Cel mai necesar dintre pământeni

Țările și popoarele trec prin evoluții, provocări, războaie, prin perioade de pace, procese de integrare cu alte state sau, dimpotrivă, de izolare față de cei din jur, prin perioade de tranziție, perioade de convulsii și crize economice, de liniște sau de furtuni sociale, de neînțelegeri cu un vecin, cu mai mulți, cu toți.

Foto: Twitter / X

Pentru fiecare din aceste perioade, țările și popoarele au nevoie de lideri care să se potrivească cel mai bine contextului, să acționeze în acord cu situația, dacă e posibil să o și direcționeze în beneficiul celor care i-au ales sau față de care s-au impus pe căi mai mult sau mai puțin democratice.

Perioadele de pace sunt mai ușor de gestionat, mai ales cele de prosperitate economică și de liniște socială, atunci liderii pot fi și incolori și inodori, chiar anonimi pentru marea majoritate a cetățenilor asupra cărora  veghează.

Ei, liderii, trebuie doar să existe, să aibă drept la semnătură pe deciziile care asigură această normalitate provizorie, să nu fie stridenți, să nu deranjeze.

Perioadele de război, cu etapele pregătitoare, de escaladare a tensiunilor, cu faza sângeroasă a înfruntării directe și fără menajamente, cu capitolul istoric de dez-escaladare și trecere la negocieri și semnarea păcii, cer și impun conducători cu un profil mai special, mai bine pregătiți pentru aceste sarcini punctuale.

Rar se întâmplă ca același lider să se comporte adecvat - ceea ce nu înseamnă că și util și acceptat de către toată lumea - în mai multe dintre aceste situații.

Cel mai cunoscut exemplu este cel al Churchill, a câștigat războiul, dar a pierdut mandatul când a venit pacea.

Și mai rar se întâmplă ca același lider să reușească performanța de a se face util atât pentru cei asupra cărora, cum spuneam, are drept de semnătură, cât și pentru cei care, din interior sau din exterior, l-au considerat candidatul ideal pentru a le reprezenta interesele în timp ce țara și poporul au fost obligate să traverseze aceste dure, tragice etape istorice.

Foarte rar se întâmplă ca același personaj istoric să întrunească singur calitățile necesității, devenind astfel, vorba cuiva de la noi, persoană cunoscută, o ”pleașcă” pentru cei în fața cărora are ocazia să performeze.

Foto: Twitter / X

Și astfel s-a scris povestea.

Prima probă a fost cea în care a devenit candidatul necesar, desigur și indispensabil, în consecință și câștigător.

După aceea a trebuit să fie președintele necesar și indispensabil care nu cedează la propuneri de sirenă: ”autonomie”, ”constituție”, ”referendumuri”.

După aceea a înțeles, de bună voie dar silit de circumstanțe, că trebuie să accepte că războiul poate fi o soluție, pentru cei care l-au ales, pentru cei care au pariat pe el, pentru cele două cariere personale ale sale, care vor lua, astfel, și mai mult avânt, inspirându-se una pe cealaltă.

După aceea, când a început războiul, s-a autoconvins că nu există altă soluție.

Aceasta a fost cea mai ușoară dintre sarcini - era un secret afișat în piața publică -, tuturor le-a plăcut această unică soluție, războiul, dar era bine să-și asume cineva continuarea lui, cât mai sincer, mai convingător cu putință.

Pentru cei care au dorit să poarte un război cu Rusia și care au identificat o țară care este capabilă să-și asume această provocare, mai era nevoie doar de un lider care să mobilizeze forțele.

A învățat și mai bine limba politicienilor din afară, și modul în care își arată ei afecțiunea interesată, și felul în care știu să promită, să laude și să trădeze cu zâmbetul pe buze.

Nu e chiar ceva nou, lumea artistică e tot o junglă a aparențelor.

Cu cei din media internaționale a fost dragoste la prima vedere, toți au vrut un erou, le-a fost oferit unul, mai era nevoie de un incendiu ca să distrugă a treia Romă și să o sistematizeze pe cea de-a patra, nicio problemă, scenariul exista, actorii erau pregătiți.

Cu naționaliștii de acasă a fost mai greu doar la început, nu aveau, nu au nici azi, simțul umorului, dar au, în schimb, multe idei fixe.

Dar după o scurtă perioadă de studiu reciproc totul a devenit mai clar și pentru unii și pentru alții, s-a acomodat în compania lor, în definitiv ei sunt cei care nu vor părăsi corabia atât timp cât aceasta își păstrează cursul.

Cu militarii a fost, în același timp, și simplu și complicat, generalii de război nu mai sunt precum cei de la pace, unii își poartă doar ranița, alții ascund acolo și bastonul, trebuie multă, multă atenție.

Cu poporul a fost simplu, mult mai simplu, mai credul și mai fără memorie de atâta nici că se poate.

A fost de ajuns doar ca, din când în când, să-l facă să creadă că e și el, poporul, parte la proces, la decizie, apoi să-i vândă iluzia măreției, a istoriei, a suferinței și jertfei comune.

Au mai rămas politicienii, cei din jur și cei de departe, dar problema a fost și este ca și rezolvată atât timp cât vorbesc aceeași limbă, cât a fost și a rămas cel mai necesar.

Iar ei, politicienii, oriunde s-ar afla, au știut dintotdeauna ce utilitate au oamenii - chiar și cei care ajung lideri -, și pentru cât timp.

Iar timpul nu a expirat, are răbdare cu cei care rămân necesari.

Foto: Twitter / X

Iar povestea are și o continuare...

...în care expresia ”a fi necesar” nu exclude inamicul, care profită și el de această definiție de oportunitate.

La război, liderii predictibili, ușor de analizat, sunt ca o carte deschisă arătată adversarului de la masa de poker sau de pe ringul de box.

La război, liderii care excelează la tribună sunt, de cele mai multe ori, cei care iau deciziile proaste pentru câmpul de luptă.

La război, postura eroică din fața camerelor de filmat provoacă, de multe ori, jertfe în plus pe linia frontului, pierderi de  teritoriu, distrugeri inutile.

Dacă liderul este ușor de ghicit, dacă ia decizii doar pentru a da bine în poza istoriei, dacă stă mai mult în afara granițelor, într-o perpetuă campanie de lobby (care, sigur, are o anumită  justificare atunci când țara depinde în întregime de sprijinul extern) care îl îndepărtează de evoluțiile interne, atunci el devine ”necesar” și pentru cel care a provocat acest război la adresa țării sale.

În acest fel, paradoxal, ”liderul necesar” va beneficia  de o dublă umbrelă:

-          de imunitate, furnizată de cei care l-au ales și îl sprijină pentru că este cel mai capabil să mobilizeze energiile țării sale pentru războiul cu vecinul care îi contestă limba, istoria și teritoriul;

-          de impunitate, asigurată ”pro bono” tocmai de acest vecin care este mulțumit că poate anticipa toate deciziile luate de către cel cu care se luptă și că multe dintre acestea dăunează, de cele mai multe ori în registru tragic, tocmai efortului pe care conaționalii acestuia îl fac.

În astfel de situație, cea mai simplă abordare este să lași lucrurile cum sunt, să nu intervii la vârf, ați văzut ce s-a întâmplat în Iran, au fost eliminați liderii cu care se putea discuta și au venit alții imprevizibili și puși pe harță.

Cel mai necesar dintre lideri poate fi, în același timp, o extragere miraculoasă la loteria istoriei, o binecuvântare și o povară.

Foto: Twitter / X

După această  introducere lungă, câteva explicații scurte despre situația curentă și, cu voia dumneavoastră, o prognoză

O operație de rutină pentru politica ucraineană, schimbarea guvernului, s-a dovedit mai complicată și cu consecințe neplăcute pentru efortul de război.

Într-o țară care a ajuns la jumătate din populația de dinainte de anul 2014, la jumătate din economia de dinainte de anul 2022, într-o țară în care jumătate din bugetul național – care a ajuns la jumătate din bugetul României - este asigurat din surse externe, sarcinile unui guvern se simplifică, nu-i așa?

Toată administrația este acum în rolul pompierului de serviciu care trebuie doar să stingă incendiile, la figurat, uneori și la propriu, care se aprind în diferite regiuni ale țării, principala procedură de urmat fiind menținerea furtunului cu apă pe direcția potrivită.

Iar pompierii pot fi schimbați oricând, chiar dacă sunt miniștri,  iar unul dintre ei se numește Mihailo Fedorov.

Pentru că miza acestei reașezări a puterii executive a fost, cel mai probabil, trecerea pe alt ecartament a acestui ministru tânăr și incomod.

Cum nu se putea face chiar direct, în plină ofensivă de succes asupra centrelor comerciale și infrastructurii petroliere ruse, prin utilizarea dronelor cu rază lungă de acțiune, chiar găselnița strategică, zice lumea, dezvoltată de tânărul ministru al apărării deja menționat, a fost nevoie de demisia întregului guvern.

Foto: Twitter / X

Ce trebuia să fie simplu s-a dovedit, însă, complicat și cu neașteptate pagube colaterale.

Președintele a invocat justificativ un conflict între ministrul apărării și șeful armatei, în orașe s-a ieșit în stradă ca acum un an, situația putea deveni neplăcută.

Pentru dezamorsare s-a dat dreptate ministrului în conflictul său cu generalul, dar și președintelui în disputa cu ministrul.

În locul generalului Olexandr Sirskii, erou de război și subordonat docil, militar de școală veche - dar știința de carte e cam aceeași la cele două armate -, a fost numit generalul Mihailo (tot Mihailo?) Drapatîi, cu aproape două decenii mai tânăr, mai apropiat conceptual de ministrul demis.

Una rece, una caldă.

În plină campanie de succese militare, chiar dacă hiperbolizate de către media interne și internaționale, provocarea unui început de haos instituțional validează ipostaza ”liderului necesar” tuturor, inclusiv inamicului.

În concluzie, războiul este bugetat pentru următorii doi ani.

În aceste condiții, și dacă ele nu se vor schimba într-un mod neașteptat, evoluțiile de pe cele două talere ale balanței conflictului se vor dezvolta pe următoarele coordonate:

-      Ucraina va continua războiul de contra-uzură la adresa Rusiei, încercând, pentru acest moment, să provoace distrugerea unor obiective de infrastructură prin operații cu efect mediatic dar și disruptiv pentru echilibrul economic și social intern. Obiectivul imediat este producerea unui impact semnificativ în societatea rusă, ce ar putea fi măsurat destul de curând la alegerile parlamentare din septembrie 2026 prin procentul ce va fi obținut de partidul Rusia Unită. Obiectivul final al acestui interval de doi ani este atingerea pragului ”noiembrie 2028”, când alegerile prezidențiale din SUA ar putea schimba traiectoria politică de la Washington cu o administrație americană pe model Biden. După care orice se poate întâmpla;

-      Rusia va rămâne credincioasă logicii cu care a trecut granița dintre pace și război, totul se câștigă  pe teren, niciun spectacol de relații publice nu poate schimba asta, și va încerca să riposteze fiecărei escaladări ucrainene cu o contra-extra-escaladare. Se poate observa acest lucru și în prezent, Kievul bombardat noapte de noapte este cel mai bun martor. Obiectivul imediat este ”eliberarea” teritoriului din Donețk, rămas încă sub control ucrainean, ceea ce ar permite un alt aplomb strategic pentru atacarea și a celor două capitale regionale, Herson și Zaporojie. Aglomerarea urbană din Donețk – Drujkova, Kramatorsk, Sloviansk - este comparabilă cu fiecare din aceste două mari orașe. Dacă se va reuși una, se va putea și cealaltă. În același timp va continua crearea zonei de securitate de pe granița de nord - est a Ucrainei, iar acest teritoriu ucrainean nu va mai fi, cum s-a sperat, monedă de schimb pentru negocierile de pace, urmând a fi ocupat, pur și simplu, de către Rusia. Obiectivul politico – militar mai îndepărtat este continuarea războiului și obținerea prim planului pe linia de front astfel ca Moscova să poată fi pregătită pentru momentul în care, speră Kremlinul, alegerile prezidențiale din Franța (2027) și cele parlamentare din Germania (2029, posibil mai devreme dacă la Paris...) vor putea schimba orientarea politicii europene și, implicit sprijinul pentru Ucraina.

După aceea?

Cine știe..., războaiele au prostul obicei să dureze mai mult decât își doresc cei care le încep.

O parte dintre aceștia vor fi acolo și la final.

Poate și el, dacă va (mai) fi necesar.