

Aceasta este o listă a celor mai frumoase străzi din București, care fac parte din niște zone bine delimitate, cunoscute, ele însele considerate cartiere frumoase, selecte, elitiste, dorite și adesea chiar invidiate. Nu este de mirare că aici sunt și cele mai scumpe proprietăți de pe piața imobiliară a orașului.

FOTO Shutterstock

Sigur, dacă vom străbate tot Bucureștiul la pas, vom găsi multe alte străzi, străduțe și alei foarte frumoase, cu farmec și poezie, poate chiar cu istorie, însă dacă nu sunt înconjurate de mai multe alte străzi frumoase, nu sunt într-o zonă cunoscută pentru eleganța ei, nu le pot întrece, și nici măcar ajunge pe cele de mai jos pe piața de real estate.

Când am comparat estetica și atractivitatea și acestor străzi, am folosit criteriile de evaluare ale Property INDEX, care urmăresc valoarea arhitectonică a clădirilor, coerența estetică, echilibrul și unitatea, traficul, zgomotul, vegetația, copacii comunitari vs cei din curțile caselor și altele câteva.

Evident, toate acestea sunt bucăți din Bucureștiul vechi, elegant, aristocratic, cu istorie și liniște. Orice au atins comuniștii de după al doilea război și politicienii corupți de după revoluție, nu a făcut decât să strice și să scadă valoarea proprietăților din jur, și a întregii zone, de fapt. Cum sunt, de pildă, blocurile noi de pe Uruguay, în capătul dinspre Aviatorilor, de pe Popa Savu, de pe Alexandrina și Șonțu, în capătul lor dinspre Prezan, Bulevardul Primăverii, desigur, și multe, multe altele.

Cele trei zone cu cele mai frumoase străzi și cu cele mai scumpe proprietăți imobiliare sunt cea din jurul axelor Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, cea de la Grădina Icoanei – Parcul Ioanid, și Cotroceniul, desigur. Prima, în special, fiind foarte întinsă ca suprafață, am împărțit-o în cvartale – folosind tot un instrument al Property INDEX. Aproape toate cvartalele cuprind mai multe diviziuni urbanistice unitare, cunoscutele „parcelări” din perioada interbelică.

Din fiecare cvartal am selectat câteva străzi pe care le considerăm cele mai frumoase, adunându-le apoi pe toate într-o singură listă, un fel de Top 50 cele mai frumoase și mai valoroase străzi ale Bucureștiului, unde și prețurile proprietăților imobiliare sunt (printre) cele mai mari.

Prima parte poate fi citită aici

Cvartalul Kiseleff, în perimetrul: Piața Victoriei – Bulevardul Ion Mihalache – Piața 1 Mai – Clucerului – Mareșal Averescu – Arcul de Triumf – Bulevardul Mareșal Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bulevardul Aviatorilor – Piața Victoriei. Cuprinde Parcelările Jianu, Delavrancea, Clucerului, Docenților, Uruguay și Averescu.

Străzile:

• Ady Endre e frumoasă, deși nu e foarte verde, nu are copaci comunitari, ci doar câțiva înalți în curțile oamenilor. Case de oameni din clasa medie, îngrijite, însă nu bogate, somptuoase.
• Alexandrina a fost o bijuterie de stradă îngustă și puțin circulată, cu copaci mari, bătrâni. S-au construit niște blocuri pe ea, pe la mijloc, încă acceptabile, însă cele dinspre Mareșalul Prezan sunt din ce în ce mai multe, mai agresive și mai urâte.
• Barbu Delavrancea e lungă și cotită. Începe urât din comunistul 1 Mai (acum Ion Mihalache), are câteva case frumoase în dreptul Parcului Kiseleff, iar după ce trece de Ion Mincu blocurile noi încep să o împestrițeze. Două blocuri mari, chiar vizavi de Palatul Kiseleff, unul făcut mai bine și ceva mai potrivit cu ambianța, celălalt, de la numărul 21, mai puțin. Alte blocuri construite după revoluție sunt mai vechi și mai mici, banale arhitectural. După Petofi Sandor, în capătul dinspre Grădinile lui Gheorghe Gheorghiu Dej, unde sunt blocurile Luciei Cherecheș acum, strada se înfundă în cunoscutul și bine făcutul ansamblu rezidențial Barbu Delavrancea 63, cu aleea sa privată, dincolo de porțile de fier.
• Bulevardul Aviatorilor (între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle) mărginește frumosul Parc Kiseleff la început, apoi urmează asaltul asupra lui, despre care am scris la cvartalele Capitale și Televiziune, nu mai reiau.
• Bulevardul Ion Mihalache e destul de urât, și nu doar din cauza traficului infernal.
• Bulevardul Kiseleff are cele șase blocuri făcute de Gheorghe Gheorghiu Dej, faimoase pentru grădinile lor, în partea sa dinspre Arcul de Triumf, apoi la fel de faimosul Kiseleff 16 al lui Stelu, cu cele mai scumpe apartamente din București și din România, după care a scăpat de blocuri noi – dacă nu punem la socoteală clădirea controversată chiar printre arhitecți a Ambasadei Canadei. Dar e posibil să mai apară un bloc mic, pe terenul fostei reședințe a Ambasadorului SUA, care are aprobare preliminară de construcție. Și sigur, dacă nu punem la socoteală ansamblul din Kiseleff 45 din fostele Grădini de Vară ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care sunt două blocuri noi, dar dincolo de primul rând de vile, în spatele Ambasadei Suediei și al Casei Titulescu. Dar cărora Nicușor Dan le-a pus gând rău, așa că nu se știe încă dacă se vor finaliza.
• Clucerului are mult farmec, dacă îi tăiem capetele. Blocurile se înmulțesc după rondul de la Racotă, ajungând să acapareze toată strada și să-i fure toată frumusețea către Averescu.
• Docenților e o stradă interesantă. Foarte lată la Clucerului, cu vile frumoase, se îngustează după Kiseleff, se întrerupe pur și simplu și apoi continuă fără copaci după Brătianu, unde blocurile noi au preluat deja controlul.
• Eliza Zamfirescu Leonida e fermecătoare! Norocul ei este că nu o știe nimeni, așa ascunsă cum este.
• Emanoil Porumbaru e încă frumoasă în capătul dinspre Ion Mincu, dar de la jumătate încolo începe schilodirea ei sistematică. Și dacă tot nu mai este cale de întoarcere și Emanoil Porumbaru o sa devină o stradă cu blocuri, măcar să le facă cum trebuie, așa cum sunt cele câteva făcute în ultimii trei ani.
• Gheorghe Brătianu e una dintre foarte puținele străzi din București pe care s-a păstrat pavajul din granit. Îngustă, liniștită, că trafic rar, umbroasă chiar dacă nu are copaci pe stradă, însă cei din curțile caselor și vilelor sunt mari și impresionanți. E cunoscută mai ales pentru scuarul din dreptul străzii Tuberozelor, unde e casa din cărămidă roșie pe care orice pentru prima dată trecător pe acolo o pozează instinctiv. Un singur bloc mai nou e rătăcit pe acolo, însă e discret, cu bun simț.
• Gheorghe Șonțu e compromisă cu totul înspre Prezan. Iar șantierul din colț chiar că îi va da lovitura de grație.
• Ion Cantacuzino nu are copaci. Case cu etaj, câteva vile, blocuri vechi mici, marile clădiri noi de birouri la ieșirea în Aviatorilor.
• Ion Mincu e impunătoare între Aviatorilor și Kiseleff, și chiar frumoasă, deși foarte aglomerată. După Barbu Delavrancea nu mai rămâne mare lucru din ea.
• Mahatma Gandhi e cunoscută tuturor bucureștenilor pentru cea mai frumoasă și mai celebră magnolie din oraș, loc de pelerinaje și de selfieuri. Dacă ar avea și copaci ar fi și mai frumoasă, mai ales că nu are niciun bloc nou, și nici perspective nu sunt ca vreuna din frumoasele case de acolo să fie înlocuite prea curând cu așa ceva.
• Mareșal Averescu e urât, bineînțeles.
• Mareșal Prezan are numai blocuri! Cele urâte ale lui Gheorghe Gheorghiu Dej, din colț, apoi unele mai noi pe Șonțu și Alexandrina, cele moderne de birouri la Charles de Gaulle. Noroc cu Parcul Herăstrău pe partea cealaltă, fiindcă altfel nu i-ar fi rămas decât faima traficului infernal pe tot timpul zilei.
• Monetăriei e mică, dar tot au umplut-o de blocuri.
• Nicolae Ionescu, cu marele bloc Barbu Delavrancea 19 pe o parte, cu Spitalul SRI pe cealaltă, nu mai are mare lucru de arătat. Copacii bătrâni și mari au rămas, sunt o comoară.
• Petofi Sandor e frumoasă. E înverzită, deși nu are copaci pe stradă, ci doar în curțile caselor. Care case sunt frumoase, mai ales cele din sfertul de cerc, dintre Barbu Delavrancea și Docenților. Acolo sunt și două blocuri noi, dar destul de mici și discrete, nu prea deranjează pe nimeni.
• Pictor Mirea e îngustă, destul de frumoasă, case mari, una singură nouă, închiriată Ambasadoarei Finlandei, ca reședință.
• Popa Savu e fratele lui Emanoil Porumbaru. Ce am zis acolo se potrivește și aici, cu mențiunea că Popa a scăpat mai ușor, e încă o stradă preponderent de case, blocurile sunt mai rare, și se îndesesc spre Prezan, ca și dincolo.
• Ștefan Burcuș e una dintre comorile urbane ale orașului.
• Tuberozelor e frumoasă și ea.
• Uruguay e poate cea mai relevantă mărturie vizuală mută a ceea ce a adus fiecare val politic asupra chinuitului nostru oraș. Copacii fac ca porțiunea dinspre Kiseleff, cu cele șapte blocuri comuniste construite în anii 70 „cu banii jos”, să fie superbă. După Gheorghe Șonțu, însă, vezi urbanismul postrevoluționar în plină acțiune pe stânga, și cel interbelic pe dreapta (întrerupt puțin de blocul lui Dan Ioan Popescu, dar care e cuminte, neintruziv și bine făcut), și poți face comparația. Vezi, mai ales, barbaria cu blocurile unite dintre Emanoil Porumbaru și Popa Savu, sau cu clădirea în care era Hotelul Helvetia, proiectată de Patriciu, se pare.
• Vasile Dorobanțu e o mică stradă de trecere între Kiseleff și Barbu Delavrancea, frumoasă dar cam cheală de copaci.
• Virgil Drăghicescu e altă stradă-punte, de trecere între Emanoil Porumbaru și Bulevardul Aviatorilor. Destul de frumoasă.

Cvartalul Domenii (Parcelarea Domenii), în perimetrul: Mânăstirea Cașin – Ștefan Sănătescu – Bulevardul Ion Mihalache – Sandu Aldea – Bulevardul Mărăști – Mânăstirea Cașin

Străzile din interiorul acestui cvartal sunt foarte asemănătoare, înguste și frumoase, puțin aglomerate – cu excepția uneia, care preia aproape toată viermuiala de mașini dintre Arcul de Triumf și Piața Domenii.

Străzile:

• Alexandru Constantinescu e o stradă foarte lată (și de aceea traficul intens) între Mânăstirea Cașin și Piața Domenii, cu spațiul verde și șirul de copaci pe mijloc, ce separă sensurile de mers. Strada e frumoasă, casele și vilele impunătoare sunt și ele frumoase, dar mașinile, și parcările ilegale, mai ales, o cam scot din topuri.
• Bulevardul Ion Mihalache (între Piața Domenii și Sandu Aldea) e pus aici doar pentru că e hotar de cvartal, nu de altceva.
• Bulevardul Mărăști (între Mânăstirea Cașin și Sandu Aldea) ar fi fost și el frumos, mai ales cu copacii săi bătrâni, dar mașinile nenumărate și gardurile neîngrijite ale bazelor sportive trag totul în jos.
• Gheorghe Stâlpeanu, la fel ca și Zorileanu, Petru Crețu, Sandu Aldea, Mărășescu sunt înguste, puțin circulate, pline de copaci și verdeață, o plăcere să te plimbi agale pe ele. Mai ales dacă ai loc pe trotuar ca să te strecori printre mașini.
• Ion Mărășescu
• Mircea Zorileanu
• Nicolae Drossu e cea cu două sensuri de mers separate de un spațiu verde și cu un șir de copaci, echivalentul perpendicular al lui Alexandru Constantinescu. Doar că e mult mai liniștită, mașinile nu prea având unde să se ducă.
• Petre Crețu
• Sandu Aldea
• Ștefan Sănătescu e „cenușăreasa” cvartalului, apropierea de marele Spital Elias (cu o intrare chiar pe această stradă) și de Unifarm sufocând-o, pur și simplu.

Cvartalul Beller (Parcelarea Dorobanți 1), în perimetrul: Piața Dorobanților – Radu Beller – Popa Marian – Teheran – Calea Dorobanților – Piața Dorobanților

Cvartalul Beller are una dintre cele mai interesante geometrii urbanistice, cu o dispunere simetrică în jurul unei axe care unește două mici parcuri: George Călinescu și Gheorghe Mărășoiu. Și e una dintre enclavele urbanistice cel mai bine păstrate, cu foarte puține blocuri noi construite după revoluție. În afară de cele câteva de pe calea Dorobanților, doar cele de pe Teheran și de pe Moceanu fac ceva note discordante.

Străzile:

• Calea Dorobanților (între Piața Dorobanților și Teheran) de aici e partea cea mai frumoasă și mai elegantă a lungii Căi. Sunt puține blocuri făcute după revoluție. Primul construit a fost cel al lui Adrian Lustig, rezidențial, la intersecția cu Grigore Nicolae. Vreo două clădiri de sticlă de birouri, cel mai mare fiind turnul cu desene florale alb cu negru pe el, la intersecția cu Teheran. Și acum se face un bloc mic, foarte luxos, se pare, e aproape gata. Dar traficul îți taie tot cheful de plimbare.
• Gavril Musicescu, Simon Bolivar, Gheorghe Anghel, Nicolae Velescu, Gheorghe Moceanu și Virgil Stoianovici sunt aproape identice, străzi scurte, de trecere, punte între altele mai mari. Frumoase, înverzite, puțin circulate
• Gheorghe Anghel
• Gheorghe Mărășoiu, Iuliu Tetrat și Șerban Petrescu sunt și ele foarte asemănătoare, la fel de frumoase și puțin circulate.
• Gheorghe Moceanu
• Grigore Nicolae și Moraru Octavian sunt mult mai aglomerate, de la cei care încearcă să treacă din Calea Dorobanților în Beller ocolind Piața Dorobanților.
• Iuliu Tetrat
• Jean Texier e și ea frumoasă, însă mai aglomerată decât celelalte, fiind una dintre trecerile directe dintre Beller și Calea Dorobanților.
• Moraru Octavian
• Nicolae Velescu
• Popa Marian are marea Sală Floreasca pe ea, ceea ce îi trage imaginea mult în jos, pe de o parte din cauza traficului intens, și pe de alta din cauza curții neîngrijite și urâte a complexului sportiv.
• Rau Beller e o stradă emblematică a Bucureștiului, mai ales pentru cafenelele sale cu cele mai frumoase și mai senzuale cliente. Dar în egală măsură e și frontiera dintre două lumi diferite. Pornind la pas din Piața Dorobanților, pe mâna dreaptă sunt blocurile comuniste din anii 80, foarte solide, bine făcute pentru standardele vremii. Pe stânga sunt case și blocuri mai vechi, care se vor dărâma la un cutremur mult mai mic decât cel care le-ar doborî pe cele din dreapta, însă care se vând cu prețuri mai mari. De ce oare?
• Simon Bolivar
• Șerban Petrescu
• Teheran e strada cu patru rânduri de platani, cu o frumusețe rar întâlnită în București. Păcat doar că primăria a făcut-o o mare parcare ilegală, cu mașini puse pe toate părțile, inclusiv pe axul central. Are un bloc nou, bine făcut, dar care contrastează inutil cu eleganța din jur.
• Virgil Stoianovici

Cvartalul Primăverii, în perimetrul: Piața Charles de Gaulle – Bulevardul Aviatorilor – Parcul Bordei – Bulevardul Mircea Eliade – Turgheniev – Sala Floreasca – Popa Marian – Teheran – Calea Dorobanților – Piața Charles De Gaulle. Cuprinde Parcelările UCB, Dorobanți 2 și Monnet.

Cuvântul Primăverii are semnificații adânci pentru bucureșteni – și nu doar pentru ei. A locui aici, adică de o parte și de cealaltă a faimosului bulevard cu palatul lui Ceaușescu, spune ceva celui care ascultă. Străzile de aici sunt vânate de investitorii imobiliari mai abitir decât cele din alte cvartale învecinate. Din păcate pentru bucureșteni, chiar au avut mai mult succes. De privit doar la strada-simbol, la Primăverii, cum au reușit să înghesuie unul în altul blocuri unul mai urât decât celălalt.

Străzile:

• Armindenului e în „Triunghiul de Aur” al real estate-ului bucureștean, în perimetrul (triunghiul) Aviatorilor – Eliade – Primăverii, cu celebrele Crângului, Heleșteului și Herăstrău. Armindenului le taie pe undeva pe la mijloc, și e singura transversală, unind direct Aviatorilor cu Primăverii. Aici a avut Ion Rațiu casa când s-a întors în România, aici e reședința Ambasadorului Marii Britanii, cu imensa și ireala sa grădină. Frumoasă și bogată stradă, maiestuoasă, ferită de asaltul turbat al șoferilor bucureșteni.
• Barbu Iscovescu e și ea liniștită. Prea îngustă pentru a avea copaci comunitari, dar tot frumoasă este, deși nu a scăpat de blocuri cu arhitectură imatură – mai ales cele de birouri.
• Bulevardul Aviatorilor (între Charles de Gaulle și Parcul Bordei) e cu adevărat marele bulevard care ar trebui să fie. Chiar și cu cele câteva blocuri noi pe el, însă decente toate, destul de bine încadrate în ansamblu, chiar nu deranjează.
• Bulevardul Mircea Eliade e etalonul luxului rezidențial. Și ar fi la fel oriunde în lume, nu doar aici. Sunt doar câteva zeci de bucureșteni pe al căror buletin scrie Mircea Eliade – dacă nu-i punem și pe cei din ansamblul One Mircea Eliade, care țin mai degrabă de Floreasca. Și chiar dacă sunt mai multe blocuri noi pe Eliade decât vile, în acest moment, tot elegantă rămâne strada aceasta.
• Bulevardul Primăverii a ajuns să fie ocolit de cei care caută proprietăți elegante, de lux. Din două motive principale: unul e traficul foarte intens, zgomot, fum, mașini lăsate după cum îi vine fiecăruia, mai ales pe porțiunea de la mijloc, care e o mare parcare ilegală, de fapt. Al doilea este că blocurile construite prin anii 2000 sunt atât de urâte, de prost concepute arhitectural, de înghesuite unul în altul, încât prețurile apartamentelor în aceste blocuri sunt semnificativ mai mici decât unele de pe străzile alăturate. Însă au și câteva blocuri foarte bine făcute acolo, cum ar fi Primăverii 30.
• Calea Dorobanților (între Teheran și Charles de Gaulle) arată mai prost decât pe alte porțiuni, iar maidanul de la intersecția cu Bălescu, plus parcarea ilegală de pe mijlocul străzii, ne aduc aminte unde și în ce an suntem.
• Constantin Bălescu începe sinistru în Calea Dorobanților, ajungând chiar frumoasă și elegantă în Monnet, cu una dintre cele mai frumoase galerii de platani din oraș.
• Crângului, Heleșteului și Herăstrău sunt giuvaeruri urbanistice, chiar dacă nu au aproape deloc copaci comunitari, fiind foarte înguste. Sunt singurele străzi din zonă care și-au păstrat pavajul cu piatră cubică, circulația nerezidentă aproape inexistentă.
• Daniel Rosenthal e frumoasă și liniștită, se degradează doar când ajunge să se unească cu Iscovescu.
• Dante, Gogol și Turgheniev ar fi trebuit să fie (și ar fi putut fi) nec plus ultra-ul rezidențial bucureștean, mai ales că acolo stau Johannis, au reședințele foști președinți, prim-ministrul, Ambasadorul SUA și alții ca ei. Dar nu a fost să fie. Pe Dante și Gogol casele și vilele aproape au dispărut, fiind înlocuite cu blocuri noi – dintre care unele mai vechi sunt urâte și rudimentare. Și nici Turgheniev nu se simte prea bine. Măcar marele bloc care e încă în construcție pare bine făcut și mult mai aproape de ce ar trebuie să vezi acolo, dacă tot e obligatoriu să fie bloc și nu altceva.
• Gogol
• Heleșteului
• Herăstrău
• Ion Negulici e frumoasă și liniștită spre Teheran, are câteva blocuri mici, blânde, care nu fac notă discordantă, și are și un urât bloc de birouri la intersecția cu Bălescu. Spre Primăverii sunt mai multe alte blocuri și se cam deteriorează imaginea.
• Jean Monnet nu mai are deloc case și vile până la Primăverii, ci numai blocuri! Blocurile sovietice bulgakoviene vizavi de liceu, apoi unele mai noi spre Moliere, unele bine făcute lângă altele lamentabile arhitectural, ca să redevină o stradă frumoasă și chiar elegantă după ce cotește la Armindenului, capătul dinspre Eliade fiind aproape asemănător cu faimoasele sale vecine, Crângului, Heleșteului și Herăstrău.
• Lev Tolstoi mi se pare mai frumoasă și mai umană în partea cu micile blocuri sovietice pentru săraci dinspre Teheran, decât in cea cu blocurile noi pentru bogați dinspre Primăverii.
• Maxim Gorki cred că a atins performanța de a nu mai avea nicio casă sau vilă, ci numai blocuri! Ca și Tolstoi, începe tarkovskian din Teheran, ca să se termine fotbalistic de scump în Primăverii.
• Moliere îi mai are doar pe Iliescu și pe încă vreo doi ca rezidenți gospodari, cu casă pe pământ și cu bătătură, ceilalți fiind locatari la bloc. Nu orice blocuri, evident, dacă e să ne gândim doar la cel cu pădurea și cu terenurile de vânătoare pe acoperiș, de pildă. Dar ce o scoate de pe listă e întinsul teren viran al lui Dan Petrescu, de la intersecția cu Eliade, pe care îl are la vânzare, de altfel.
• Pușkin nu mai are niciun farmec, s-a umplut și el de blocuri, nici măcar elegante.
• Turgheniev e frumoasă pentru că are lacul pe o parte și copaci bătrâni.

Va urma