Biserica lui Hristos şi Cetatea lumească – o relaţie care necesită politici publice bisericeşti ferme şi curajoase

Lupta purtată în Comisia de revizuire a Constituţiei pentru apărarea familiei tradiţionale creştine reprezintă o lecţie de la care noi, creştinii, trebuie să învăţăm măcar un lucru: pădurea românească arde mocnit de peste două zeci de ani şi focul poate fi oprit doar dacă mobilizarea noastră va fi totală, fără odihnă şi fermă, fără să acceptăm compromisuri sau orice fel de căderi de la credinţa noastră în Hristos.

Intensa dezbatere privind cuprinderea în conţinutul viitorei Constituţii a garantării nedescriminării sexuale şi a definirii familiei ca fiind compusă din bărbat şi femeie, a determinat Biserica Creştină să se implice pentru a apăra familia tradiţională în faţa pericolului posibilei legalizări a căsătoriilor homosexuale.

Reacţia imediată şi fermă a Patriarhiei Române, susţinută mai puţin vocal, oarecum timid şi de alte culte creştine din România, a determinat adoptarea unui amendament care stabileşte că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Biserica Ortodoxă Română înregistrează o victorie notabilă, determinând viitoarea Constituţie să garanteze conţinutul creştin şi natural al familiei, însă lupta este departe de a fi câştigată. Numeroase probleme morale grave afectează Cetatea românească, situaţia de rătăcire a Naţiunii Române solicită Bisericii să adopte şi să implementeze politici publice care să fie atât complementare celor ale statului, cât şi, dacă urmarea lui Hristos o cere, contrare şi potrivnice unor decizii necreştine luate de diferiţi actori politici şi guvernamentali din sfera puterii de stat.

Din lista de probleme care necesită şi intervenţia Bisericii trebuie amintite – regresul demografic sever, sărăcia şi corupţia. Învăţătura Bisericii, permanent promovată fie prin predicile preoţilor, fie prin activităţile filantropice şi educaţionale din centrele eparhiale, cuprinde referiri şi mai ales, soluţii pentru oricare dintre aceste probleme. La nivelul Patriarhiei s-au făcut şi se fac eforturi pentru a conferi o dimensiune naţională acţiunilor bisericeşti. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2011 a fost consacrat Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, iar anul 2013 a fost declarat Anul Omagial Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Prin aceste evenimente-cadru, Biserica a încercat pe de o parte, să sublinieze importanţa naşterii de prunci, a Botezului şi a Cununiei, adică a familiei creştine, iar pe de altă parte, să promoveze imaginea conducătorului politic de elită creştină.

Eforturile Bisericii nu au determinat însă o ameliorare a situaţiei. Astfel, în 2011, rata căsătoriilor în România – conform Eurostat – a fost de 4,9 / 1000 locuitori, în scădere evidentă faţă de 5,4 / 1000 locuitori în 2010 şi 6,3 / 1000 locuitori în 2009. Implicit, scăderea numărului de căsătorii civile determină şi scăderea numărului de Cununii oficiate în bisericile noastre. Conform unei analize realizate de Hotnews.ro, în anul 2011 au divorţat cu 10% mai mulţi români decât în 2010. S-au înregistrat 35.780 divorturi, în creştere şi faţă de 2009 şi aproximativ identic numărul divorţurilor din 2008, frecvenţa cea mai mare a divorţurilor înregistrându-se la grupa de vârstă 30-34 ani.

Totodată, conform Institutului Naţional de Statistică în România, în 2011, s-au nascut doar 195.000 copii, un nefericit record de natalitate comparativ cu toţi indicatorii înregistraţi începând cu anul 1930, primul an pentru care există date oficiale statistice în România. La aceste date adăugăm şi că în anul 2012, la un an după ce Biserica a făcut un important efort de catehizare cu privire la importanţa Botezului şi Cununiei, în România s-au comis, în medie, 400 de avorturi la cerere / zi, ţara noastră ocupând locul 5 la numărul de avorturi la cerere, în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene şi locul 6, la aceeaşi categorie, la nivel planetar, conform unui raport realizat de Institutul pentru Politici Publice.

Ce reacţie ar fi necesară din partea Bisericii la această situaţie extrem de gravă a familiei româneşti? Un set de politici publice bisericeşti prin care să se determine factorii politici pe de o parte, să adopte măsuri economice de susţinere a naşterii de prunci şi a familiei tinere, iar pe de altă parte, să-şi asume o legislaţie care să interzică sau cel puţin să facă avortul la cerere greu accesibil. Resursele Bisericii oricât de mari şi oricât de corect şi de eficient ar fi administrate, nu pot fi suficiente pentru ca Biserica, singură, să rezolve problema natalităţii, a avortului şi a păstrării familiei creştine tradiţionale în România.

Sărăcia reprezintă o a doua mare problemă a Naţiunii Române, migraţia economică a milioane de români spre Vestul Europei, în ultimii 10 ani, precum şi deteriorarea accelerată a nivelului de trai fiind dovezi de necontestat ale faptului că românii de rând nu beneficiază de o corectă distribuire a resurselor la nivelul statului şi societăţii româneşti.

Biserica Ortodoxă Română a utilizat la maxim oportunităţile oferite de accesarea fondurilor europene, dar şi de gestionarea propriilor resurse, pentru a se implica în ameliorarea stării materiale a românilor săraci. Astfel, în 2012, conform documentelor oficiale ale Patriarhiei Române, activitatea social-filantropică a Bisericii s-a desfăşurat prin intermediul a 679 de instituţii sociale, iar în eparhiile Patriarhiei Române fiind implementate 767 de proiecte şi programe sociale, din care 561 finanţate din fonduri proprii, 22 cu finanţare externă, 24 cu finanţare publică şi 160 cu finanţare mixtă. Totodată, în cadrul aşezămintelor social-filantropice şi prin intermediul programelor şi proiectelor sociale, au fost acordate 895.350 de servicii sociale unui număr de 211.495 de beneficiari unici.

Dintre acestea, 166.397 au fost servicii sociale pentru 105.717 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii şi Statului, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări, 40.987 - servicii sociale pentru 19.143 persoane cu dizabilităţi (deficienţe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA), 640.694 - servicii sociale pentru 74.752 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi cu grave probleme de sănătate, iar 47.272 - servicii sociale pentru 11.883 victime ale traficului de persoane, victime ale violenţei familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităţilor naturale, şomeri.

Totuşi, situaţia economică a românilor este tot mai gravă, implicarea filantropică şi socială a Bisericii fiind insuficientă pentru a contribui major la schimbarea situaţiei. De exemplu, evoluţia venitului disponibil pentru un român, după scăderea din totalul veniturilor a cheltuielilor curente (întreţinere, chirie, utilităţi, rate bancare etc.) şi a taxelor/impozitelor a înregistrat o scădere permanentă, de la media de 20,23%, în ianuarie 2008, la 17,46%, în ianuarie 2010 şi 13,01%, în ianuarie 2012. Conform datelor Eurostat din 2012, România ocupa penultimul loc, înainte de Bulgaria, clasată ultima, la nivelul de trai în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, cu un procent de 47% mai puţin din media europeană.

Reacţia Bisericii poate fi atât pasivă/defensivă, în sensul de a oferi sprijin persoanelor sărace şi defavorizate prin intermediul sistemului filantropic, dar şi una activă/ofensivă, prin exercitarea unei presiuni reale şi permanente asupra clasei politice şi a statului pentru a determina o administrare corectă, legală şi morală a resurselor ţării, precum şi pentru a diminua corupţia din zona de management a bugetului naţional şi fondurilor europene.

Corupţia din istituţiile autorităţilor publice guvernamentale şi locale, în general, din societatea românească, reprezintă o gravă problemă a Naţiunii Române. În "Studiul diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală", realizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, se constată că aproape 88% dintre români sunt de părere că nivelul de corupţie din România este ''ridicat” sau ”foarte ridicat”, iar la nivelul administraţiei publice locale procentul este de asemenea foarte ridicat - peste 75%. Să amintim şi faptul că suspendarea temporară a accesului României la fondurile europene a avut loc tocmai datorită gravelor nereguli în administrare şi a actelor de corupţie.

Lupta pentru apărarea familiei tradiţionale creştine – în cadrul căreia Biserica a câştigat la limită abia o bătălie, în Comisia de revizuire a Constituţiei, aşteptându-ne acum la o puternică ofensivă în Parlamentul României din partea susţinătorilor liberei asocieri în cupluri, indiferet de orientarea sexuală, deznodământul fiind deocamdată foarte incert pentru noi, creştinii români – reprezintă o lecţie de la care noi, creştinii – preoţi, ierarhi, mireni – trebuie să învăţăm măcar un lucru: pădurea românească arde mocnit de peste două zeci de ani şi focul poate fi oprit doar dacă mobilizarea noastră va fi totală, fără odihnă şi mai ales, fermă, fără să acceptăm compromisuri sau orice fel de căderi de la credinţa noastră în Hristos, idiferent de interesele vremelnice şi lumeşti care ar încerca eventual să ne condiţioneze slujirea. Trebuie incendiul stins, dar şi prevenite declanşarea şi extinderea lui.

Rămâne, deci, un singur lucru de făcut, anume să urmăm îndemnul lui Hristos: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Sfânta Evanghelie după Ioan XVI, 33)