Căderea rublei ruseşti şi creşterea rânzei moldoveneşti

Deprecierea vertiginoasă a rublei ruseşti poate fi un motiv de euforie doar pentru autorităţile netributare celei mai mari pieţe din estul Europei. Republica Moldova, însă, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a contracara devalorizarea monedei naţionale, tocmai pentru a nu se repeta colapsul economic din 1998.

Deşi eram mic şi nu înţelegeam mai nimic, sfârşitul anilor ’90 mi-au lăsat un gust amar, întrucât situaţia materială a familiei mele a fost un calvar. Dar debandada financiară a cuprins şi protipendada societăţii: salariile şi pensiile se reţineau cu lunile sau se distribuiau sub forma produselor de primă necesitate, preţurile o luaseră razna, iar cu puterea de cumpărare a unui leu nu-ţi puteai permite nici măcar o cutie de chibrituri.

Căderea rublei ar justifica entuziasmul multor concetăţeni dacă economia moldovenească ar fi total independentă de cea rusească.

Dacă remitenţele celor plecaţi la muncă în Federaţia Rusă nu ar constitui o sursă importantă de venit la buget, iar sistemul nostru energetic nu ar fi ostaticul gazelor ruseşti. Din păcate, însă, picajul rublei înseamnă co-pilotajul leului.

Sigur că nu putem singuri stăvili acel puhoi care vine peste noi, că reformele din sistemul bancar nu se fac la nimereală şi la repezeală, dar o minimă coordonare cu instituţiile financiare internaţionale se poate face. Ne place sau nu, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială trebuie consultate, pentru ca şi investiţiile acestora în Republica Moldova să fie protejate. Dar cine să vorbească cu partenerii externi? Guvernul în demisie? Iată de ce orice emisie monetară a Băncii Naţionale este deficitară şi temerară până la crearea noii coaliţii de guvernare.

Dar ce contează căderea rublei ruseşti când stimabilii politicieni negociază şi îşi măsoară rânzele? Alegerile au trecut, dar „aleşii” au rămas. Şi, colac peste pupăză, comuniştii se cer cu neruşinare la guvernare. Vor să se mai înfrupte din treuca puterii. Condiţionează votarea unui nou preşedinte în 2016 cu cedarea unor instituţii care ar trebui să fie apolitice. Voronin insistă că „trebuie de procedat ca în anul 2005, atunci când opoziţia a deţinut controlul asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Comisiei Electorale Centrale sau la Curtea de Conturi”. Deci proiectul de viitor al comuniştilor este modelul din trecut: ne daţi ce (nu) aţi avut, promitem să vă dăm ce nu aveţi. Trebuie precizat: opoziţia de atunci nu este reprezentată în guvernarea de astăzi decât prin Partidul Democrat. Iar un eventual „pact cu diavolul”, pornind de la premisa unor concesiuni aparent minore, poate crea probleme majore la nivel de credibilitate. Dacă proeuropenii se vor deda unui troc cu comuniştii, vor intra într-un joc periculos. Monstruoasa coaliţie va fi un scuipat în faţa celor care au suferit şi mai suferă de pe urma regimului comunist. La subiectul „7 aprilie” nici nu mai insist.

Între timp, dodoniştii debitează despre majorarea pensiilor şi a indemnizaţiilor, şi promit că vor arăta „de unde bani” pentru toate acestea, după exemplul declarativ al tovarăşei Greceanîi, care, din fericire, nu a mai apucat să ne arate „pi undi ies gazîli”. În tot cazul, o lozincă socialistă a devenit prilej de caterincă, fiind potrivită următoarea ei parafrazare: mai bine să trăim ca săracii Europei, decât în „bunăstarea” Rusiei.

La final, cu a cititorului permisiune, încerc o istorică digresiune: denumirea rublei provine de la verbul „рубить” (în traducere – „a despica”), şi asta deoarece moneda rusească era deseori tăiată în două sau mai multe bucăţi, întrucât cu o rublă medievală puteai cumpăra un sat. În ceea ce priveşte originea etimologică a valutei noastre, termenul de „leu” este atestat în sec. XIX, atunci când talerul olandez era monedă de circulaţie internaţională, iar pe reversul ei era reprezentat un leu rampant, stema Provinciilor Unite ale Ţărilor de Jos. Astfel, noi, românii, am preluat numele animalului pentru a ne denumi bancnotele, pe când americanii au citit pe avers, şi astfel din „taler” au făcut „dollar”.

Divagaţia de mai sus are scopul nespus de a demonstra că leul moldovenesc se înrudeşte cu dolarul american, şi nu cu rubla rusească. De aceea, căderea rublei nu ar trebui urmată de deprecierea „frăţească” a leului. Dar pentru aceasta e necesar a fi diminuată rânza moldovenească, nu rezerva valutară a Băncii Naţionale.