Astă seară se joacă sau, mai degrabă, ne jucăm de-a rinocerii?

Redeschiderea sau nu a Teatrelor bucureştene a devenit şi ea- cum altfel?- subiect de război între guvernul României şi primăriţa Capitalei, d-na Gabriela Firea. Un om de bază şi fără cusur în rău al PSD.

Care, în loc să se gîndească, de pildă, de unde face rost de banii cu care, firesc, ar fi să plătească din buzunarul propriu, şi nu din taxele şi impozitele  bucureştenilor, retroactiv, salariile doamnei Dorina Lazăr pe care justiţia a hotărât că a demis-o abuziv de la conducerea Teatrului Odeon, a căzut iar pradă unei crize de orgoliu.

Madame Pandele ot Voluntari, via Bacău, nu poate admite că s-a grăbit anunţând, cu de la sine putere, redeschiderea Teatrelor, pe care, ori de câte ori are ocazia, ne reaminteşte că le are în subordine. Sau la comandă. Dacă nu cumva chiar sub papuc. Aşa că cineva „s-a simţit”, a vrut să facă pe „drăguţul”şi a pornit în căutare de susţinători. Că nu se poate să o lăsăm de una singura pe mult stimata şi iubita tovarăşă, scuze!, doamnă Firea. Care, precum, odinioară, Nicolae Ceauşescu  de abia aşteaptă să primească scrisori  de adeziune. Le-a primit. Manipularea-i gata.

Şi uite aşa se face că peste  1000 de persoane i-au venit, cum se spune,  „ în întâmpinare” şi şi-au pus semnătura pe un fel de text care, ce să vezi?, a apărut ca prin minune chiar în mijlocul disputei. Unele dintre acestea au semnat fiind de bună credinţă şi pentru că simt cu adevărat nevoia de a reveni pe scenă, altele deoarece se tem să nu fie acuzate că nu vor să muncească, sunt şi dintre acelea care se tem că ar putea fi trimise în şomaj, altele pentru că nu puteau, mă înţelegi, să nu îndeplinească dorinţele doamnei Firea. Sau, mai corect spus, ale mesagerilor şi ale agenţilor de influenţă ai acesteia. Mulţi dintre ei, manageri. Nu de alta, dar sus-numita insă îi poate demite şi pe ei abuziv din funcţiile de conducere pe care le deţin, iar până ce justiţia repune lucrurile în ordine le expiră contractele de management.

Sigur, s-au găsit şi stahanovişti. Directori ce le-au cerut sau sugerat celor din subordine, de la actori la personal tehnic, să iscălească şi ei scrisorica în chestiune. Doar a semnat şi X, şi Y. Chiar tu să te opui? Chiar tu să nu îi faci pe plac distinsei doamnă Firea? Ea care e o doamnă atât de gigea!

M-am întrebat pe contul meu de facebook dacă toţi semnatarii dintr-un anume Teatru, să-i zicem Sputnik, chiar au şi citit ceea ce au semnat. Nu de alta, dar măcar actorii şi regizorii care s-ar cuveni să fie, între altele, dacă nu cumva chiar în primul rând slujitori ai limbii române, ar fi trebuit să observe cât de bolovănos e textul în chestiune. Cât de în specificul limbajului de lemn.  Epistola  care, la origine, să admitem, exprimă dorinţa, lesne de înţeles, a artiştilor de a reveni pe scenă,  e prost scrisă. Cu fraze lungi, întortocheate, de parcă autorul ei, altminteri slab mânuitor al condeiului, ar nutri gândul secret de a rivaliza cu Proust. Cred că epistola ar suna nespus de bine şi ar provoca imense hohote de râs dacă ar fi citită de cei de la Grupul Divertis. Sau de urmaşii acestuia.

Atât mi-a trebuit. Să îmi fac publică interogaţia. A sărit ca arsă directoarea  sus-numitului Teatru Sputnik. Care şi-a permis să mă jignească în cel mai josnic mod cu putinţă. Mi-a pus la îndoială şi buna credinţă, şi realizările profesionale, şi temeiurile în virtutea cărora am făcut parte din jurii UNITER, şi dreptul de a fi primit de la respectiva Uniune de creaţie o indemnizaţie de merit. Mi-a reamintit, subtil, că şi ea m-a poftit în juriile Festivalului pe care sus-menţionatul Sputnik îl organizează. Carevasăzică, mi-a sugerat că, după mintiuca ei de absolventă de Filologie la fără frecvenţă, aş avea faţă de ea vreo datorie. De parcă mi-ar fi plătit onorariul din banii ei sau ai coanei Firea. Îi reîmprospătez memoria, spunându-i că ea a fost cea care mi-a adresat invitaţia şi că  eu nu am solicitat niciodată desemnarea. La fel cum nu am făcut-o nici în cazul juriilor UNITER. A fost sprijinită în demersul ei de tot felul de no name- uri. Adică de Stani, de Tanţe şi de nepoţi ai nu ştiu cărei mare actriţe de mult repauzată întru Domnul.

Cetăţeana directoare în chestiune, altminteri admiratoare şi înfocată, şi îndatorată până peste cap doamnei Gabriela Firea care i-a acordat o reexaminare, unde mai pui că şi încatenată bazaconiilor debitate de Antena 3 căreia, cu de la sine putere, foarte adesea îi ataşează Teatrul, şi-a pus reflecţiile în chestiune sub sigla instituţiei pe care, din nenorocire pentru aceasta, încă o mai conduce. Şi uite aşa directoarea de la Sputnik a înregistrat o mare realizare profesională. În fine. A dovedit cât de inspirat şi ce mare vizionar a fost Eugène Ionesco atunci când a scris Rinocerii. Atâta doar că ea şi susţinătorii ei, rinocerii de ocazie, s-au cam făcut de râsul lumii. Nu au generat decât ceea ce Brecht numea „plăceri sărace”.

Partea tristă e că ieri cel puţin doi artişti români au fost diagnosticaţi cu Covid. Tristă realitate!