Beijingul cercetează ideea „lumii cu opt poli”. China la zi
0În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea unui articol publicat de The Paper, una dintre cele mai influente platforme media din China, cunoscută pentru acoperirea extinsă a subiectelor internaționale, economice și politice. The Paper este recunoscută pentru faptul că reflectă perspectivele oficiale și dezbaterile interne din China pe teme de actualitate globală.
Un exemplu elocvent al acestei abordări este analiza Raportului Conferinței de Securitate de la München din 2025, care introduce conceptul unei „lumii cu opt poli”, sugerând o tranziție a ordinii internaționale către multipolaritate. Articolul analizează contradicțiile și percepțiile diferite asupra acestei schimbări, examinând cum sunt poziționate Statele Unite, China, Uniunea Europeană, Rusia, India, Japonia, Brazilia și Africa de Sud în acest nou peisaj geopolitic.
Totodată, materialul pune în discuție rolul Chinei în competiția globală, analizând atât discursul Beijingului privind multipolaritatea, cât și relația sa cu Statele Unite și Rusia. Se ridică întrebarea dacă această multipolarizare este o realitate emergentă sau doar o formulare retorică menită să mascheze dinamica puterii globale.
Redăm în continuare traducerea din limba chineză a articolului menționat mai sus:
Raportul Conferinței de Securitate de la München descrie „opt poli ai lumii”
Articolul prezent reprezintă cel de-al 47-lea articol al rubricii „Recenzii europene ale SISU”, o rubrică lansată în comun de echipa specială de cercetare „Studii Europene” a Institutului de Guvernare Globală și Studii Regionale din Shanghai din cadrul Universității de Studii Străine din Shanghai (cunoscută și ca „SISU”) și publicația The Paper. Conferința de Securitate de la München din 2025 a început pe 14 februarie, iar raportul conferinței lansat anterior, numit „Multipolarizare” zugrăvește imaginea unei „lumi cu opt poli”. Acest raport reflectă „discursul tipic al Conferinței de Securitate de la München”, care pare a fi sofisticat, însă este de fapt lipsit de substanță.
Dacă momentul și circumstanțele actuale aparțin și dimensiunii observației istorice, atunci Conferința de Securitate de la München din acest an poate fi descrisă ca „o serie de noi dificultăți într-o situație deja dificilă”.
Din perspectiva situației globale, motivul pentru care Germania a reușit să-și revină după cel de-al Doilea Război Mondial, moment în care ajunsese în pragul ruinei și să devină una dintre țările cu cea mai bună imagine pe plan internațional, a fost în principal datorită aderării la ordinea occidentală condusă de Statele Unite. În Statele Unite, Președintele neconformist Trump și-a început cel de-al doilea mandat, iar mantra Germaniei și a Uniunii Europene a unei ,,ordini internaționale bazată pe reguli” reprezintă în ochii lui o capcană care împiedică „America să devină măreață din nou”; pe de altă parte, conflictul ruso-ucrainean care în curând intră în cel de-al patrulea an, este probabil să se încheie cu un fel de compromis odată cu schimbarea administrației în Statele Unite, ceea ce ar putea însemna un adevărat regres pentru „schimbarea de epocă” a Germaniei în domeniul securității și politicii externe, începând cu 2022.
Judecând după situația internă din Germania, guvernul de coaliție tripartit semafor (germană: Ampelkoalition, este un guvern de coaliție format din Partidul Social Democrat din Germania, Partidul Liber Democrat și Verzii) și-a anunțat destrămarea în decembrie anul trecut. Germania va inaugura noi alegeri pentru Bundestag la o săptămână după Conferința de Securitate de la München pentru a forma un nou guvern federal. Asta înseamnă, de asemenea, că, fie că este vorba de actualul prim-ministru Scholz sau Friedrich Merz, care este foarte probabil să fie următorul cancelar federal, aparițiile și discursurile din cadrul Conferinței de Securitate de la München pot fi pline de considerente electorale. De exemplu, Scholz (Partidul Social Democrat), care se confruntă acum cu o situație electorală dificilă, este probabil să urmeze abordarea lui Schröder în timpul campaniei sale de realegere din 2002, care a adoptat o strategie electorală de separare a Statelor Unite prin lansarea celui de-al doilea război din Golf și concentrându-se pe „cartea păcii” în societatea germană unde conceptul de „a nu mai avea război” este adânc înrădăcinat, inversând astfel alegerile. Va lua Scholz inițiativa de a nu asculta de Statele Unite și de a se portretiza ca un politician care aderă la valori și principii, spre deosebire de Mertz, un potențial aliat al lui Trump? Și chiar dacă Scholz îndrăznește să provoace verbal Statele Unite, câtă greutate reală are limbajul electoral? Posibila reacție a Statelor Unite este previzibilă: prin refuzul de a semna Declarația privind dezvoltarea inteligenței artificiale incluzive și durabile în beneficiul umanității și al planetei, emisă de Summitul de acțiune privind inteligența artificială de la Paris din 11 februarie, Vicepreședintele american J.D.Vance a declarat deja în avans poziția Statelor Unite pe care a reprezentat-o la Conferința de Securitate de la München. (1)
Așadar, prin intermediul raportulului Conferinței de Securitate de la München din 2025, cum văd Germania și Uniunea Europeană situația actuală a ordinii internaționale și a securității mondiale?
„Multipolarizare”: Ce fel de multipolarizare?
Raportul dinaintea Conferinței de Securitate de la München din 2025, intitulat „Multipolarizare”, este format dintr-o introducere, numită, de asemenea, Multipolarizare, urmată de mai multe capitole care explică de ce în opinia echipei de redactare a raportului, opt țări și alianțe de țări pot fi descrise ca poli mondiali, și anume Statele Unite, China, Uniunea Europeană, Rusia, India, Japonia, Brazilia și Africa de Sud.
După cum se menționează în raport, „multipolarizarea” în sine nu este un termen, un concept sau un fenomen nou. Mai simplu spus, dacă luăm „polii”, adică marile puteri din sistemul internațional (2), ca sistem de coordonare, ordinea internațională de după cel de-al Doilea Război Mondial a suferit o transformare de la bipolaritatea Statelor Unite și a Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece, la unipolaritatea Statelor Unite după sfârșitul Războiului Rece și la multipolaritatea secolului XXI. Însă, pentru echipa de autori ai raportului, „o nouă ordine multipolară” este doar în curs de apariție, „sau trăim deja în ea”. (3) Este evident faptul că există concepții diferite asupra ordinii internaționale și a „multipolarității”, unul dintre motive fiind „controversa privind definirea unei mari puteri și pragurile necesare pentru a obține statutul de mare putere” . (4)
În raport este constatat faptul că, în ceea ce privește ordinea internațională actuală, există percepții diferite ale unipolarității (Statele Unite), bipolarității (Statele Unite ale Americii și China), multipolarității (G7, BRICS etc.), și non-polaritate și că aceste opinii depind adesea de diferite perspective și poziții naționale. De exemplu, în raport se susține că Statele Unite consideră că în ceea ce privește sistemul internațional „lumea este bipolară (Statele Unite și China)”. (5) Conform sondajului „Munich Security Index” din acest an, aproximativ o treime dintre respondenți consideră că „trăim într-o lume în care Statele Unite sunt încă superputerea dominantă”; o altă treime consideră că „trăim într-o lume în care Statele Unite și China sunt dominante”, însă aproximativ un sfert dintre respondenți consideră că „trăim într-o lume în care țările importante, altele decât Statele Unite și China, pot avea o influență puternică și independentă asupra afacerilor globale”. (6) Acest lucru reflectă probabil modul în care este perceput sistemului internațional de către țările din întreaga lume. Cu alte cuvinte, nu există o viziune absolut dominantă.
Dintr-o altă perspectivă, acest lucru înseamnă că trăim într-o eră a schimbării ordinii, în care vechea ordine și-a pierdut clar statutul de consens, dar noua ordine, dacă există una, este încă un haos. Cu toate acestea, în lume există un decalaj cognitiv clar și poate fi explicat printr-o simplă viziune asupra câștigurilor și pierderilor: unele țări, evident țările occidentale, au beneficiat cândva mai mult de o lume unipolară și de așa-numita „ordine internațională liberală”; în timp ce alte țări, în special multe țări din sudul global, nu împărtășesc viziunea Occidentului cu privire la cât de bună a fost ordinea internațională în trecut și, prin urmare, nu împărtășesc viziunea Occidentului cu privire la posibilitățile negative ale unui viitor incert. „Atunci când au fost întrebați despre perspectivele de pace și prosperitate, respectul pentru regulile internaționale și rezolvarea problemelor globale într-o lume multipolară, respondenții din țările BRIC (cu excepția Rusiei) au fost, în general, mai optimiști decât cei din țările G7”. (7)
Un alt punct de vedere al raportului care va fi probabil dezbătut pe îndelete este acela de a include în categoria ,,polarizării” diviziunile ideologice și chiar rivalitățile din spatele competiției dintre polii ordinii internaționale. În cadrul raportului se susține chiar că „dacă ordinea în curs de dezvoltare va fi marcată de unipolaritate ideologică, bipolaritate, multipolaritate sau non-polaritate, acest lucru poate avea consecințe mult mai dramatice pentru lume decât polarizarea puterii”. (8) Paradoxul este evident, întrucât raportul susține că fosta unipolaritate a ordinii internaționale a însemnat că așa-numita „ordine internațională liberală” era ideologic dominantă, dar că aceasta „a oferit beneficii injuste puterilor în ascensiune – în special Chinei – și elitelor „globaliste” (în Statele Unite). (9) Prin urmare, dacă în spatele multipolarizării ordinii internaționale se află confruntarea ideologică, atunci limitele confruntării și divizării dintre cele două nu se suprapun în mod natural. Dacă, de exemplu, unipolaritatea „ordinii internaționale liberale” este înlocuită de un fel de multipolaritate, trăim oare o confruntare între țările occidentale conduse de Statele Unite și puterile emergente, sau o confruntare între Statele Unite și diferitele ideologii din cadrul societăților occidentale, care țin lumea ostatică în virtutea puterii discursive a erei unipolare?
Odată ce discuția ajunge în tărâmul profund al puterii discursului, competiția revine la un joc inegal. Am putea la fel de bine să ne întoarcem atenția către aspectele superficiale ale discuției despre „multipolarizare”: întrucât „multipolarizarea” nu este un lucru nou (în special puterile emergente, cum ar fi China, susțin o lume multipolară de mulți ani și o consideră un simbol al democratizării relațiilor internaționale), de ce nu a anunțat Conferința de la München descoperirea ,,multipolarizării” până în 2025? Și cum au fost aleși cei „opt poli” din imaginea „multipolară” a Conferinței de Securitate de la München (Statele Unite, China, Uniunea Europeană și alte țări și alianțe de țări) ?
La prima întrebare, răspunsul poate consta în trei aspecte: În primul rând, conceptele de securitate ale Germaniei și ale altor țări europene sunt încă într-o stare de „reacție la stres” ca răspuns la conflictul dintre Rusia și Ucraina. Cu alte cuvinte, Conferința de Securitate caută în continuare explicații pentru inițiativa Rusiei de a contesta ordinea unipolară și consecințele acesteia; în al doilea rând, zona de confort anterioară a Europei a fost reprezentată de ordinea unipolară condusă de Statele Unite, care a încetat să mai existe odată cu revenirea lui Donald Trump, iar europenii s-au trezit brusc într-o dilemă direcțională; în al treilea rând, după izbucnirea conflictului Rusia-Ucraina, țările europene au realizat că propriile opinii privind conflictul ruso-ucrainean– și poate multe alte opinii – nu au fost pe deplin recunoscute de multe țări, în special de țările din Sudul Global.
Este prezent un sentiment de crize multiple, iar Conferința de Securitate încearcă să acopere graba și confuzia Europei cu retorica conform căreia ordinea internațională se poate îndrepta către „multipolaritate”. Cu toate acestea, accentul și persistența Conferinței de Securitate pe „poli” ar putea nu numai să dezvăluie reticența de a abandona fosta „ordine internațională liberală”, ci și înțelegerea unilaterală a europenii despre „poli”: „pol” înseamnă „hegemonie”, iar fosta „ordine internațională liberală” însemna cu siguranță că Statele Unite au furnizat bunuri publice globale ca un bun hegemon.
Pentru a-și dovedi punctul de vedere, raportul Conferinței de Securitate de la München nu a ezitat să folosească „libertatea de navigație” ca exemplu de bun public global pe care Statele Unite îl oferă: tocmai pentru că Statele Unite nu doresc să-și asume un rol hegemonic, huthii pot interfera cu căile navigabile ale Mării Roșii, însă China nu poate umple golul lăsat de retragerea Statelor Unite, nu poate furniza bunul public global, adica siguranța apei. (10) Nivelul de amatorism din acest argument este incredibil: simplifică problema complexă a Orientului Mijlociu și efectele conflictului palestino-israelian la interferența cu „libertatea de navigație”, și presupune că China, ca celălalt pol, trebuie să își asume responsabilitatea pe care o are „polul”, adică hegemonia.
În ceea ce privește a doua întrebare, trebuie să înțelegem „redescoperirea” Europei a Sudului Global înainte de a putea trage concluzii: „polul” în viziunea Conferinței de Securitate de la München s-a extins de la G7 la BRICS (Rusia a devenit un „pol” datorită capacităților sale militare, nu pentru că este membru al BRICS). Desigur, unii membri ai G7 au încetat de mult să mai aibă influență globală. Raportul Conferinței de Securitate de la München a tratat acest lucru din punct de vedere tehnic: Japonia, al cărei PIB este încă în fruntea lumii, și-a păstrat statutul de „pol”. Germania, Franța, Italia etc. pot coopera sub steagul UE, pe când Regatul Unit, Canada își pot recunoaște doar poziția de țări de mijloc în lumea de astăzi. Cei „Opt Poli” sunt reprezentați de Statele Unite, China, Uniunea Europeană, Rusia, India, Japonia, Brazilia și Africa de Sud. Acest lucru este aproximativ în concordanță cu clasamentul marilor puteri ale lumii în ochii europenilor. Există multe subtilități în compromisuri - cum ar fi modul în care europenii văd statutul Japoniei.
Gândirea „Opt Poli” a Conferinței de Securitate de la München a scos în evidență și dependența de cale a europenilor atunci când se gândesc la ordinea internațională: în primul rând, fie că este vorba de G7 sau de BRICS, ordinea internațională pe care o înțeleg europenii se bazează pe alianțe politice (sau alianțe în percepțiile europene); în al doilea rând, „Opt Poli” construit de G7 și BRICS nu se desprinde în esență de ideea de confruntare între grupuri sau tabere. Ceea ce putem prevedea este că planul de „multipolarizare” propus pe baza acestei idei este puțin probabil să fie recunoscut de majoritatea țărilor din afara Europei.
Lumea în opt poli: ce aduce nou?
Raportul Conferinței de Securitate de la München reușește mereu să capteze atenția prin utilizarea unui limbaj puternic. De exemplu, raportul din 2020 a introdus termenul nou creat „Westlessness” („Absența Occidentului”), iar cel din 2024 a adus în prim-plan conceptul de „Lose-Lose” („Dublă pierdere”), ambele marcând preocupările legate de dinamica geopolitică globală (vezi Sisso Europe Review | Cele două rapoarte ale Conferinței de la München și prăpastia dintre elitele și cetățenii europeni). Anul acesta, raportul nu face excepție, punând un accent deosebit pe retorică, ducând jocurile de cuvinte bazate pe omonimie, asemănătoare celor din limba chineză, la extrem.
Capitolul dedicat Statelor Unite poartă titlul „Maga Carta”, un evident joc de cuvinte care parodiază „Magna Carta”, celebra Cartă a Libertăților din secolul al XIII-lea, document fundamental în limitarea puterii regale britanice și considerat un pilon al democrației și statului de drept modern. Această asociere lexicală face o aluzie ironică la sloganul „Make America Great Again” (MAGA), indicând o perspectivă critică asupra acestei mișcări politice.
Capitolul despre China este intitulat „Pole Positioning”, termen împrumutat din lumea sporturilor cu motor, unde „pole position” se referă la obținerea celui mai bun timp în calificări, asigurând astfel cel mai avantajos loc pe grila de start, adică prima poziție pe partea interioară a pistei. Cu alte cuvinte, raportul Conferinței de Securitate de la München sugerează că China depune toate eforturile pentru a deveni cea mai puternică dintre marile puteri globale.
Capitolul dedicat Uniunii Europene poartă titlul „A Perfect Polar Storm” („O furtună polară perfectă”), o expresie derivată din sintagma consacrată „perfect storm” („furtună perfectă”). Această expresie a devenit și mai cunoscută datorită romanului The Perfect Storm (1997) al scriitorului american Sebastian Junger, ecranizat în anul 2000 sub același titlu. Din perspectiva raportului, Uniunea Europeană se află în centrul unei crize sistemice, asemănător unui ochi al furtunii, fiind expusă unor șocuri ce ar putea deveni dificil de gestionat.
Capitolul dedicat Rusiei este intitulat „The Czar’s Gambit” („Gambitul Țarului”), un joc de cuvinte ce combină imaginea istorică a Rusiei ca „țarat” cu un simbol al culturii occidentale contemporane – titlul serialului de succes The Queen’s Gambit (2020) produs de Netflix. În șah, „gambitul reginei” (queen’s gambit) este o strategie prin care un jucător sacrifică temporar un pion pentru a obține un avantaj strategic. Prin această analogie, raportul sugerează că Rusia, prin acțiunile sale militare împotriva Ucrainei, a mizat pe un sacrificiu costisitor cu rezultate incerte pe termen lung.
Capitolul despre India, „Modi-fied Status” („Statut Modi-ficat”), recurge la un joc de cuvinte bazat pe numele prim-ministrului Narendra Modi și verbul modify („a modifica”), sugerând transformările profunde ale poziției Indiei în ordinea internațională sub conducerea sa. Conceptul reflectă o strategie de „oportunism strategic”, în care India caută să obțină beneficii maxime din multiple alianțe, combinând un parteneriat mai strâns cu democrațiile occidentale, dar menținând, în același timp, relații solide cu rivalii acestora, în special cu Rusia (11).
Capitolul dedicat Japoniei intitulat „A New Normal” („O nouă normalitate”), o expresie împrumutată din limbajul economic, dar care, în calitate de „principal beneficiar și susținător ferm al ordinii internaționale liberale”, (12) a adoptat în ultimii ani măsuri active pentru a face față mediului regional tot mai multipolar, urmărind totodată, obiectivul de a deveni un stat „normal”.
Capitolul despre Brazilia, „Lula Land” („Țara lui Lula”), face aluzie la filmul hollywoodian din 2016 La La Land („Orașul Viselor” sau Lala Land), al cărui titlu prezintă puterea a doi tineri care se îndrăgostesc prin intermediul muzicii, dar tot din cauza muzicii, ajung să se despartă. Această metaforă ar putea sugera faptul că, de la preluarea mandatului de către Lula, Brazilia a adoptat o poziție critică față de actuala ordine globală, considerată nedreaptă, promovând principiul „multipolarității prin cooperare” și o strategie de nealiniere, încercând să joace rolul de punte între Nordul și Sudul Global.
Capitolul dedicat Africii de Sud, „The Fate of Good Hope” („Destinul Bunei Speranțe”), utilizează simbolul geografic iconic al țării, Capul Bunei Speranțe (The Cape of Good Hope), pentru a sublinia incertitudinile cu care se confruntă națiunea. Istoric, acest punct geografic a marcat atât descoperirea de noi rute comerciale, cât și riscurile navigației într-un mediu ostil. Raportul sugerează că Africa de Sud, cândva percepută ca „liderul natural” al continentului african, are o poziție față de instituțiile globale care oscilează între dorința de reformă și respingere (13). În plus, succesorii lui Mandela manifestă o atitudine tot mai pronunțată anti-occidentală și o înclinare vizibilă către marile puteri non-occidentale (14). În acest context, Africa de Sud se află într-o spirală descendentă atât din perspectiva hard power-ului, cât și a soft power-ului, iar viitorul său rămâne incert.
Securitatea Europei–doar o chestiune de retorică?
Motivul pentru care această analiză pornește de la retorica utilizată în titlul raportului și oferă o interpretare alternativă a conceptului de „lumea în opt poli” propus de Conferința de Securitate de la München este faptul că acesta reflectă un exemplu tipic de „discurs specific Münchenului” – aparent sofisticat, dar, în realitate, lipsit de substanță. Dincolo de jocurile lingvistice prin care europenii se auto-sugestionează și se auto-admiră, dincolo de relatările stereotipice despre diverse state și alianțe internaționale, acest raport aduce oare vreo perspectivă cu adevărat inovatoare? În esență, ideile camuflate sub auto-reflecția critică a Europei și a Occidentului nu sunt altceva decât o reiterare a aceleiași mentalități hegemonice și a logicii confruntării între blocuri, așa cum a fost evidențiat anterior. Întregul raport vorbește despre „multipolaritate”, dar nu este, de fapt, o critică la adresa multipolarității reale, în timp ce idealizează o presupusă „epocă de aur” a unipolarității? Mai mult decât atât, din perspectiva cercetătorilor europeni din China, narativul construit în raportul Conferinței de Securitate de la München cu privire la China oferă un nou exemplu negativ pentru textele elaborate de think tank-urile occidentale pe teme legate de China, un model ce merită consemnat pentru referință.
„China promovează ideea unei ordini multipolare, iar această viziune este larg acceptată în „Sudul Global”. Totuși, acest discurs nu este altceva decât un artificiu retoric menit să îi asigure o consolidare strategică pentru a concura cu Statele Unite. Sprijinul acordat Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, precum și manevrele sale economice și militare, dezvăluie contradicțiile acestei poziționări.”(15)
Chiar în momentul redactării acestor rânduri, au apărut informații despre o convorbire telefonică între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, referitoare la o posibilă soluționare a conflictului ruso-ucrainean. Sunt extrem de curios să văd cum va încadra raportul de anul viitor această eventuală soluție – care deja poate fi anticipată ca fiind departe de a răspunde așteptărilor europene – în propria sa narațiune. Poate că va fi nevoie de o retorică și mai rafinată decât cea utilizată în acest an?
Hu Chunchun, Director Executiv al Institutului de Studii Europene, Universitatea de Studii Străine din Shanghai (Shanghai International Studies University)
Sursa: aici
Material realizat de Paula Toma și de Diana Ghinea, cercetătoare la Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița” (FUMN).
Se încarcă comentariile...
