Autostrăzile astea le veţi plăti voi, şi urmaşii voştri, şi urmaşii urmaşilor voştri, în veacul vecilor!
0
Guvernul nu a realizat un calcul cost-beneficiu al autostrăzilor pe care plănuieşte să le construiască. Dacă îndrăzneşti să deschizi discuţia despre durata lor de amortizare, vei fi imediat catalogat drept înapoiat, pentru că „nu are sens să ne gândim în cât timp se amortizează autostrada”, ea este… scuzaţi expresia, un bun public.
Am arătat de ce acest mod de a pune problema denotă în opinia unora o problemă neuronală, oricum un dispreţ absurd faţă de alocarea raţională a resurselor pe baza calculului economic. Este cât se poate de normal să comparăm costurile cu beneficiile unei acţiuni şi să concluzionăm dacă respectiva activitate este rentabilă sau nu. În fond, concurenţa pentru profit este motorul economiei de piaţă şi al acţiunii umane în general – inclusiv în politică –, iar cine neagă aşa ceva devine ridicol.
Dacă statul nu s-a gândit la o comparaţie costuri-beneficii (De ce nu mă miră? Pentru el e profitabil să nu o facă!), vă propun să ne gândim noi. Voi folosi în acest sens date publice, oferite chiar de guvern, împreună cu câteva ipoteze pe care le consider de bun-simţ; dacă nu sunteţi de acord cu acest calcul, atunci vă rog să contribuiţi la îmbunătăţirea lui. De fapt, invit , n primul rând, guvernul să mă corecteze dacă greşesc. Cu siguranţă statul are acces la mult mai multe informaţii decât am eu.
Principalele date pe care le voi folosi sunt standardele de cost privind construcţia de autostrăzi ale CNADNR şi harta traficului auto previzionat pentru 2015 (click pentru mărire).
Principalele ipoteze cu care voi opera sunt:
(1) costul autostrăzii va fi mai mare cu 25% ca urmare a cheltuielilor adiţionale cu exproprieri şi construcţia de diverse elemente de infrastructură rutieră (poduri, tuneluri)
şi
(2) traficul auto real pe autostradă va fi jumătate din traficul rutier actual, deoarece cealaltă jumătate din şoferi vor prefera, din diverse motive, să folosească DN-ul. De ce vin cu această prezumţie? În primul rând fiindcă o parte semnificativă din participanţii la trafic circulă pe distanţe scurte. Nu toţi cei care pleacă din Bucureşti spre Alexandria vor să ajungă acolo; de asemenea, unii vor să meargă de la Bragadiru la Mihăileşti, de exemplu. În al doilea rând, şoferii ar putea prefera DN pentru a economisi carburant, în condiţiile în care uneori traseul autostrăzii este mai lung decât DN şi deplasarea la viteza de 130 km/h presupune un consum semnificativ mai mare. Segmentul Bucureşti-Ploieşti ilustrează bine acest lucru. În al treilea rând, unii oameni nu vor dori să plătească pentru a merge pe autostradă.
Apoi, calculez veniturile pe care teoretic le poate genera autostrada dacă participanţii la trafic ar plăti pentru ea. Ştiu, acest lucru ni se spune că se va întâmpla doar pe autostrăzile construite în parteneriat public-privat, în rest vom circula gratis. Dar eu sunt economist şi mă interesează valoarea de piaţă a autostrăzii – ca reflectare a cererii utilizatorilor. Un principiu de bază al economiei spune că „Nimic nu este gratis”, prin urmare mă interesează să văd câţi bani ar face autostrada dacă lumea ar plăti direct pentru serviciile ei – nu doar indirect şi ascuns, prin impozite, accize ş.a. vărsate la bugetul de stat. Guvernul a anunţat că va impune o taxă de autostradă de maxim 3 euro/100 km (pe Comarnic-Braşov).
Costul autostrăzii la vale, pardon, la câmpie
Autostrada Bucureşti-Alexandria merge prin câmpie. Conform declaraţiilor ministrului Dan Şova, ea va costa 400 mil. Euro. Standardul de cost pentru construcţia de autostrăzi la câmpie este de 3,8 mil. euro/km. Distanţa Bucureşti-Alexandria este de 89 km, ceea ce înseamnă că, aplicând standardul de cost ajungem la o valoare de 338 mil. euro. Probabil restul până la cele 400 de milioane reprezintă viaducte sau exproprieri, nu ştiu.
Potrivit hărţii de trafic, segmentul Bucureşti-Ghimpaţi are trafic de peste 16000 maşini/zi, iar Ghimpaţi-Alexandria are trafic de 8000-16000 de maşini/zi. Hai să punem 16000 pe tot drumul, ca să fie toată lumea mulţumită. Mergând pe ipoteza de bază, pe autostradă vor circula jumătate din maşini, deci 8000. Taxa aferentă ar putea fi 2,67 euro (sunt doar 89 km, nu 100). Aceasta înseamnă că într-o zi administratorul autostrăzii ar putea încasa 21360 euro, iar anual aproape 7,7 mil. euro.
În cât timp se amortizează autostrada? În 52 de ani.
Costul autostrăzii la deal
La deal standardul de cost este de 5 milioane euro/km. Aceasta înseamnă că un tronson de 100 de km va pleca de la 500 de mil. euro la care se adaugă cheltuielile cu viaductele şi exproprierile, să zicem 25%. Face 625 mil. euro.
Să ne uităm pe hartă şi să alegem o autostradă care străbate preponderent un relief deluros, de pildă Braşov-Bacău. Intensitatea traficul variază între 3501-8000 de maşini şi 8000-16000 de maşini. Calculând media aritmetică ne dă 8000 de vehicule pe zi. Operând cu aceeaşi ipoteză, că doar jumătate din traficul actual va fi atras de viitoarea autostradă, înseamnă 4000 de vehicule/zi. Aceasta înseamnă că un tronson de 100 de km din această autostradă ar putea aduce un flux de venit de 12000 euro/zi, adică de 4,3 mil. euro anual.
În cât timp se amortizează autostrada? În 145 de ani.
Atenţie!
Acest calcul simplifică simplifică grosier realitatea în sensul că… subestimează costul autostrăzii şi durata amortizării ei. Nu am pus la socoteală costul mentenanţei, care doar pe timp de iarnă se ridică la 4,5 mil. euro anual. Nu am luat în calcul faptul că valoarea prezentă a unui flux de venit viitor este mult mai mică decât suma acestor fluxuri. Dacă ţin cont de aceste aspecte atunci amortizarea autostrăzii, la deal sau la câmpie, se realizează în câteva secole, iar autostrada nu va fi niciodată profitabilă deoarece rata dobânzii este MULT superioară randamentului drumurilor. Vreau doar să trag un semnal de alarmă, pe înţelesul tuturor. Aici aveţi un document care vorbeşte mai serios despre analiza cost-beneficiu a autostrazilor.
Trei concluzii
Doar un nebun ar investi în aşa ceva. Acesta este motivul pentru care firmele eventual interesate de concesiune cer garanţii de stat. Ele ştiu din capul locului că nu îşi vor putea recupera cheltuielile într-un orizont investiţional normal şi îl vor factura pe… contribuabil. Peste 50 de ani respectiva autostradă nu mai există fizic. Ca să existe, ea are nevoie de lucrări de reparare – nici pe ele nu le-am pus la socoteală. În funcţie de evoluţia tehnologiei, peste 50 de ani de fapt nici nu mai este sigur că ne vom deplasa pe autostrăzi sau vom descoperi că iar am rămas în urmă şi că ne trebuie… o Strategie Naţională de tuneluri vidate.
Contează prea puţin că unele autostrăzi sunt construite cu bani europeni. UE nu pune la dispoziţie resurse, ci doar bani. Multă lume confundă aceste două lucruri, dar ele nu sunt identice. Dacă Moş Crăciun ne-ar pune la dispoziţie fiecăruia câte un sac cu bani, vă asigur că a doua zi nimeni nu ar fi mai bogat; doar preţurile mărfurilor ar fi mai mari pentru a reflecta creşterea masei monetare. Aşadar, UE ne oferă bani cu care guvernul cumpără resurse; resurse româneşti. Cumpără nisip, ciment, oţel, forţă de muncă, carburanţi, expertiză tehnică etc. Aceste resurse sunt direcţionate către construcţia de autostrăzi, dar ele ar putea fi la fel de bine folosite pentru producţia altor bunuri, a unor bunuri dorite cu adevărat de consumatori. Construcţia de autostrăzi cu fonduri europene reprezintă de fapt o cheltuială românească de resurse – resurse care sunt deturnate din procesul pieţei şi angajate în proiecte pur politice. Bine aţi venit în socialism! Nu este de mirare că ţările campioane la atragerea de fonduri europene precum Grecia sau Spania au ajuns pe marginea prăpastiei sau chiar au căzut în ea.
Dacă ne interesează să mărim viteza de circulaţie, atunci o soluţie MULT mai ieftină este modernizarea actualelor drumuri naţionale, în parte realizată. Este mai ieftin să deviezi traficul pietonal în localităţi prin pasarele sau pasaje subterane decât să deviezi traficul auto construind o autostradă pe lângă localitate. Centurile marilor localităţi – a căror parcurgere lentă duce la o pierdere mare de timp – ar trebui probabil realizate. Dacă stăm strâmb şi gândim drept, cu siguranţă vom găsi soluţii incomparabil mai ieftine care, în final, să ducă la creşterea vitezei medii de deplasare, de la 60 km/h în prezent la 90km/h. Cred că este semnificativ şi, simultan, tot ce îşi poate permite România – o ţară în care 42% din populaţie se confruntă cu sărăcia.
Cel mai probabil, genul de abordare realistă a problemei sugerată de acest articol va fi respins şi construcţia autostrăzilor va continua. Fiecare dintre noi vom plăti prin taxe cu vârf şi îndesat, apoi unii dintre noi vor alege să circule tot pe DN.
P.S. Acest articol este scris de o persoană al cărui venit este semnificativ peste salariul mediu, are două automobile şi parcurge anual 25000 de km. Majoritatea românilor nu sunt în situaţia mea, deci ar avea mai puţin de câştigat decât mine de pe urma autostrăzilor.
Se încarcă comentariile...
