Cartea ca un pahar de prosecco
0
Volumul „Prospect de femeie“, marcând debutul scriitoricesc al Anei Barton cu circa 70 de proze scurte, are toate atributele băuturii italieneşti care face furori şi la noi.
De fapt, chiar Ana, publicistă ce-şi expune fără spaimă feminină al 40-lea trandafir prins, vorbă veche, adică offline, în buchetul vieţii, e aşa: spumoasă. Tonică. Iar dacă eşti neatent sau cu garda jos, chiar uşor ameţitoare.
Literele i-au ascuţit condeiul, Teologia i l-a umplut de sensuri, masteratele şi doctoratele i l-au rafinat. Şi iată-i, în sfârşit, condeiul, nemurit întru tipar, răsplătit cu o copertă expresivă (mi-am făcut şi eu selfie cu coperta cărţii, ca mulţi alţii, zicându-mi în gând că a fost o mutare deşteaptă de marketing) şi nişte povestioare care abia aşteaptă să fie savurate. De cititoarele ei, care îi sorb cuvintele „catchy“ de pe portalul omonim, dar şi de altele, care au şansa de a descoperi în Ana Barton o scriitoare promiţătoare.
Dar cum e „Prospectul de femeie“, apărut la editura Herg Benet Publishers? Cum ziceam, ca prosecco. Spumant, precum în „Jubiria“, care începe aşa: „Dintre toate părţile corpului, mie cel mai frică îmi este de obraz“. Aproape dulce, dar parcă adună mai multe gusturi, pe unele nici nu ştii de unde să lei iei, e un amalgam, aidoma bibliografiei selective cu care se încheie textul ce dă titlul volumului: „Zoloft, Zyprexa, Prozac. Plagiat pe faţă, remuşcări inexistente, speranţă, senzaţie vagă de compilare, din Haloperidol, evident, picături“.
Prosecco-ul de hârtie al Anei Barton înţeapă limba, ba şi falsele pudori, ilustrate neaşteptat de mişto - fie-i permis acestui cuvânt să se lăfăie nestingherit în aşternutul imaculat al unei fraze despre o carte – în splendidul titlu „Cvasipseudokinegetikos sau despre pizde şi alţi demoni“. În aceeaşi logică, a comparaţiei de care tot trag în această falsă cronică de carte, aşa cum prosecco-ul e produs folosindu-se metoda Charmant, aşa şi scrierea Anei e şarmantă.
Din păcate pentru snoabele ce se agaţă de un prosecco toată seara în aşteptarea cocalarului ce se dă de trei ori peste cap şi se face un băiat de casă, de nădejde şi fără rate, aparenţa volumului e înşelătoare. Coperta îl are pe vino-ncoaʼ, supleţea cărţii o califică la căratul ei prin sacoşa de plajă, dar textele, of, textele, le vor dezamăgi pe piţipoance: „Fată, n-am înţeles nimic din cartea astea!“. Şi vor abandona degrabă lectura, ratând ocazia de a se regăsi în destule rânduri (bunăoară, vezi pagina 38).
Dar ne-am luat cu băutura şi n-am încheiat caracterizarea Anei: e o tipă deşteaptă, pe cale de consecinţă, are umor, iar când ţi-e lumea mai dragă, te împinge în oniric sau ludic de nu te vezi. Bref, e citibilă. Iar cartea ei e doldora de arome fresh şi light, se consumă la orice ocazie, e uşoară fără să fie prea uşoară, n-are prea mult alcool ca să-ţi lege picioarele, merge şi ca aperitiv de vacanţă, şi ca încheiere de seară mirobolantă.
Cheers, Ana!
Se încarcă comentariile...
