Cacealmaua

Miercuri, nici nu mai ştiam cui se cuvine să închinăm ode. Pe adresa cui să expediem scrisori de mulţumire. Parlamentului României în întregul său? Unui partid anume? PSD –ului şi PNL-ului care bătuseră palma spre a face, în fine, vrerea naţiunii sau, mă rog, a poporului?

Şi care printr-un imens sacrificiu, aşa, cum nu sunt în stare să facă decât marii oameni politici, ne-au îndeplinit, în sfârşit, voinţa?

 Aceea ca nimeni pe lumea asta, fireşte, lumea noastră românească, să nu mai aibă pensie specială. Nici parlamentarii, nici judecătorii, nici militarii, nici poliţiştii şi nici o altă categorie privilegiată. Sau, dacă o mai are, să plătească de să i se strepezească dinţii. Impozite de 85%.

Aşadar, miercuri, zvonul care începuse să circule încă din cursul dimineţii, s-a adeverit. Trăiam o zi istorică. O „miercure albă”, aşa după cum au edictat la unison atât dl. Florin Roman de la PNL cât şi dl. Marcel Ciolacu de la PSD. Toate emisiunile de ştiri din cursul serii de miercuri au început să vină cu exemple. Ce sume fabuloase ar urma să piardă, ca urmare a punerii în aplicare a legii prin care ar urma să se  impoziteze drastic pensiile speciale, parlamentarii. În funcţie de mandatele avute şi de orele petrecute la restaurantul Parlamentului. Acolo unde şi preţurile sunt speciale. În sărăcie aveau să fie trimişi şi magistraţii. Şi poliţiştii. Chiar şi securiştii. Mai, mai să te apuce mila.

Numai eu, un etern Toma Necredinciosul, eram, trebuie să admit, niţel pleoştit. Mi se infirmase profeţia. Făcută într-un editorial publicat săptămânile trecute. În care scriam negru pe alb că despre pensii speciale se va vorbi în România şi în 2024, şi în 2034 şi în veacul vecilor, Amin.

E drept, mai aveam alături încă vreo câţiva sceptici. Care începuseră deja să vorbească despre o posibilă, chiar despre o iminentă acţiune de contestare a legii la CCR. Care începuseră deja să intuiască dedesubturile electorale şi nu numai ale cacealmalei. Şi iată că tot miercuri, dl. Călin Popescu-Tăriceanu care, culmea!, cu numai câteva ore înainte se numărase printre votanţii legii, a apărut la nu mai ţin minte care post de televiziune şi a început să o comenteze critic. De ce 85% şi de ce nu 90%? De ce 90 şi de ce nu 70%? De ce de la 7000 de lei încolo şi de ce nu de la mai puţin sau de ce nu de la mai mult?

Dl. Tăriceanu nu a făcut decât să dea un semn. Acela că ordinul fusese transmis, recepţionat şi că a doua zi, dis de dimineaţă, avea să fie grabnic pus în aplicare. Doamna Renate Weber, avocat al Poporului, a dat fuguţa şi a depus la CCR o contestaţie. În care vorbeşte- aţi ghicit!- despre discriminare. După această insă lăudată de revista Sputnik, cei ce ar urma să fie impozitaţi cu 85% ar fi discriminaţi. De ce unii români să plătească bir pe pensie doar 10%, iar alţii de 85% pentru suma ce depăşeşte modesta sumă de 7000 de lei pe lună? Printre respectivii figurând şi ilustrissima ei persoană. Care de multă vreme nu mai are nimic în comun nici cu poporul, nici cu simţul ridicolului. Ci doar cu dl. Tăriceanu, cu Sputnik şi cu propriile interese.

Sesizarea d-nei Weber va fi soluţionată de inşi precum Valer Dorneanu, Mona Pivniceru, Marian Enache, Daniel Morar. Pe cât pariem că va primi ok- ul? Şi că despre pensii speciale se va vorbi în România şi în 2024, şi în 2034 şi în veacul vecilor, Amin?

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro