Ce vede presa. Un studiu de caz la Vama Veche

FOTO Eugen Hriscu

Băiatul cu piele bronzată şi ochi migdalaţi s-a ridicat din mijlocul grupului său de prieteni, s-a apropiat de cameramanul care filma trupul pe jumătate dezgolit al unui om care dormea pe plajă într-o stare avansată de intoxicaţie etanolică şi a început să-l dojenească părinteşte, deşi probabil diferenţa de vârstă între ei era de cel puţin zece ani.

„De ce filmezi asta? Uite câtă fericire este în jur.. uită-te la toţi oamenii aştia care se bucură de soare, vorbesc unii cu alţii, de ce nu-i filmezi pe ei?” Netulburaţi, cameramanul şi reporterul şi-au continuat activitatea lor cu vag iz necrofil. La fel ca ei, alţi colegi de breaslă străbăteau zilnic plaja în căutare de subiecte şi subiecţi, oameni intoxicaţi, gălăgioşi, distruşi de băutură şi nesomn, pe care să-i arate ţării la jurnalele de ştiri, spre groaza părinţilor care-şi ştiu copiii plecaţi la mare. Dimineaţa ajungeau primii pe plajă pentru a filma grămezile de gunoaie rămase după noaptea care tocmai se încheiase. Era important să se grăbească, pentru că altfel ar fi riscat să filmeze echipele de oameni care veneau în fiecare zi să cureţe, să strângă, să adune sticlele şi hârtiile şi resturile. Sau, mai rău, ar fi putut să filmeze cei aproximativ o sută de studenţi Erasmus care au descins într-una din zile şi au început distracţia cu o tură de strâns sticle şi pet-uri pe plaja din Vama Veche.

L-am cunoscut pe băiatul cu piele bronzată şi ochi migdalaţi la cortul ALIAT unde, timp de trei zile, am desfăşurat un program de asistenţă – am oferit apă, ceai şi cafea până spre dimineaţă, un loc de pauză şi relaxare, pături şi un pic de muzică, minime intervenţii medicale şi psihologice. Este al doilea an în care desfăşurăm acest proiect care şi-a propus să educe oamenii cu privire la consumul de alcool şi să creeze un model de intervenţie discretă şi respectuoasă, o plasă de siguanţă pentru cei aflaţi în pericol şi un punct de popas pentru ceilalţi. Mai multe despre acest proiect aici şi aici. În jur de 300 de oameni şi-au luat 5 minute din timpul lor pentru a-şi evalua propriul consum de alcool şi a discuta despre asta cu unul dintre specialiştii ALIAT. Peste 1000 au interacţionat cu noi, fie că au avut nevoie de un ceai, un om cu care să schimbe o vorbă sau câteva minute de odihnă. Nici unul dintre aceştia nu era reporter. În fiecare zi îşi trăgeau cablurile lungi din carele parcate chiar în faţa cortului nostru şi porneau în căutare de oameni beţi, haos şi dezordine. Nu ne-au întrebat niciodată nimic – nici pe noi, nici pe grupul micuţ de voluntari din Constanţa care din proprie iniţiativă şi cu resurse proprii veniseră cu un punct de prim ajutor pe care-l instalaseră pe plajă. Ar fi aflat că, vorba filmului, the kids are all right... că, în general, tinerii ştiu să aibă grijă de ei înşişi şi unii de alţii, că sunt deschişi şi curioşi la informaţii depre sănătate, atât timp cât sunt pertinente din punct de vedere ştiinţific, nu un mijloc grosolan de manipulare. Dar ce televiziune din România are curaj să iasă pe post cu o asemenea ştire?

În aceste zile, când presa dezbate mizeria adunată de decenii în sistemul medical românesc, este important să înţelegem că ceea ce vedem la televizor, în ziare şi pe internet este o porţie de realitate şi nu realitatea. Că în afara cadrului decupat de camera de filmat sau de condeiul ziaristului se găseşte o lume mult mai complexă şi mai nuanţată. Şi că, adeseori şi nebăgaţi de seamă, există oameni care au grijă de semeni în moduri mici, dar esenţiale, buzunare de normalitate socială, locuri unde interacţiunile se petrec frumos şi spontan, cu încredere şi bucurie, unde a da şi a primi îşi pierd sensul şi devin una. Pe umerii acestor oameni şi pe munca lor care luptă cu entropia unei tranziţii fără sfârşit se ridică şi se sprijină întreaga ţară, un elefant uriaş cu picioare subţiri de păianjen.

Ei există, chiar dacă nu-i vedeţi la televizor!