Bătălia feroce pentru principii la umbra unui costum de baie

Poate titlul vi se pare inutil provocator şi tema absurdă. Nu e aşa. Discuţia care a devenit acum o bătălie feroce, trecută la rang de principii şi care deja se află la nivelul acţiunilor de justiţie deoarece poate crea jurisprudenţă naţională şi servi drept precedent pentru alte state europene, a pornit într-adevăr de la forma unui costum de baie.

Mai precis, de la edictul dat de primarul din Cannes, imitat de doi alţi colegi francezi, interzicând portul de către unele doamne musulmane a costumului de baie foarte special denumit burkini. Este conceput pentru a răspunde instrucţiunilor coranice care obligă femeile să se îmbrace cât mai modest pentru a nu provoca cumva privirile şi dorinţele bărbaţilor, obligaţia fiind ca veşmântul să acopere în totalitate absolut toate părţile corpului, cu excepţia feţei, mâinilor şi labelor picioarelor. Drept pentru care arată astfel:

Iar doamnele se bucură astfel de plăcerea unei băi în mare, oferind şi o imagine cel puţin insolită celorlalte persoane prezente pe plajele primitoarei Europe.

A început imediat o discuţie publică foarte aprinsă: dacă interdicţia este legală şi morală. Şi, mai ales, dacă este conformă cu standardele europene ale drepturilor omului şi nu se constituie numai într-o încălcare deliberată sau nu a acestora ci, cu mult mai periculos, nu constituie cumva o ofensă intolerabilă adusă minorităţii musulmane. Chiar asta este, spunea spre exemplu avocatul Herve Lavisse de la secţiunea Cannes-Grasse a foarte influentei Ligi franceze pentru drepturile omului: „Este vorba despre un abuz de putere şi vom duce acest caz în faţa tribunalulului“. 

Susţinut imediat de Feiza Ben Mohamed de la Federaţa musulmanilor din sudul Franţei: „Să porţi un burkini, un batic, un G-string sau o pană nu este ceva interzis de lege", anunţând deja că organizaţia din care face parte a completat hârtiile necesare pentru demararea unui proces prin care să se obţină anularea măsurii administrative. Iar Serge Slama, conferenţiar în drept la Universitatea Quest Nanterre la Defense, a declarat pentru France Inter că decretul primarului din Cannes nu are niciun fel de bază legală şi că, de fapt, „este mai degrabă un mesaj politic...colorat cu islamofobie, rasism şi sentimente antireligioase". Dezbaterea continuă acum şi în Belgia, Germania, Olanda, Italia...

Dar, în opinia mea, se evită discuţia fundamentală, poate dintr-o ultimă încercare de păstrare a discursului corect politic. Cred că marea întrebare pe care o ridică acest caz, în definitiv relativ minor, este totuşi una profund relevantă pentru impasul în care se află acum Europa, prinsă în capcana propriilor sale legislaţii create, coordonate şi aplicate în spiritul respectării drepturilor omului într-o Europă multietnică, multiculturală şi multireligioasă.

Este o problemă? Deloc, în măsura în care aceeaşi Uniune Europeană, aceleaşi organizaţii care luptă pentru drepturile omului, aceleaşi reţele de influenţă şi lobby politic din domeniul drepturilor omului ar milita ÎN MOD EGAL şi pentru respectarea absolută a EXACT aceloraşi drepturi, dar pentru europenii care trăiesc, muncesc sau călătoresc în ţările arabe.

De aici au început, continuă şi se vor dezvolta toate problemele care apar şi explodează acum între comunităţile (încă) minoritare musulmane şi cele majoritare (încă) creştine. Mai întâi Consiliul Europei, apoi Uniunea Europeană au statuat oficial că există un document director cu valoare absolută, Carta Europeană a Drepturilor Omului. Toţi cei care trăiesc, muncesc sau sunt în tranzit, chiar turistic, pe teritoriul UE, vor avea protecţia supremă a acestor prevederi, umaniste şi nobile.

Perfect.

Numai că, de partea cealaltă, nici Consiliul Europei şi nici Uniunea Europeană nu au acţionat în spiritul unei minime compensaţii. Adică, foarte concret, impunând clauze egale de respectare a drepturilor omului, la paritate, punct cu punct, tuturor statelor care vor să devină partenerii Statelor Membre, care vor să semneze acorduri comerciale, economice în sensul larg al termenului, politice sau de asistenţă cu organismele de la Bruxelles... Măcar statele beneficiare, de decenii, de sume realmente uriaşe în termeni de asistenţă umanitară puteau fi întrebate dacă ar binevoi, cumva, să accepte şi reglementările europene de care se bucură cetăţenii lor aflaţi pe teritoriul Statelor Membre.

Sigur că este o negociere politică extrem de delicată. Aşa argumentează oficialii de la Bruxelles. Nu vrem să ne stricăm relaţiile cu lumea musulmană, nu vrem să creăm tensiuni inutile. Intenţie lăudabilă dar, de partea cealaltă, există oare măcar umbra sau visul umbrei unei asemenea discuţii? Dacă Europa s-a autopoziţionat în genunchi pentru a fi gata să accepte orice cerere (de aici acest articol despre costumele de baie ale doamnelor musulmane), vă închipuiţi oare că, pe lumea asta sau cealaltă, ar putea exista posibilitatea ca vreo ţară musulmană să le accepte un experiment cum ar fi nudiştii de la Vama Veche, spre exemplu? Sharia ar fi nemiloasă şi pedepsele ar fi de la tăiatul gâtului la crucificare, lapidare sau, în cel mai bun caz, spânzurare. Credeţi că Serviciul de Acţiune Externă al UE condus de doamna Mogherini ar avea vreun cuvânt de spus în faţa celui mai umil dintre mollahii din Arabia Saudită sau Bahrein?

Un dezechilibru legislativ evident. Dar, poate mai important decât orice, un alt tip de viziune şi de voinţă de a-şi impune valorile. Uniunea Europeană încearcă, dacă-mi permiteţi această absolută şi evidentă vulgarizare, să o ia cu vorba bună. De cealaltă parte, există doar Sharia. Iar raportul între „luatul cu vorba bună“ şi discursul antioccidental al oricărui mollah din Europa este evident în defavoarea Europei. Asta din cauza faptului că Europa merge pe logica carteziană, iar ceilalţi pe forţa argumentului unic al forţei credinţei fanatice.

Sigur că asta este sursa celui mai mare dezechilibru pe care-l trăieşte acum Uniunea Europeană. Dar, doamnelor şi domnilor, fanatici absoluţi sunt peste tot. Poate chiar că ar trebui să citiţi cu mare atenţie şi sfaturile despre cum trebuie să se îmbrace o adevărată fată sau femeie creştină, acoperită şi ea peste toate cele ca să nu zburătăcească mintea bărbaţilor proşti şi animale primitive cum sunt ei, sau cum burkini este azi promovat nu numai în zona musulmană a Ierusalimului, ci şi de către cei din Haredi, evreii ultra-ortodocşi...

Nu este o problemă de religie. Nici de credinţă. Ci de supravieţuire, într-o formulă sau alta, în acest al doilea atât de ciudat şi primejdios deceniu al Mileniului III. Nu vă place ce vedeţi? Scuze, vi se pare, simţiţi sau credeţi că v-a întrebat cineva? Sigur că nu, măcar să nu vă faceţi iluzii. Problema mea este că, nici măcar acum, Europa în care continui să cred pare să nu fi înţeles care este miza reală dincolo de salariile sacrosante ale birocraţilor de la Burxelles sau ambiţiile actualilor lideri europeni de a fi aleşi pentru următorul mandat. Între timp, în această Europă confruntată cu pericole grave şi cu un proiect de construcţie pus sub semnul îndoielii, discuţia despre costumul de baie stârneşte patimi şi devine cazuistică judiciară? Ştiu că, acum, aveţi răspunsul la îndemână: pe noi asta nu ne interesează, să fie la ei...

Dar configuraţiile demografice se schimbă şi poate nu e foarte departe momentul în care chestiunea care pare acum departe şi străină de noi să devină parte a actualităţii, cum au devenit deja multe dintre subiectele fierbinţi ale moralităţii europene libere şi dezinhibate.