Ce am avut, ce am pierdut, ce vom câştiga

Încă nu ştim ceva concret. Deocamdată, trebuie ca partidele parlamentare, politicienii aleşi, din orice partid ar fi aceştia, să renunţe complet la demagogie, la sfadă, la orgolii şi interese personale şi să se adune pentru ceea ce au în responsabilitate să facă de aici înainte. Să-şi intre în pielea de reprezentanţi ai poporului, şi ai cetăţenilor care i-au ales, dar şi ai celorlalţi români în faţa cărora sunt responsabili.

Au trecut şi alegerile parlamentare din anul de graţie 2020. An de criză majoră!

Scrutin cu bune, cu rele. Cu speranţe, cu iluzii, cu mari dezamăgiri şi mare lehamite pentru clasa politică românească, trecută, prezentă şi viitoare. Cu prezenţă mică la votul parlamentarelor, ca de obicei.

Cu vini aruncate în răspăr, că românii care n-au vrut să iasă la vot, cu cetăţeni blazaţi, neconvinşi, care au sancţionat nişte politicieni insipizi ce le-au cerut, fără să-i convingă, voturile.

Cu surprize, oameni noi în politică şi în forul suprem al ţării! Cu unele personaje controversate şi persoane de duzină, care au candidat aşa, într-o doară, să fie şi ei pe nişte liste, dar care nici nu visau că vor fi aleşi parlamentari! Însă peste juma de milion de români i-au ales!

Cu unii vechi circari de parlament, care nu au mai prins caravana şi au fost aruncaţi la coşul politici româneşti.

Cu alţi cunoscuţi clovni ai clasei politice, care au reuşit să-şi asigure imunitatea parlamentară pentru încă patru ani de aici înainte.

Cu câteva partide de buzunar aruncate peste bordul legislativului cu tot cu figurile lor politice, şifonate, expirate ale unor politicieni care au supt ani întregi la ţâţa ţării.

Sunt doar câteva percepţii de cetăţean, alegător, înregistrate la cald, la prima vedere, în doar câteva zile de după alegeri.

Ce am avut şi ce am pierdut, ca cetăţeni, ca ţară?

Păi, nu cred că am pierdut cine ştie ce oameni valoroşi, competenţi, integri dintre cei din vechiul/vechile legislative, dacă ne gândim că unii au dansat mai multe mandate, mai ales figurile de tristă amintire, unele suspecte de fapte de mare corupţie, dar apărate ani în şir de imunitate şi de colegii care făceau zid împotriva justiţiei. Ăştia erau de regulă din marile partide şi făceau jocurile după muşchii lor. Făceau parte din gaşca celor care credeau că au luat România ca pe moşia lor, pe persoană fizică şi se credeau atotputernicii ţării.

Ne-am mai debarasat şi de nişte persoane de mucava, slujitorii primilor, figuranţii făcuţi mari doar ca să facă ce trebuie pentru stăpânii lor care-i controlau total.

Ce am câştigat?

Încă nu ştim dacă am câştigat ceva, oameni de valoare, competenţi, integri, personalităţi cu viziune şi perspective de a concepe, pune în practică, realiza obiective, programe, proiecte eligibile, necesare ca aerul şi ca apa pentru viitor. Până nu se va organiza, constitui altă structură parlamentară, noua majoritate, care să-şi anunţe clar temele de lucru, urgenţele, obiectivele pe termen mediu, cele cu bătaie mai lungă, naţionale, încă nu ştim ceva concret.

Deocamdată, trebuie ca partidele parlamentare, politicienii aleşi, din orice partid ar fi aceştia, să renunţe complet la demagogie, la sfadă, la orgolii şi interese personale şi să se adune pentru ceea ce au în responsabilitate să facă de aici înainte. Să-şi intre în pielea de reprezentanţi ai poporului, şi ai cetăţenilor care i-au ales, dar şi ai celorlalţi români în faţa cărora sunt responsabili.

Iată cum radiografiază momentul actual filosoful Mihail Şora:

”Cred că ceea ce-i lipseşte în clipa de faţă României este adunarea la un loc a eforturilor, armonizarea lor. E singurul fel în care ele evită risipirea şi pot rodi într-un rod unitar şi trăgând greu la cântar. Suntem risipiţi dintr-un fel de individualism de mică dimensiune, care se limitează la punctele diverse pe care fiecare dintre noi le umplem, le acoperim fără să le adunăm laolaltă, cu toată energia pe care ele o implică. Şi-atunci evident că – mărunte fiind – ele se pierd, nu-şi câştigă relieful pe care şi l-ar câştiga dacă ar fi adunate împreună.”

Domnia sa are şi soluţia pentru dezamăgiţii care n-au votat sau, supăraţi pe oferta clasei politice, spun că nu vor mai vota niciodată:

”Deşi aş avea motive (temporale) întemeiate, nu m-aş grăbi să spun o asemenea enormitate.

Democraţia nu se construieşte pe laşităţi, retrageri, spaime ori somaţii.

Iar România nu e o ţară pierdută undeva, în eter…

Doar că unii dintre oamenii ei pricep mai greu legătura cauză-efect. Nu ne rămâne decât să-i învăţăm ce am învăţat noi înşine de-a lungul istoriei.

Poporul român nu e mai leneş ori mai nevolnic decât alte popoare.

Urmează încă patru ani de şcoală, cu lecţii la seral.”