Cele mai frumoase și cele mai scumpe străzi ale Bucureștiului (I)

Aceasta este o listă a celor mai frumoase străzi din București, care fac parte din niște zone bine delimitate, cunoscute, ele însele considerate cartiere frumoase, selecte, elitiste, dorite și adesea chiar invidiate. Nu este de mirare că aici sunt și cele mai scumpe proprietăți de pe piața imobiliară a orașului.

FOTO Shutterstock

Sigur, dacă vom străbate tot Bucureștiul la pas, vom găsi multe alte străzi, străduțe și alei foarte frumoase, cu farmec și poezie, poate chiar cu istorie, însă dacă nu sunt înconjurate de mai multe alte străzi frumoase, nu sunt într-o zonă cunoscută pentru eleganța ei, nu le pot întrece, și nici măcar ajunge pe cele de mai jos pe piața de real estate.

Când am comparat estetica și atractivitatea și acestor străzi, am folosit criteriile de evaluare ale Property INDEX, care urmăresc valoarea arhitectonică a clădirilor, coerența estetică, echilibrul și unitatea, traficul, zgomotul, vegetația, copacii comunitari vs cei din curțile caselor și altele câteva.

Evident, toate acestea sunt bucăți din Bucureștiul vechi, elegant, aristocratic, cu istorie și liniște. Orice au atins comuniștii de după al doilea război și politicienii corupți de după revoluție, nu a făcut decât să strice și să scadă valoarea proprietăților din jur, și a întregii zone, de fapt. Cum sunt, de pildă, blocurile noi de pe Uruguay, în capătul dinspre Aviatorilor, de pe Popa Savu, de pe Alexandrina și Șonțu, în capătul lor dinspre Prezan, Bulevardul Primăverii, desigur, și multe, multe altele.

Cele trei zone cu cele mai frumoase străzi și cu cele mai scumpe proprietăți imobiliare sunt cea din jurul axelor Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, cea de la Grădina Icoanei – Parcul Ioanid, și Cotroceniul, desigur. Prima, în special, fiind foarte întinsă ca suprafață, am împărțit-o în cvartale – folosind tot un instrument al Property INDEX. Aproape toate cvartalele cuprind mai multe diviziuni urbanistice unitare, cunoscutele „parcelări” din perioada interbelică.

Din fiecare cvartal am selectat câteva străzi pe care le considerăm cele mai frumoase, adunându-le apoi pe toate într-o singură listă, un fel de Top 50 cele mai frumoase și mai valoroase străzi ale Bucureștiului, unde și prețurile proprietăților imobiliare sunt (printre) cele mai mari.

Cvartalul Capitale, în perimetrul: Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Statuia Aviatorilor – Zambaccian – Piața Dorobanților – Calea Dorobanților – Perla – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Piața Victoriei. Cuprinde parcelările: Filipescu, Blanc, Bonaparte Mora, Țesătoria Mecanică, Edilitatea, Societatea Generala pentru Construirea de Locuințe Ieftine (SGCLI).

E una dintre zonele cel mai bine păstrate din Bucureștiul vechi și aristocratic, cu relativ puține blocuri noi, inestetice și intruzive.

Străzile:

• Aleea Alexandru, împreună cu Aleea Modrogan, ar fi putut fi cele mai aristocratice străzi din București, însă noile blocuri (mai multe ale lui Dan Petrescu) și clădiri de birouri au risipit o mare parte din eleganța acestui ansamblu urbanistic foarte distinctiv al orașului.
• Aleea Modrogan nici nu cred că va mai intra în listă, după ultimele șantiere de pe ea.
• Andrei Mureșanu e o stradă foarte frumoasă, cu copaci bătrâni care își unesc coroanele vara, formând unul dintre puținele „tuneluri” verzi ale orașului. S-a construit un singur bloc pe această stradă, la intersecția cu Emile Zola, destul de neinspirat arhitectural și constructiv, care strică armonia dată de bătrânele și frumoasele vile. Dar cea mai mare tristețe pentru locuitorii ei vine de la traficul intens dintre Piața Dorobanților și Statuia Aviatorilor.
• Ankara, fiind scurtă, a scăpat până acum de blocuri noi. O stradă frumoasă, însă lățimea mare aduce un trafic intens, în ambele sensuri. Și mai sunt și clienții DonCafe care își lasă Porsche-urile și Rolls-urile pur și simplu în stradă, de-a curmezișul.
• Argentina e și ea o stradă frumoasă, cu mulți copaci, destul de îngustă ca să nu fie o invitație la trafic intens. Are case mai mici și mai înghesuite, rar vezi vile impunătoare, ca la vecinele sale.
• Atena nu are mulți copaci, trafic în ambele sensuri, însă nu atât de intens ca pe Paris. Vile mari, somptuoase, destul de bine îngrijite toate.
• Belgrad e o stradă scurtă, între Londra și Praga, cu trafic redus, destul de mulți copaci. Cam amestecată arhitectural, cu câteva vile mari și elegante vizavi de niște blocuri mici, dar care se integrează bine în peisaj.
• Berna, o străduță foarte scurtă între Roma și Londra, a fost făcută praf de Trezoreria Sectorului 1, la fel ca și Oslo, pe partea cealaltă.
• Brazilia e o stradă lungă, între Iancu de Hunedoara și Bruxelles, aproape de Liceul Caragiale. Cu blocuri mai vechi și cu unele de pe vremea comuniștilor în capătul dinspre Iancu de Hunedoara, apoi cu case din ce în ce mai frumoase și mai îngrijite pe măsură ce te îndrepți către Washington și Lisabona.
• Bruxelles e o stradă cotită, între Calea Dorobanților și Washington, liniștită, îngustă, cu trafic redus.
• Bulevardul Aviatorilor (între Piața Victoriei și Statuia Aviatorilor). Aici Service Aviatorilor iese din peisaj, cerșetorii din fața palatului lui Becali (Casa Manu – Auschnitt) nu pot trece nici ei neremarcați, dar cel mai mult ies în evidență sediul de sticlă al Omniasig, proiectat probabil de niște studenți din primii ani de la Arhitectură, și șantierul de la One Modrogan.
• Calea Dorobanților (între Perla și Piața Dorobanților), cu marile ei blocuri comuniste…
• Duiliu Zamfirescu e o stradă mică, pe care Guvernul din capătul ei o sugrumă cu mașinile lăsate care pe unde vrea demnitarul, cu dispreț total față de orice. Are câteva vile frumoase, copaci aproape deloc.
• Emile Zola începe în Rabat și se înfundă în gardul TVR, dincolo de Zambaccian. Frumoasă, înverzită, puțin circulată. Vile impunătoare și bine îngrijite, doar blocul urâțel de la intersecția cu Andrei Mureșanu și maidanul MAE făcând notă discordantă. Celebra Villa Noel face și ea ce poate, redă o bună parte din farmecul livresc al străzii cu nume franțuzesc, însă nu poți sta tot timpul cu palma pe ochiul stâng când treci pe acolo.
• Ermil Pangratti (între Rabat și Zambaccian) e frumoasă, elegantă, nu foarte circulată. Vile impunătoare și scumpe, Sacre Coeur.
• Finlanda e o stradă mai puțin obișnuită, în formă de dreptunghi, între Iancu de Hunedoara și Washington Residence. Puțini copaci, doar case și blocuri vechi, și ceva vile individuale, însă și acelea neinteresante arhitectural, ca niște blocuri mai mici.
• Gheorghe Demetriade, această mică stradă între Sofia și Statuia Aviatorilor, a fost stricată de ideea electorală a primarilor postrevoluționari de a o face parcare pe porțiunea cu statuia lui Vladimir Ghika. Vile luxoase pe partea cealaltă, Sacre Coeur, bloculețul vechi urâțel de vizavi de Parhon, marea Ambasadă fortificată a Germaniei e cam din alt film, golul cu Mercato Kultur la fel.
• Haga e foarte mică, între Roma și Paris, elegantă, necirculată, verde.
• Londra e o stradă norocoasă, pentru că Paris și Roma preiau cea mai mare parte a traficului. E mai îngustă, cu sens unic, puțin circulată, liniștită, cu copaci bătrâni care își unesc adesea coroanele vara în celebrele prin puținătate „tuneluri verzi” ale orașului. Vile elegante, bine întreținute în partea dinspre Napoleon III, după care statutul se degradează vizibil după Washington. Întâi cu cele trei blocuri în stil sovietic, apoi cu Trezoreria Sectorului 1, care strică tot în jurul ei, și culminând cu ieșirea în comunist-dezolanta Iancu de Hunedoara.
• Louis Blanc e o stradă îngustă în spatele clădirii Guvernului, paralelă cu Argentina. Pornește din Iancu de Hunedoara cu niște blocuri și fără niciun copac, ca să arate ceva mai bine către intersecția cu Paris. Câteva vile mai elegante, însă cele mai multe sunt case și mici blocuri vechi.
• Madrid, stradă mică, fără copaci comunitari, doar câțiva prin curțile caselor destul de înghesuite, fără vreo linie arhitecturală comună.
• Mexic e un ciot de stradă, e de fapt calea de acces către marele depou de tramvaie Victoria, jinduit de toți politicienii cu apetit imobiliar. Cu case frumoase pe o parte, blocuri comuniste pe cealaltă.
• Oslo e sufocată de Trezoreria Sectorului 1, ca și Berna. Ar fi putut fi o străduță liniștită, cochetă, umbroasă, dar acum e o mare parcare. Foarte mică, între Roma și Londra, nu are vile sau case, ci doar mici blocuri vechi, destul de înghesuite.
• Paris e elegantă, maiestuoasă, chiar dacă foarte aglomerată.
• Praga e mică, dar frumoasă, elegantă, bogată, cu copaci bătrâni. Doar ciotul de după Washington, care se oprește în urâtul gard al depoului de tramvaie Victoria o trage în jos. Mai ales că e o parcare, de fapt, fără nicio regulă.
• Rabat e una dintre cele mai elegante străzi din cvartal, și din tot Bucureștiul, de fapt. E medie ca lungime, față de alte străzi din jur, mai puțin circulată, iar casele și vilele de aici sunt printre cele mai impunătoare. În capătul dinspre Aleea Alexandru e la vânzare vila Rabat 1 a lui Sachin, una dintre cele mai scumpe din București, la 8 milioane de Euro. E spate cu Casa Horowitz, de vânzare și ea, însă aceasta cu 12 milioane de Euro. Vizavi, tot de vânzare, e fostul restaurant Uptown. Tot aici, pe la mijloc, găsești unul dintre puținele blocuri noi din zonă, Rabat 10-14 al lui Dan Petrescu. Din fericire, nu e foarte intruziv în peisaj și e bine conceput și construit. Ca prețuri, apartamentele de aici sunt printre cele mai scumpe din oraș, apropiate de cele de la La Gloire Elite, din Varșovia, și Kiseleff 16. Copacii sunt frumoși, dar nu atât de deși și de mari încât să își unească vara coroanele într-un tunel, dar e destul de verde și de umbroasă și așa.
• Roma e o stradă lungă, frumoasă, înverzită, cu farmec. Hidoasa clădire a Policlinicii SRI e o palmă arhitecturală serioasă. Și Administrația Financiară a Sectorului 1 a fost una la fel de serioasă timp de zeci de ani, dar măcar acum au închis intrarea de aici, o mai au doar pe cea de pe Londra. Spre Liceul Caragiale și Piața Dorobanților e din ce în ce mai frumoasă și mai romantică, dar cozile de mașini te readuc cu picioarele pe pământ.
• Sofia, paralelă cu Andrei Mureșanu, are vile încă și mai frumoase decât aceasta. Verde, elegantă, fără niciun bloc nou care să-i strice farmecul.
• Stockholm seamănă cu vecinele ei de colț de cvartal. Fără copaci comunitari, verdele vine doar de la câțiva pomi și tufe din curțile oamenilor. Ar fi putut fi o stradă liniștită, ca și cele din jur, însă apropierea de viermuiala din Iancu de Hunedoara și din Calea Dorobanților tulbură serios farmecul și atractivitatea imobiliară a locului.
• Tirana e o stradă pe care puțini știu că au trecut, pentru că e mică, între Paris și Aleea Modrogan. Are câteva case mai modeste și câteva vile elegante, și onoarea de a găzdui celebrul bloc „Vasile Blaga” al lui Dan Petrescu.
• Tokyo, paralelă cu Oslo și cu Berna, e îngustă și frumoasă. Fără copaci mari, e afectată de apropierea cu comunistul Iancu de Hunedoara.
• Varșovia, paralelă cu Belgrad și la fel de scurtă și de frumoasă ca și aceea, ar fi rămas la fel de puțin cunoscută necunoscătorilor (sic!) dacă nu ar fi apărut pe ea faimosul de acum La Gloire Elite – unul dintre cele mai bine făcute și mai exclusiviste blocuri boutique noi din București. Destul de bine integrat în peisaj, din punct de vedere arhitectural și estetic, totuși, nu deranjează decât prin apropierea prea mare de bătrânele case din jur. Apartamentele de aici sunt printre cele mai scumpe din oraș, fiind depășiți doar de Kiseleff 16.
• Venezuela era pe vremuri o bijuterie de stradă, aproape neatinsă de roată de mașină. Nici acum nu e cine știe ce trafic, însă sunt mulți de la MAE care ajung până aici cu căutarea locurilor de parcare. Copacii mari sunt minunați. Sunt doar câteva case și vile, însă impunătoare aproape toate. Reședința Ambasadorului Japoniei în capăt, apoi casa-bloc a domnului G și a familiei sale, grădinița și faimosul deja bloc Venezuela 9, tot al lui Sachin, care va fi pe lista scurtă a creme de la creme-ului imobiliar al Bucureștiului de anul viitor, când va fi gata. Strada se termină în marea poartă monumentală a MAE.
• Washington e urâțică în capătul dinspre Paris, cu rușinea aceea de parcare, în primul rând, și apoi cu Policlinica Partidului, acum Policlinica Guvernului. Între Praga și Brazilia e foarte frumoasă, cu faimoșii ei copaci bătrâni și cu casele și vilele sale, ca să redevină inevitabil urâtă la ieșirea către Calea Dorobanților. Are un bloc nou foarte cunoscut în oraș, fiind proiectat de către ADN, cei mai talentați și mai în vogă arhitecți ai momentului, Londra 27. I se spune astfel după adresa poștală a casei pe locul căreia a fost construit, însă blocul e Washington, de fapt, cu intrare cu tot. Aici tocmai s-a vândut un apartament cu un preț de aproape 10,000€/mp, un record pentru un bloc care nu e nou-nouț și apartamentul nu mai e deja la prima mână. Dar și mai cunoscută este strada pentru celebrul său ansamblu Washington Residence, probabil cel mai bine păstrat standard de lux rezidențial din vechiul val.

Cvartalul Televiziune (Parcelarea Mornand), în perimetrul: Piața Dorobanților – Zambaccian – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles De Gaulle – Calea Dorobanților – Piața Dorobanților

Originea numelui cvartalului este evidentă, vine de la această mare rușine urbanistică a Bucureștiului, care este Televiziunea Română. Nu despre turnul ei și despre clădiri vorbesc, care sunt acceptabile chiar și acum, ci despre maidanul și cimitirul de mașini care e imensa curte a Televiziunii. Ceea ce ar trebui să fie o minunată grădină, măcar văzută de la distanță, peste gard, dacă nu chiar redată bucureștenilor, așa cum ar fi normal, e parcare pentru angajați. Acolo își țin mașinile abandonate și ruginite, pe partea cu Zambccian au tot felul de resturi aruncate, iar în curte nicio floare și niciun copac…

Străzile:

• Bulevardul Aviatorilor (între Statuia Aviatorilor și Piața Charles de Gaulle) e maiestuos pe partea dreaptă, cu Sacre Coeur, Spitalul Parhon și numeroase vile bogate. Pe partea cealaltă, însă, o bună parte dintre vile și din grădini au fost înlocuite cu clădiri de birouri și cu blocuri noi de locuit, câteva dintre ele destul de infantile arhitectural. Însă palma cea mai puternică pe fața maiestuosului bulevard e noua clădire de birouri de la numărul 17, un hangar în toată puterea cuvântului.
• Calea Dorobanților (între Piața Dorobanților și Piața Charles de Gaulle) e elegantă și aristocratică pe dreapta, cum mergi către Charles de Gaulle, mai puțin pe stânga, culminând cu mizeria care e curtea TVR. Pe la Teheran se termină aristocrația, însă: pe dreapta s-au strecurat nișe mici clădiri noi jalnice din punct de vedere arhitectural, iar pe stânga sunt acum cele câteva mari clădiri de birouri, emblematice pentru piața imobiliară de office. Și o revenire neașteptată la vremurile de demult, dar de data aceasta cu dughenele insalubre și cu maidanul de la intersecția cu Bălescu, în paragină de zeci și zeci de ani.
• Constantin Blaremberg e primul dintre cele cinci cioturi de stradă care pornesc din Zambaccian și se înfundă toate în dărâmatul gard al TVR. Cele trei dinspre fantomaticul atelier al Uniunii Artiștilor Plastici sunt mai frumoase: Grigore Cerchez, care e și cea mai lungă, Starostescu Cucu și Emile Zola, chiar la Muzeul Zambaccian. Nu s-au construit blocuri noi pe acestea, casele și bloculețele vechi sunt frumoase, câteva vile mai impunătoare. Dar pe Nicolae Costinescu și pe Constantin Blaremberg s-au făcut blocuri noi – ferite de priviri indiscrete, într-adevăr, fiindcă pe străduțele acelea înfundate nu intră aproape nimeni. Dar tocmai pentru că sunt înfundate, au ajuns minunate locuri de parcare pentru bucureșteanul șofer.
• Cucu Niculescu Starostescu
• Emile Zola (între Zambaccian și gardul TVR)
• Ermil Pangratti (între Zambaccian și Calea Dorobanților) nu mai este ce a fost. Începe din Rabat, cu Casa Horowitz de o parte și Casa Malaxa de cealaltă, unde e acum sediul central al ICR, continuă cu capela de la Sacre Coeur și cu niște vile frumoase după ele, ca apoi să vină curtea neîngrijită a TVR, iar pe partea cealaltă cu infantilul bloc roșiatic, urmat la vreo două case de un proiect ciudat, o construcție futuristă încă în lucru, care a stârnit deja multe controverse. Spre Piața Charles de Gaulle marile clădiri de birouri despre care am tot vorbit, vizavi de alte ateliere în paragină ale Uniunii Artiștilor Plastici. E încă foarte frumoasă Pangratti, și norocoasă până acum de mașinile rare față de vecinele ei străzi.
• Gheorghe Balș e doar o mică stradă de trecere, o punte între Bulevardul Aviatorilor și Pangratti, direct în poarta TVR. Frumoasă.
• Grigore Cerchez
• Grigore Mora e încă foarte frumoasă, chiar și cu cele câteva noi blocuri pe ea. Copaci bătrâni, vile bogate și îngrijite. E un mic bloc chiar la intrarea dinspre Zambaccian, însă cuminte și liniștit, nu tulbură mult vederea. Altele mici pe la mijloc, dintre care iese mult în evidență cel făcut de ADN, cei mai în vogă arhitecți rezidențialiști ai momentului, după cum am spus. Dar urâte sunt clădirile de birouri din capătul cu Charles de Gaulle – clădiri făcute mai demult, cu arhitectura momentului, care nu va mai reveni vreodată, din fericire. Dar răul a fost deja făcut, pe acelea nu le va dărâma nimeni în viitorul previzibil.
• Nicolae Costinescu
• Zambaccian a ajuns faimoasă, nu atât pentru meritele sale urbanistice și arhitecturale, ci din alte motive. Începe elegant și impunător din Aviatorilor, cu copaci bătrâni, ca din filme, case și vile elegante. Pe la mijloc revii brusc în secolul XXI, însă, când vezi imensul bloc în construcție, între Blaremberg și Costinescu, chiar peste drum de blocul lui Adrian Năstase. Și apoi maidanul cu bălării, unde Zambaccian se taie cu Emile Zola, pe care MAE se gândește de zeci de ani ce să construiască acolo, și mai ales cu ce bani. După Villa Noel e iarăși frumos Zambaccianul, pentru ca să se termine urât în parcarea ilegală de la Piața Dorobanților.

Va urma