Când presa e aservită Moscovei, ale cui interese le deservesc Klaus Johannis şi Victor Ponta în chestiunea Basarabiei?

În ultimul timp este readus cu timiditate proiectul Unirii Republicii Moldova cu România în agenda presei româneşti. Principala vină o au politicienii. Dacă fostul preşedinte, Traian Băsescu, face valuri prea mici prin declaraţiile sale despre Unire, actualul preşedinte, Klaus Johannis evită acest subiect. Dar vinovată este şi presa, care, cel puţin parţial, pare a fi sub controlul Moscovei şi astfel, dezinteresată intenţionat de subiect.

1. Declaraţiile fostului preşedinte, Traian Băsescu, despre Unire nu mai au nicio valoare acum, fiind un politician expirat

Traian Băsescu are meritul incontestabil de a fi adus în atenţia publică proiectul unionist prin declaraţiile sale din toamna anului 2013 despre Unire ca viitorul proiect de ţară al României. Din păcate, la câteva luni distanţă, preşedintele Traian Băsescu şi-a retractat declaraţiile unioniste, probabil fiindcă ”a fost tras de urechi” de liderii europeni, deranjaţi de libertatea de exprimare a preşedintelui României. Altfel nu-mi pot explica rezerva exprimată în Martie 2014 faţă de Unire. Mai ales că, după terminarea mandatului prezidenţial, Traian Băsescu revine cu regularitate asupra proiectului unionist. Prin declaraţiile sale unioniste, în care ne informează că le-a propus Unirea tuturor preşedinţilor Moldovei (Voronin, Ghimpu şi Timofti), Traian Băsescu reuşeşte să readucă în discuţie proiectul Unirii, însă foarte palid. Pe de o parte din cauză cu pentru mulţi români Traian Băsescu este un personaj expirat politic şi declaraţiile sale politice au valoare aproape nulă. Pe de altă parte, apare întrebarea firească, de ce este atât de ferm în declaraţii acum, când nu mai are nicio responsabilitate politică, iar în timpul mandatelor prezidenţiale a fost rezervat pe acest subiect, cu acele câteva excepţii notabile? Este drept că declaraţiile sale de acum nu mai angajează România, fiind tardive şi fără efect. Cel mult au efect de bumerang, pentru că pot fi la baza lipsei de reacţii ale noului locatar de la Cotroceni.

2. De ce preşedintele Klaus Johannis fuge de chestiunea Unirii?

Că susţinător fervent al lui Klaus Johannis în campania de anul trecut, mi-am pus adeseori întrebarea de ce actualul preşedinte nu are o poziţie fermă faţă de proiectul unionist. Să fie rezervat din cauza presiunilor internaţionale? Sau nu îl interesează deloc Unirea, nici măcar ca subiect de dezbatere politică?

O posibilă explicaţie a refuzului preşedintelui Klaus Johannis de a aborda proiectul Unirii ar fi antipatia lui faţă de Traian Băsescu şi Victor Ponta şi, automat, faţă de ideile susţinute de aceştia. Fostul preşedinte a lansat proiectul unionist în dezbaterea publică, iar premierul a preluat ideea în scop electoral. Într-un fel sau altul, ideea unionistă a devenit astfel, la nivelul politicienilor de top din România, superfluă. Probabil că preşedintele Klaus Johannis nu adoptă un discurs unionist pentru a se distanţa de discursurile politice ale lui Băsescu şi Ponta.

În urmă cu câteva săptămâni, aproape 1.000 de români basarabeni au venit pe jos de la Chişinău la Iaşi, apoi cu trenul la Bucureşti, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra proiectului unionist. Marşul lor s-a încheiat la Cotroceni. Ei au sperat că vor fi primiţi, măcar cu o vorbă bună, cu un simplu „Bine aţi venit!” de către preşedintele României şi preşedintele tuturor românilor, Klaus Johannis. Speranţele erau mari, atât din partea acelor tineri care au mărşăluit mânaţi de un crez, de crezul Unirii, cât şi din partea multor români care l-au votat şi care au sperat că măcar cu acest prilej se va exprima public în favoarea Unirii.

Dar preşedintele României, Klaus Johannis, a plecat urgent la Madrid, unde avea programată a doua zi vizita oficială în Spania. În acea duminică era planificată într-adevăr o întâlnire a liderilor europeni la Bruxelles pentru criza greacă, însă ea a fost anulată în ultimul moment şi astfel preşedintele Klaus Johannis nu a fost obligat să plece din ţară din cauze imperative. Planul iniţial era ca după întâlnirea de la Bruxelles să plece mai departe la Madrid. Fiind anulată călătoria la Bruxelles, avionul a decolat de la Bucureşti direct spre Madrid. Deşi, fiind cursă specială, nu depindea neapărat de un program strict al zborului. Preşedintele avea program liber în acea duminică însorită în care au ajuns la Bucureşti sutele de basarabeni care au mărşăluit, unii cu răni la picioare, doar pentru că ei cred în Unire. Însă preşedintele României nu a avut nici cinci minute pentru aceşti români. A preferat să fugă la Madrid. Să fie oare laşitate? Să fugă de răspunderea asumării unui proiect de ţară? Să fi fugit de asumarea proiectului unionist pentru a nu-i supăra pe liderii europeni, cum a făcut-o pentru puţin timp Băsescu?

Impactul primirii basarabenilor la Cotroceni ar fi fost imens pentru opinia publică, mai ales de dincolo de Prut. Dar Klaus Johannis a ratat să marcheze în istoria României. Uneori, un gest al unui preşedinte valorează cât o întreagă carte de istorie.

Să ne amintim doar că înainte de 1918 delegaţiile românilor ardeleni erau primite întotdeauna de rege şi de primul ministru al României. Alte vremuri cu alţi bărbaţi în fruntea României... Cu adevăraţi bărbaţi de stat!

3. Presa centrală este aservită Moscovei?

Marşul unionist a trecut aproape neobservat în presa românească. Au fost preluate sec comunicatele de presă ale organizatorilor, în special ale platformei Acţiunea 2012, au fost foarte puţine imagini din timpul marşului, mai ales podul de flori de pe Prut şi câteva secvenţe cu sosirea la Cotroceni. Interesul la Cotroceni era mai mult pentru locatarul de la palat, decât pentru basarabeni.

Puţinii ziarişti care au sesizat fuga preşedintelui de întâlnirea cu basarabenii au încercat să dreagă busuiocul cu declaraţia seacă a acestuia despre participanţii la marş şi jocul de cuvinte despre uniune şi comuniune în Europa, pus pe Facebook cu câteva ore înainte de sosirea basarabenilor în Bucureşti.

În schimb, toată presa a vuit a doua zi în legătură cu garderoba soţiei preşedintelui României în Spania. Pentru ziariştii români au fost mult mai importante ţoalele „primei doamne” decât chestiunea naţională, de a cărei asumare tocmai a fugit preşedintele Johannis. Nu mă interesează îmbrăcămintea soţiei lui Klaus Johannis, însă nu pot să nu imi amintesc cu admiraţie de modestia de care a dat dovadă soţia preşedintelui Băsescu pe parcursul celor două mandate prezidenţiale.

Dar de ce presa centrală din România nu este interesată de subiectul unionist? Prima oară am remarcat această inapetenţă pentru subiect după marşul unionist din Chişinău din 16 Mai. Dacă ziarele locale au prezentat subiectul, în presa centrală era pustiu... Singura informare din 16 Mai despre marş era pe blogul lui Marius Lulea de pe platforma adevarul.ro, blogger care a atins recordul lui de audienţă cu acea ocazie, dovadă clară că exista un interes între cititorii români despre subiect. În rest câteva ştiri seci prin câteva ziare online, pe adevărul, hotnews, cotidianul şi cam atât. Niciun breaking-news la niciun post de televiziune. Să ai primul mare marş unionist la Chişinău şi să nu fie nicio transmisiune în direct pe posturile centrale de televiziune!

M-am întrebat atunci de ce presa românească nu este interesată de subiectul unionist? Oare nu cumva o parte a presei centrale din România este controlată de Moscova? O ştire se pierde dacă nu este promovată. Este cea mai bună politică de a distruge adevăratele ştiri şi de a manipula opinia publică. Cine are interesul de a nu promova idealul unionist în presa românească în afară de Rusia? Singurul raţionament posibil este că o parte a presei centrale din România este subordonată intereselor Moscovei. La fel cum sunt şi câţiva forumişti, printre care şi unul mai zbuciumat, atât ca nume, cât şi ca scris, care promovează atitudini antiunioniste.

Ultima dovadă a controlului Moscovei asupra presei româneşti? Chiar azi Traian Băsescu a mai facut câteva declaraţii la Alba Iulia despre Unire. Presa românească a prezentat alte părţi ale discursului său şi nimic despre Basarabia şi Unire. Am aflat despre discursul său în legătură cu proiectul unionist doar din presa de la Chişinău.

4. Unirea României cu Republica Moldova nu este nicio necesitate strategică, este pur şi simplu o reparaţie istorică!

Înainte de 1918 în presa din România erau aproape zilnic articole despre Transilvania şi despre proiectul unionist. Acele articole au contribuit la crearea acelei stări de spirit în România care a dus la mobilizarea Armatei Române în 1916 şi intrarea în război pentru Transilvania. Cântecul patriotic „Treceţi batalioane române Carpaţii...”, creat ad-hoc în timpul campaniei din 1916, reflectă starea de spirit a românilor, creată şi întreţinută de o presă centrală unionistă şi de discursurile politicienilor.

Azi sunt rare articolele de presă despre Basarabia şi despre Unire. Iar ele aparţin mai degrabă bloggerilor şi mai rar ziariştilor. O excepţie notabilă sunt serialele de anul trecut de pe platforma adevărul.ro despre Basarabia.

În urmă cu câteva săptămâni citeam un articol al unui fost consilier, parcă prezidenţial, despre Unire. Ce m-a frapat cel mai tare a fost insistenţa domniei sale pe ”necesitatea strategică” a Unirii, pe creşterea rolului nostru în NATO şi UE după Unire şi altele asemenea. O parte a acestor idei le-am recitit azi în discursul lui Traian Băsescu la Alba Iulia (mai puţin cea despre necesitatea strategică).

Oare când vor înţelege politicienii noştri că Unirea României cu Republica Moldova este pur şi simplu o reparaţie istorică? Câţi politicieni şi ziarişti români şi-au amintit de pierderea Basarabiei în 28 Iunie? Bocim ca proştii la moaşte şi nu suntem în stare să comemorăm pierderea Basarabiei. Facem spume la gură când ungurii comemorează Tratatul de la Trianon, care a fost de fapt un tratat internaţional de pace, dar noi, românii, nu suntem în stare să ne amintim unul din cele mai negre momente din istoria modernă a României, raptul Basarabiei. Fiindcă ne este ruşine să ne amintim că în 28-30 Iunie 1940 nu am fost în stare să tragem măcar un singur glonte pentru Basarabia.

Vreau să le reamintesc acelor politicieni, bloggeri şi forumişti care delirează în legătură cu costurile Unirii că acel glonte pe care România nu a avut curajul să îl tragă în 1940 are o valoare inestimabilă. Oricât ar costa Unirea, să nu uităm că laşitatea României în 1940 are un preţ pe care noi trebuie să îl plătim azi.

5. De ce premierul Moldovei se întâlneşte mai repede cu premierul Rusiei decât cu cel al României?

Deşi Moldova are un nou prim-ministru de câteva săptămâni, niciun înalt oficial din România nu s-a grăbit să îi facă o vizită. Deja Ştreleţ s-a întâlnit cu premierul Rusiei şi cu cel al Ucrainei. Se zvoneşte prin presă că Victor Ponta plănuieşte o vizită la Chişinău peste câteva săptămâni. Ca de obicei, România este codaşă în relaţia cu Moldova.

Ne batem în piept că România este avocatul Republicii Moldovei în UE. Total fals! Şi în orice caz o gravă eroare. Trebuie să le spunem zilnic partenerilor europeni că Republica Moldova este o parte a României ruptă în 1940 din cauza unui tratat caduc dintre Hitler şi Stalin şi că singura opţiune europeană pentru Moldova este Unirea cu România.

Premierul Victor Ponta s-a plimbat prin Caraibe în concediu în timp ce noul premier al Moldovei, Ştreleţ, se întâlnea cu Medveev, premierul Rusiei. Presa românească a preluat decupate din context opiniile lui Ştreleţ împotyriva Unirii, dar nu a sesizat că el s-a întâlnit cu Medveev. Cum să aibă discursuri pro-româneşti primul ministru al Moldovei dacă politicienii de la Bucureşti nu îl bagă în seamă? Când o să înveţe guvernanţii de pe Dâmboviţa să îi trateze cu respect pe cei din Chişinău?

De ce niciun politician român de rang înalt nu a zburat la Chişinău imediat după investirea noului guvern pentru a se întâlni cu noul premier? Ca să înţeleagă Ştreleţ că România are o ofertă sustenabilă şi reală.

Nu Ştreleţ este vinovat pentru că s-a întâlnit imediat după instalare cu premierul Rusiei, ci premierul şi preşedintele României pentru că nu sunt pe fază în relaţiile cu Moldova. Degeaba le declarăm relaţii speciale şi privilegiate, dacă acţionăm cu întârziere.

Unirea României cu Republica Moldova trebuie să fie un proiect de ţară asumat cu răspundere şi convingere de toţi politicienii, de la preşedintele Klaus Johannis până la premier şi ultimul deputat. Iar proiectul trebuie să vină cu o ofertă politică clară pentru politicienii din Chişinău. Abia atunci premierul Moldovei se va întâlni mai întâi cu premierul României, nu cu cel al Rusiei.

România lucrului bine făcut înseamnă şi Unirea cu Basarabia.