Aşa îşi ucide România copiii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Nimeni, dar absolut nimeni, nu a discutat în spaţiul public despre importanţa testării rapide a copiilor internaţi pentru toxina Shiga, la Spitalul de Pediatrie de la Piteşti, încă din primele zile ale internării“
„Nimeni, dar absolut nimeni, nu a discutat în spaţiul public despre importanţa testării rapide a copiilor internaţi pentru toxina Shiga, la Spitalul de Pediatrie de la Piteşti, încă din primele zile ale internării“

Managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti recunoaşte că niciunul dintre copiii internaţi nu a fost testat pentru toxina suspectată că a produs sindromului hemolitic-uremic şi a determinat apariţia celor trei decese. Abia după 3 săptămâni de la internarea primului copil, managerul a comandat testele rapide pentru toxină, conform propriilor declaraţii. Tardiv.

„Luni, 15 februarie, am aprobat un referat, iar a doua zi am comandat teste rapide de determinare a toxinei produsă de Escherichia coli, care dă această boală. Aceste teste ne vor oferi rezultate între trei şi 12 ore, lucru care ne va permite să ştim imediat unde să-l internăm pe copil. Le-am comandat de peste hotare, pentru că aşa ceva nu există la niciun spital din ţară”, a precizat, miercuri, Vasile Stan, managerul Spitalului de Pediatrie din Piteşti, pentru "Adevărul".

Center of Disease Control din Statele Unite recomandă, vă amintesc:

„ca toate probele din scaunele diareice trimise pentru testarea de rutină, provenind de la pacienţi cu diaree acută dobândită în comunitate (independent de vârsta pacientului, de anotimp sau de prezenţa / absenţa sângelui în scaun) să fie cultivate simultan pentru E. coli O157:H7 şi testate pentru a detecta toxinele”. 

Aşadar: fiecare copil internat trebuia să fie testat pentru toxine, din primele zile. Rezultatul testului pentru toxina Shiga ar fi fost în măsură să ghideze precoce conduita terapeutică, evitând abordarea de tip „încercare-eroare”. Ar fi salvat aceste teste vieţile copiilor? Nimeni nu poate spune. Dar, cu siguranţă, astfel am fi putut spune că s-a făcut totul pentru micuţi. Fără aplicarea acestor teste rapide, demersul medical este incomplet şi discutabil. Astfel de teste, care dau rezultatul în cel mult 30 de minute, pot fi comandate şi online, costul unuia fiind de aproximativ 25 de dolari.

Directorul Spitalului de Pediatrie din Piteşti spune că „aşa ceva nu există la niciun spital din ţară”, referindu-se la testele rapide de depistare a toxinei Shiga. Chiar aşa să fie? Într-un raport al European Center of Disease Control (echivalentul european al Center of Disease Control din SUA) din iunie 2013, România apare în categoria statelor care au raportat că deţin capabilitatea de a identifica toxina Shiga în laboratoare de referinţă. Nu în primul nivel de asistenţă (cum au alte state europene, precum Germania, Austria sau Finlanda), ci în laboratoarele de referinţă. 

Sunt raportate corect aceste date?  

Raportul citat se referă la modul în care Statele Membre UE au reacţionat după criza medicală atât de comentată din Germania, din anul 2011, pornită tot de la E.Coli şi toxina secretată. Raportorul din partea României pentru acest raport lucra, la acel moment, la Laboratorul de Enzimologie şi Microbiologie Aplicată de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Şi n-o să credeţi ce veţi citi în continuare:

în cadrul acestui laborator de la Institutul Cantacuzino s-a aflat în derulare un proiect, „realizat în colaborare cu institute din cadrul Reţelei Institutelor Pasteur şi Asociate, pentru obţinerea de strip-uri pentru diagnosticul rapid al unor agenţi enteropatogeni, printre care S. dysenteriae şi E.coli O157”, după cum scrie chiar pe site-ul Institutului. 

Exact: la „Cantacuzino” s-au dezvoltat teste rapide pentru depistarea toxinei Shiga, din categoria celor care ar fi trebuit folosite acum. De ce nu s-au utilizat aceste capabilităţi şi în cazul de la Piteşti?

Până marţi după-amiază, când am publicat pe acest blog materialul în care discutam despre importanţa testării pentru toxina Shiga, nimeni, dar absolut nimeni, nu a discutat în spaţiul public despre importanţa testării rapide a copiilor internaţi pentru toxina Shiga, la Spitalul de Pediatrie de la Piteşti, încă din primele zile ale internării. Abia miercuri au apărut primele referiri pe acest subiect, dar aşa, în surdină, ca să nu se facă prea multe valuri şi oamenii să afle că, de fapt, sistemul medical românesc a mai înregistrat încă un eşec de proporţii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite