Argumente contra zilei de 8 Martie

La 1900, părea firesc să apară o zi a femeilor, pentru că încă nici măcar n-aveau drept de vot (vezi referirile din filmele „Mary Poppins” sau „Maiorul Barbara” — după piesa lui George Bernard Shaw).

Cea care avea, însă, să profite de situaţie, va fi o marxistă înrăită, membră a Partidului Comunist German, Clara Zetkin, (uitaţi-vă pe net cât de bărbată arăta!), care la un congres internaţional va obţine acceptul în unanimitate (cine ar fi putut spune nu, când erau numai femei acolo?) ca 8 martie să fie sărbătorită, teoretic, pretutindeni.

În 1917, Lenin declara acelaşi 8 martie Ziua Internaţională a Femeii, deşi ştim bine cum erau tratate! La aceeaşi dată, în 1948, apare primul număr din revista „Femeia”, editată de Consiliul Naţional al… Femeilor din Republica Populară Română şi totodată se instaurează ca sărbătoare socialistă, un „brand” cu anvergură, care eclipsa mult mai elegantul mărţişor, (şi îi stresa pe bărbaţi, care se simţeau  obligaţi la o nouă corvoadă) pentru că întotdeauna a existat o tendinţă de dublare a sărbătorilor.

1 Mai – Ziua Muncii - ţinea loc de interzisul Paşte, se ieşea la iarbă verde, cu popularii mici cu bere, în caz că se găseau, cu o pilă ceva, ba unii făceau chiar şi ouă roşii, ignorând semnificaţia biblică, 10 Mai – Ziua Regelui se mutase întâi pe 9 mai,  a Independenţii, şi chiar pe 8, de Ziua Partidului Comunist, Anul Nou ţinea loc de Crăciun…

După Revoluţie s-a importat Sfântul Valentin, căruia i s-a adus un echivalent local, Dragobetele, de care nu auzise nimeni până atunci…   Într-o ţară profund misogină, chiar dacă adesea se caută să se mascheze ideea, deşi e suficient să ne gândim inclusiv lingvistic, la faptul că toate înjurăturile au conotaţie maternă şi nu paternă, se spălau şi se spală, în continuare, toate păcatele cu un buchet de flori — de garoafe roşii până în ’89 (culoarea partidului) şi unele mai variate şi mai sofisticate după. Sigur că, în mod firesc, femeile încearcă să ignore toate aceste detalii şi să se bucure că li se dă puţină atenţie în plus, eventual o  zi liberă şi un „La mulţi ani”, mai ales din partea reprezentantelor aceluiaşi sex, ceea ce face şi mai stranie povestea şi nefirească, ba chiar ridicolă, amintind de dansatul între partenerele abţiguite, pe la chermezele tovărăşeşti (Între timp a mai apărut o oroare : sms-ul de felicitare, de preferinţă, cu texte tip).

Aş mai aminti un fapt recent, care spune multe despre poziţia… nu a copilului, ci a femeii, de astă dată (excluzând nesfârşitele scenarii în care mama este sufocantă, exasperantă şi, în cel mai fericit caz, doar indiscretă, soacra ciuca ironiilor, ţinta predilectă în scheciuri, sigur şi la nivel planetar, vezi animaţia care va veni curând şi la noi „The Croods”) rămânând însă tot în lumea celei de-a şaptea arte, anul acesta la Premiile Gopo nu mai există secţiunea pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal (singurele două, Cosmina Stratan şi Cristina Fluture din „După dealuri”, premiate la Cannes pentru acelaşi film, nota bene, neparticipând la nominalizări odată cu retragerea peliculei) nu a existat alt rol de întindere pentru vreo femeie, deşi s-au făcut atâtea filme româneşti anul trecut!

În Franţa se sărbătoreşte cu sârg această dată, dar la alegerile prezidenţiale s-a preferat… bărbatul. Între timp a fost recunoscută, în 1977, chiar şi de Naţiunile Unite, deşi ştim că la o ediţie precedentă, când la Oscar a luat, în sfârşit, o femeie râvnita statuetă pentru regie: Kathryn Bigelow a subliniat că nu vrea să se pună accentul că nu este bărbat şi că a fost nevasta lui James Cameron şi totuşi, toate ziarele la asta s-au oprit. Aşa cum vârsta întotdeauna contează, în sensul rău al cuvântului pentru femei, la ei nu există limite, fizicul e important doar la ele şi iar mă întorc la limba română, unde se spune că bărbatul e suficient să fie puţin mai frumos ca dracul, care la noi are şi o variantă feminină: Satana. Păi asta nu-i discriminare? Măcar gramaticală.

Şi ca să fie totul complet a apărut şi o zi a bărbatului, pe 5 mai!  Nu-i de ajuns că el poate avea legal un harem şi lumea se dă în vânt după „Suleiman Magnificul”, deci deduc că tragem la rolul de victimă! Ştiaţi că la persani, nevasta care aducea pe lume întâi o fată era repudiată, dacă era soţia şahului? Iar la noi, încă e valabilă legea salică, ea dând dreptul la tron doar unui prinţ moştenitor, chiar dacă s-a încercat o abolire a acestui barbarism, după ce pe lume au venit cinci fiice ale Majestăţii Sale Regele Mihai!  În Europa, în ţările civilizate sunt minunate regine, şi asta ar trebui să ne dea de gândit, dar şi că Victoria Lipan e un personaj emblematic. Însă există şi un contra exemplu: Meşterul Manole: ca să construiască trainic va trebui s-o zidească pe Ana!

Pe când o zi a omului, măcar în România?