Cazul Bodnariu. Marea „brânză“ a unor parlamentari români

Sfârşit de săptămână, ianuarie 2016. Mă uit la televizor, întâmplător ajung la un post de ştiri „senzaţional“, din cele câteva care ne bombardează non-stop, cu news-uri, anchete, mesaje, dezbateri şi fel de fel de manipulări ordinare şi nu-mi vine să cred ce văd.

Pe burtieră tronează strident anunţul „Ancheta parlamentarilor români în Norvegia”, titlu menit să ţină prostimea cu ochii pe sticlă, sugerând mincinos că nu ştiu ce mare brânză au făcut aleşii poporului român în această ţară. Mulţime de naivi sensibilizată şi de cazurile familiilor de români aflate în Norvegia, cărora le-au fost luaţi copiii pe motiv de rele tratamente.

Câţiva parlamentari români, îmbrăcaţi la patru ace, afişând mine grave şi aere de buricul pământului, în frunte cu fostul ministru de Externe , itus Corlăţean, rostesc importanţi, în faţa presei convocate la conferinţă, ce fapte de vitejie au făcut ei în cadrul unei delegaţii nemaivăzute, formate din deputaţi şi senatori, care a efectuat o vizită oficială în Norvegia, pentru a face demersuri în cazul Bodnariu. Celebrul caz al familiei de cetăţeni români din ţara scandinavă, care a fost separată de copii sub acuzaţia de rele tratamente aplicate copiilor de către părinţi. Celebrul caz care a determinat numeroase manifestări publice, dar şi atitudini oficiale ale autorităţilor române pentru redarea copiilor familiei acuzate de legislaţia norvegiană în vigoare.

A fost una dintre cele mai grele şi complicate acţiuni de politică externă a României, declamă grav unul dintre membrii delegaţiei parlamentare, formată de altfel, din experţi, după cum chiar ei singuri se prezintă. Delegaţie parlamentară numeroasă care în realitate a stat de vorbă cu membri familiei Bodnariu, cu vecinii acesteia şi cu autorităţile norvegiene. Delegaţie importantă, care a cheltuit bani publici pentru un demers care putea fi făcut firesc, normal pe canalele diplomatice, fiind evident şi ştiut dinainte, faptul că niciun parlament din lume nu poate dicta şi face legile şi influenţa justiţia în Norvegia. Ţară care are o legislaţie foarte strictă în privinţa drepturilor copiilor aflaţi pe teritoriul ei, indiferent de etnia şi cetăţenia acestora şi a familiilor lor.

Cu atât mai mult nu putea schimba o delegaţie parlamentară românească, cu cât Norvegia nu este ţară membră a Uniunii Europene, în ciuda tuturor demersurilor făcute şi a resurselor risipite, legislaţia şi justiţia norvegiană recunoscute pentru inflexibilitatea în astfel de cazuri. Dar de aceste aspecte esenţiale nu au dorit să ţină seama parlamentarii români. Ei au anunţat opinia publică de faptul că, în urma demersurilor făcute, a cercetării şi discuţiilor cu reprezentanţii norvegieni, o nouă lege, reformă legislativă şi instituţională în privinţa protecţiei copiilor vor fi adoptate în Norvegia şi se va înfiinţa un tribunal specializat pe cazurile de plasament!

Dacă ne luăm după aceste declaraţii publice ale unor oficiali români şi le mai şi credem, am putea spune că românii au dreptate când spun că sunt buricul pământului şi că au reuşit să schimbe legislaţia din această ţară nordică. Dacă parafrazăm un personaj celebru, am putea spune că parlamentarii români „s-au amestecat în treburile interne ale altui stat”, ceea ce este complet fals. În realitate, iniţiativa, demersurile şi resursele risipite de aleşii poporului în acest caz nu influenţează cu absolut nimic legislaţia şi mersul justiţiei în Norvegia. Iar, după părerea mea, acţiunea delegaţiei parlamentare româneşti poate fi considerată un abuz în serviciu, atâta timp cât se cunoştea dinainte realitatea, atribuţiile oficialilor şi rezultatele acestei „anchete”. Era şi este clar ca lumina zilei că niciun oficial român nu poate schimba legislaţia şi influenţa justiţia altui stat, în special cel norvegian.

Sigur, aceşti aleşi ai poporului îngrijoraţi de soarta unor români trăitori peste hotare ar fi fost mult mai utili dacă ar fi cercetat, documentat, anchetat şi cheltuit banii publici pentru a afla, legifera şi influenţa mersul lucrurilor şi starea de fapt în privinţa protecţiei copiilor români, în România. Pentru că respectarea drepturilor copiilor sunt catastrofale în ţara noastră. Aproape zilnic sunt dezvăluite cazuri de abuzuri asupra copiilor făcute de părinţi sau alte persoane străine de familie. Cel mai recent caz este cel al unei femei care îşi abuza sexual copiii pe internet, vânzând imaginile în alte ţări, dar acest caz nu a fost depistat de autorităţile române, care au fost informate de FBI!

Periodic, DIICOT, presa, organizaţii neguvernamentale, opinia publică, precum şi instituţii precum Uniunea Europeană sau Departamentul de Stat al SUA prezintă informaţii, comunicate, rapoarte despre traficul de persoane, despre abuzurile şi încălcările drepturilor omului, în special ale copiilor în România.

Oare, astfel de cazuri şi altele de exploatare, abuz, încălcare a drepturilor copiilor români nu interesează opinia publică şi în special autorităţile, parlamentarii români? Sunt sigur că, fără cheltuieli în plus din banii publici, dacă fiecare parlamentar ar cerceta, s-ar interesa, ar ancheta în colegiul unde a fost ales, ar descoperi sumedenie de cazuri mult mai grave decât cel al familiilor din afara ţării. Şi, spre deosebire de Norvegia sau altă ţară, parlamentarii români au şi instrumentele de a legifera şi schimba în bine lucrurile, în Româniaîn acest domeniu extrem de sensibil şi important.

Dar, sigur, că dacă şi-ar pierde preţiosul timp în colegiile de alegători, pentru astfel de problematici, parlamentarii români ar fi obligaţi la o muncă serioasă, cu mari responsabilităţi, care nu le-ar aduce aceeaşi vizibilitate publică. Nu ar mai avea posibilitatea să declare importanţi, că au schimbat legislaţia şi mersul justiţiei în Norvegia. Nu s-ar mai bate cu pumnul în piept că au făcut mare brânză în altă ţară, ci s-ar bate concret pentru drepturile copiilor. S-ar bate cu infracţionalitatea specifică, s-ar bate cu mafia din colegiile proprii de alegători, lucruri care necesită voinţă, inteligenţă, caracter, responsabilitate, curaj, muncă.

Eu le-aş recomanda alegătorilor să-i activeze, responsabilizeze, să-i determine pe aleşi să se aplece mai mult asupra problemelor cu care se confruntă în ţară, nu să-i lase să bată câmpii şi să cheltuie aiurea banii publici pe demersuri utopice în alte ţări. Acelor parlamentari din delegaţia plimbată în Norvegia, pentru abuzul în serviciu făcut, le-aş recomanda să deconteze din banii proprii deplasarea şi să caute în propria ogradă lucruri mult mai grave şi numeroase care trebuie rezolvate urgent. Plus că se apropie alegerile, trebuie şi aleşii poporului să facă ceva pentru a mai obţine ştampila votanţilor.