Azi, vinerea mâniei islamice

Azi la prânz, imediat după încheierea marii rugăciuni săptămânale, Egiptul poate intra definitiv în război civil. Fraţii Musulmani au transmis chemarea ca milioane de susţinatori să iasă în stradă pentru a-şi manifesta protestul împotriva instaurării pentru o lună a stării de urgenţă şi a deciziei ca armata să folosescă muniţie de razboi împotriva persoanelor care vor ataca forţele de poliţie sau instituţiile publice.

Este, foarte limpede, un eşec al guvernului provizoriu instaurat de armată, sancţionat şi de răsunatoarea demisie a lui El Baradei, omul în care Occidentul îşi punea speranţele pentru a deschide un oarece drum înspre o soluţie de consens. Dar mai este şi un faliment al încercărilor de mediere occidentale precum şi, în aceeaşi măsură, o demonstraţie a faptului că instituţiile internaţionale, în afara unui discurs de tip pacifist, nu pot face absolut nimic pentru a influenţa situatia din Egipt. Vezi lipsa totală de impact a mesajului Consiliului de Securitate...

Bilantul ultimelor confruntări între armată, poliţie şi militanţii islamişti este dramatic: peste 600 de morţi şi mii de răniţi. Iar mesajul islamiştilor este pe masură: „În ciuda durerii şi suferinţei provocate de moartea martirilor nostri, cea mai recentă dintre crimele comise de pucişti ne-a intărit decizia de a termina odată cu ei", se afirmă în comunicatul prin care Fratii musulmani cheamă la proteste de masă nu numai în Cairo, ci şi pe întreg teritoriul Egiptului. 

În acest context, faptul în comunicat se vorbeşte despre „vinerea mâniei" nu face decât să ridice nivelul de tensiune deoarece acest nume a fost dat (şi) zilei celei mai violente şi sângeroase din perioada revoltelor din ianuarie-februarie 2011 care au dus la căderea regimului Mubarak. Daca vă mai amintii, în acea zi de „vineri a mâniei", insurgenţii reuşiseră să spargă barajele de politie şi să pună pe fugă forţele de ordine, ceea ce a condus la intervenţia armatei. În plus, Frontul Salvării Naţionale, coaliţie de partide mici liberale şi de stânga, şi-a chemat şi el susţinătorii să iasă în stardă pentru a protesta împotriva "actelor evidente de terorism" comise de Fraţii Musulmani...

Interesantă reaţia americană: a fost notificată întreruperea exerciţiilor militare comune, Preşedintele Obama a declarat că SUA nu mai pot coopera normal cu Egiptul, lăsând să planeze în aer polibilitatea sistării ajutorului financiar anual în valoare de 1,3 miliarde dolari către armata egipteană. De partea cealaltă, avem reacţia de susţinere neconiţionată faţă de regimul provizoriu care vine din partea Arabiei Saudite, Kuweitului şi Emiratelor Arabe Unite, adversarele tradiţionale şi din ce în ce mai disperate ale islamiştilor fundamentalişti cu o influenţă în creştere evidentă în toată zona Orientului Apropiat şi Orientului Mijlociu.

O criză majoră în Egipt ar putea oare determina pe liderii guvernului provizoriu susţinuţi de armată să ceră o intervenţie externă în cazul în care situaţia ar degenera spre un eventual scenariu de tipul celui din Siria? Care ar putea fi implicaţiile unor asemenea dezvoltări conflictuale în cea mai populată ţară a lumii arabe în extensia lor uşor de imaginat înspre Maghreb dar mai înainte de toate înspre atât de sensibila zonă a Peninsulei Sinai?

Întrebările acestea, din păcate, nu se referă la scenarii pur teoretice, ci iau în calcul o combinaţie explozivă între stările de conflict deschis din întrega regiune, toate articulate pe baza ideologică constituită de reactivarea conflictului între suniţi şi şiiţi de pe o parte şi a fundamentaliştilor islamici care se opun modelului laic de societate, cu toţii încercând, cu aceeaşi ocazie, să elimine celelalte gurpuri confesionale stabilite în zonă. Dar cel mai important element, cel care asigură întreg fundalul acestui peisaj pictat cu sânge, este că, exponenţial, de la o zi la alta, creşte nivelul de intoleranţă în interiorul lumii islamice, grupurile religioase înfruntându-se cu o violenţă fără precedent.

Deocamdată, conflictul din lumea musulmană nu este decât parţial şi destul de vag externalizat. În ipoteza tragică dar din ce în ce mai probabilă a unui conflict puternic în Egipt, este foarte greu de imaginat că marile puteri vor mai rămâne în stare de expectativă de acum. Iar o intervenţie armată de tip stabilizare sau pacificare ar putea deschide perspective nefericite şi cu conotaţii ulterioare dintre cele mai complexe, cu mult dincolo de spaţiul conflictului prezent.

Tragedia actualei situaţii este că, din nou, s-a dovedit care sunt limitele jocului democratic în zonă. Formula dictatorială cu sprijin miltar s-a dovedit, din păcate, soluţia inevitabilă (aici ca în atâtea state din Africa), la ea ajungându-se prin anularea proceselor statale generate de alegeri prezentate lumii întregi, la vremea respectivă, ca speranţa unui succes definitiv împotriva unei alte dictaturi. 

Problema este că, de la o zi la alta, pare sa se elimine treptat orice altă soluţie decât cea a armelor, iar noua logică a confruntării, degenerând în război civil, poate decât să aprindă focosul unui război regional. Vom vedea dacă mai există şansa păcii şi dacă mai există timpul şi voinţa pentru aplicarea ei.

Priviţi la ce se întâmplă acum în zona respectivă, căci acolo se scrie un capitol decisiv pentru soarta lumii în care trăim.