Cât de aproape este un conflict major între doi aliați NATO, Grecia și Turcia?

De atâtea ori a fost a fost pusă această întrebare încât, prin atâta repetare, chestiunea s-a banalizat și, în general, răspunsurile atrag atenția că, de fapt, chestiunea este un fel de „stare de provocare permanentă” care permite celor două țări să obțină avantaje de la diverșii lor aliați, întărindu-și, fiecare cât poate, zonele mai sensibile ale economiilor lor naționale. Pe de altă parte, spun analiștii, marilor puteri le convine să aibă posibilitatea de a juca pe tăișul subțire care separă starea de pace de cea de război regional, controlând astfel (sau având iluzia că pot face asta în totalitate) două țări cu poziție vitală în orice raționament de securitate privind centrul și estul Mediteranei și accesul înspre din ce în ce mai tulburele orizont al Orientul Mijlociu.

Dar, în același timp, nimeni nu-și face iluzii: tensiunea între Grecia și Turcia a crescut în mod real, iar mizele de securitate și economice sunt acum extrem de importante, vitale pentru echilibrul unor țări care sunt vitale pentru zona de sud-est a NATO care ar putea avea probleme extraordinar de mari dacă explodează temperamentele, ambițiile și pretențiile teritoriale, totul degenerând atunci într-un tip de conflict care va implica foarte rapid o participare internațională.

Nimeni nu-și poate permite să piardă nici Grecia dar nici Turcia, iar cele două țări interesate profită de asta, ridicând mereu tonul agresiv și multiplicând amenințările și insultele. Desigur, este posibil ca, în cazul Turciei, Erdogan să mizeze pe acest tip discurs dur și intolerant față de un dușman istoric pentru a-și maximiza șansele în apropiatele alegeri. La fel de posibil este ca mesajul Greciei să se ridice în oglindă, la fel de puternic, tot în apropiere de alegerile de anul viitor, pentru a-și convinge aliații din spațiul euro-atlantic că turcii amenință de-adevăratelea și, în consecință, grecii trebuie ajutați în continuare să rămână la linia subzistenței economice și, evident, să poată capete arme de ultimă generație.

Aici este punctul de la care pleacă acum scandalul: ministrul de externe turc acuză direct Statele Unite : „faptul că au dat Greciei atât de multe arme arată clară că echilibrul balanței a fost rupt”, argumentând că imparțialitatea SUA nu mai există după ce a fost ridicat embargoul american de arme pentru Cipru. Chestiunea Ciprului revine deci în actualitate, acum scnadalul fiind provocat de intenția Greciei de a extinde limita apelor teritoriale în jurul Ciprului la 12 mile maritime.

Acestea sunt hărțile cu mizele reale, iar zăcămintele sunt extrem de importante. Tonul a devenit  extrem de animat, cu accente de amenințare directă căci, spunea ministrul turc de externe: „...aș dori să avertizez din nou Grecia. Nu jucați dur bazându-vă pe pe cei care v-ar susține. Nu începeți aventuri despre care știți că se vor sfârși prost...vom continua să ne protejăm drepturile și interesele noastre în Marea Egee și în Mediterana de est. Ministerul nostru al Apărării este în teren și, simultan, ne luptăm pe cale diplomatică pentru drepturile noastre”. Hulusi Akar, ministrul apărării a declarat pe același tot care nu anunță nimic bun: „(Grecii) nu ar trebui să ne pună în niciun fel la încercare, n-ar trebui să se îmbarce într-o asemenea aventură”.

În replică, purtătorul de uvânt guvernamental Ianis Ekonomou a spus imediat că „Grecia nu este nici intimidată și nici terorizată. Grecia este guvernată exclusiv pe baza legislației internaționale și a intereselor noastre naționale”.

România ar fi profund afectată de apariția unui eventual conflict între partenerii săi din NATO. Dar efectele s-ar aprofunda foarte rapid deoarece contextul Balcanilor în general este încă instabil și, pe de altă parte, asta ar însemna ca regiunea Mării Negre să fie automat închisă, în cel mai fericit caz doar ca zonă de proximitate imediată cu un conflict militar.

Poate – să ne dorim acest lucru – tensiunea se va difuza doar la nivel de discursuri inflamate. Poate, dar ar fi util, zic, să ne uităm cu atenție la cealaltă variantă, că doar orice se poate întâmpla între prieteni și aliați, cum de-a demonstrat-o de curând Austria, colega noastră de club din UE.