Atenţie, se aude un mesaj grav din Rusia!

Gorbaciov intră oare în jocul complicat al lui Putin? Sau ştie o altă poveste şi e cu adevărat disperat? Doar aceste două variante pot justifica transmiterea unui mesaj deosebit de interesant în care, cu o panică reală şi parcă presat de o constrângere temporală numai de el ştiută, cere demararea de urgenţă a unor convorbiri diplomatice pentru detensionarea situaţiei existente între SUA şi Federaţia Rusă.

Propune, de fapt, două summituri într-un format de care se mai vorba odinioară în perioada ultimilor ani de dinainte de căderea Zidului Berlinului, ”cu un program larg de discuţie, fără condiţii prealabile”. Desigur, un prim summit, cel esenţial, între partenerii globali SUA-Rusia, dar şi unul între Rusia şi UE, ocazie cu care să se discute ”tot spectrul de probleme şi relaţii”.     

Fraza esenţială este aceasta: „atunci când Rusia şi SUA se îndepărtează de responsabilitatea lor specială, lumea se confruntă cu grave consecinţe”.                                        

Cine vorbeşte şi în numele cui? Dacă fraza asta e rostită strict în nume personal, atunci o punem (probabil) pe un palier interesant, dar oarecum onorific, cel rezervat foştilor şefi de state care-şi umplu timpul cu participări la evenimente cu titulaturi pompoase, dar cu utilitate redusă. Numai că nu e cazul să credem că Ultimul Secretar General al PCUS (1985-1991) şi cel care a îmbrăcat dizolvat URSS, declanşând  procesul de schimbare politică ce avea să schimbe soarta lumii, poate vorbi asemenei unul ”simplu cetăţean”. Mesajul acesta pare a se fi dorit direcţionat, conform vechilor protocoale operative ale unui alt timp, spre eşalonul suprem al jucătorilor din clubul decidenţilor lumii... nu vă uitaţi doar la prima linie, cea oficială, pentru a nu vă pierde vremea de pomană.

Este oare acum, dacă se respectă protocoalele respective (folosite, pentru ultima oară la acest nivel, pentru organizarea celebrei întâlniri de la Reykjavik între Reagan şi Gorbaciov) o reluare de ofensivă diplomatică majoră?...Atunci, echipele de negociatori se refereau la eveniment cu o denumire codată, ”impossible dream” pentru că, în condiţiile date, era aproape imposibil de bănuit că va avea totuşi loc şi că avea să se dovedească, prin rezultatele la care s-a ajuns atunci,cea mai importantă reuniune organizată vreodată între cei doi cei mai puternici lideri ai lumii.                     

Tensiunile de acum sunt la un nivel degravitate atât de ridicat, că mulţi dintre cei care alimentează luările de decizii strategice şi-au adus aminte de modul în care au acţionat atunci cei doi catalizatori ai schimbării istoriei lumii. Similarităţi posibile? Pe de o parte, exact ca în acel moment, se poate ca Gorbaciov să realizeze cu disperare că Rusia are nevoie de măsuri economice imediate care să o îndepărteze pe punctul unei reale sufocări ca urmare a efectului sancţiunilor internaţionale convergente. Chiar dacă, pentru asta, Putin va fi silit să renunţe, „foarte” public, la o parte dintre argumentele cu care susţine acum ofensiva anti-occidentală. De cealaltă parte, Obama este foarte sensibil la tema non-intervenţiei şi, evident, a neimplicării în ameninţarea cu folosirea arsenalului nuclear (în orice caz. ideologic vorbind, cu mult mai aproape de tema discuţiei cu un demers constructiv decât predecesorul lui, spre exemplu).        

Gorbaciov, evident, relansează marea temă a unei reuniuni a ultimei şanse, dar sub forma a două summituri separate deoarece are nevoie de un prim accept american al principiului negocierii. Cu sau fără Putin prezent? Cu sau fără Putin la pupitrul de comandă? Se va lucra ca odinioară, adică folosind un prim summit-punte intermediar (cum a fost cel de la Geneva din  1985, atunci când negociatarii au căzut de acord asupra marelui principiu ce avea să stea la baza tuturor discuţiilor ulterioare, ”a nuclear war cannot be won and must never be fought”? Există deja voci care spun că tema marelui summit ar putea fi trasarea noii linii de demarcaţie între imperii şi a zonelor de influenţă acceptate de comun acord....      Presiunile sunt deja enorme, de o parte şi de cealaltă în mod egal, pentru că acest nou Război Rece de acum lezează interesele tururor, produce pierderi oamenilor de afaceri, pune presiune pe guverne, creează incertitudine care dublează sau întăresc focarele de criză deja existente.                                    

Este evident, mai mult decât evident că Rusia începe să sufere dur. Pe de o parte, miza istorică pusă pe masă de strategii lui Putin, meninţinerea preţului petrolului în jurul barei istorice de 100 $, s-a dovedit un calcul prost şi care nu a luat în seamă anunţata şi foarte reala independenţă energetică a SUA în urma succesului exploatărilor de gaze de şist. Pe de altă parte, în logică directă, începe să crească vizibil presiunea pe pieţe, în relaţie directă cu efectele embargourilor europene pe exporturi. Sigur, nu aşa poate fi testată capacitatea ultimă de rezistenţă a Rusiei (estimată acum între 5-10 ani), dar nici nu suntem în război şi, deja, există schimbări în obiceiurile de consum ale populaţiei ruse care ar admite mai greu sau foarte greu chiar restricţii sau introducerea raţionalizării alimentelor esenţiale.                                                 

Occidentul este şi el în situaţia delicată de a-şi vedea deconfirmate toate previziunile de raporturi strategice (de securitate şi economice deopotrivă) cu Federaţia Rusă. În acelaşi timp, în prezenţa unei atitudini belicoase reale şi a unor mesaje militare ofensive venite din Rusia, reapare nevoia de balansare rapidă a unor fonduri importante către industria militară. Cu perspectiva unor costuri mari, neacoperite automat de redeschiderea pieţei muncii, asta în condiţiile în care investitorul strategic din Europa, adică UE, anunţă că prioritatea absolută este dirijarea banilor, fireşte, spre sectorul civil. În consecinţă, la cererea NATO, bugetele naţionale vor fi cele care vor suporta totul, acceptandu-se în acest sens chiar şi oarece corecţii la foarte severele limte impuse pentru deficitul bugetar, asta mai ales la ţările considerate din ”prima linie”.    

Nimeni nu vrea nici ”să-şi piardă faţa” şi să cedeze prea repede sau fără a pune pe masă serii de condiţii de toate felurile. Dar ceva, veţi vedea, urmează să se decidă în acest sens deoarece, altfel, aşa cum se spunea odată, pleacă negociatorii şi la masă se aşază militarii. Singuri. Spunându-le politicienilor ce să facă. Şi atunci, de-abia atunci, poate începe dezastrul. În acest sens, fiindcă din nou este Război Rece, asta s-ar putea să fie ultima mare misiune asumată de Gorbaciov.