Alina Mungiu-Pippidi: Presa nu poate fi curățată fără procese de presă

De când a (re)început războiul cu Rusia, Occidentul se luptă din greu cu ceea ce se numește pompos ”post-adevăr”, adică apariția (datorită platformelor de socializare) unui număr crescut de persoane care nu cred versiunile despre adevăr din presa tradițională. Nu am fost niciodată prea sensibilă la subiect, pentru că 80% din lume nu a ajuns niciodată la ”adevăr”, nici când aveau monopolul sistemele tradiționale de presă, și am pornit o teorie care se numește a ”capturii media” (care a căpătat viață independentă între timp), pentru a argumenta că numai într-o minoritate de țări există ”adevăr”, adică o presă care are valori similare, un model de business care constă în a informa corect publicul și a trăi onest din ce încasezi din publicitate și abonamente, în vreme ce restul lumii unde presa se bucură cât de cât de libertate adevărul a fost întotdeauna plural, în funcție de ideologie, interese etc., iar modelul de business este că cine deține presa dictează adevărul. Și în această a doua parte a lumii – a noastră – libertatea presei este de preț, chiar dacă presa poate fi de calitate foarte proastă, pentru că din mai multe surse de presă cineva cu discernământ poate, eventual, recompune adevărul, chiar dacă fiecare sursă în parte este partizană.

Cum democrația e în regres, prima parte a lumii a alunecat pe panta calității spre a doua și nu invers. Chiar înainte, trebuie spus că presă perfectă și adevăr absolut nu au existat nicicând și avem teorii despre presă (de exemplu ”framing”) care pun la îndoială capacitatea presei chiar în țările avansate de a prezenta realitatea fără a alege unghiuri bazate pe diferite tendințe valorice proprii fiecăruia. Adevărul s-a tot zdruncinat, ca atare, și ce mai deosebește azi presa din Vest de cea din Est și Sud (aproximație enormă, că în Polonia sau Chile există încă presă excepțională – și noi avem insule de excelență, Libertatea, Recorder, Casa Jurnalistului și multe alte platforme online) este civilizația, forma mai mult decât conținutul. Occidentul luptă să introducă civilizația și pe platformele sociale, în presa lor tradițională ea fiind demult instaurată. Dar forma bate și spre conținut: rasismul, sexismul, toate ismele pot fi în mare măsură prinse pe formă, chiar dacă în regatul libertății absolute de gândire asemenea idei nu pot fi complet suprimate, exprimarea lor față de persoane concrete nu e admisă de nici o țară civilizată.

Or, în România acest lucru nu s-a reușit. Studiourile de televiziune, platformele sociale și forumurile multor ziare sunt o rușine: maimuțele din Cartea Junglei ar avea o presă mai decentă decât mahalaua noastră dacă s-ar pune pe treabă. CNCD, care e o instituție reușită, și CNA, care e o instituție ratată, fac tot ce pot, dar nici nu se cunoaște.

Motivul pentru care arătăm astfel și există România TV (îmi scapă ultima lor mizerie, că nu am televizor), dar e destul că dl. Ciutacu și ai lui au făcut burtiere că Dacian Cioloș e fiul lui Soros (că rimează) ori că Liviu Dragnea a fost violat în închisoare (că au o cultură formată la canale porno) ca acest post să dispară. Nu mai vorbesc despre cât luptă ei cu știința și promovează figuri sinistre cu teorii anti-vaccin, că nu sunt singurii. Ceea ce îi face distincți e mizeria cu care calcă în direct orice legi ale dreptului la viață privată sau ale minimei civilizații.

România TV e creată din banii statului paralel, atunci când a avut nevoie Băsescu să-l înfrângă pe Sorin Ovidiu Vîntu și l-a scos de la cutie pe Sebastian Ghiță, dar nu l-a mai pus la loc. Ani de zile a emis fără nici o acreditare. A făcut audiență cum făcea și Dan Diaconescu, și cum face oricine pe Internet care face sex sau violență în direct. E trist, dar știm că e mai ușor să crești în audiență apelând la natura animalică a omului, și de asta presa tradițională, ”elitistă”, era bună, pentru că acolo exista un consens (elitist) că există șapte ani de acasă, că respectăm bolnavii, copiii și viața privată a oricui nu încalcă vreo lege.

Cum se face că noi mai avem asemenea presă tradițională murdară, în vreme ce valul murdar al platformelor de socializare a prins din urmă lumea întreagă și ne trage pe toți mai la fund (astfel încât noi suntem la fundul bălții, presa lui Putin nu are ce-i învăța pe cei care fac titluri la RTV despre moartea Iuliei Marin, accidentul Monicăi Macovei etc.)? Foarte simplu și empiric dovedit: presei noastre îi lipsesc o sută de ani de procese civile care au civilizat presa în Occident, ducând la falimente spectaculoase. Nu cenzura a curățat presa occidentală, deci nu mijloacele de stat, ci fiecare persoană care și-a apărat onoarea și fiecare avocat care a vrut să câștige bani intentând acțiuni pentru defăimare și cerând despăgubiri. Eu nu am văzut nicăieri titluri despre vreun mare proces pierdut în România de presa murdară. Desigur, e posibil ca justiția să nu funcționeze – mai ales că presa asta sare pe magistrați și judecă la TV, trage prin praf pe membrii CNA care au curaj să o sancționeze etc. – dar faptul rămâne. Presa din vest, cum aflăm din orice istorie a ei, s-a curățat prin procese civile. Nu statul a făcut ordine, ci instanțele și cititorii – după care executorii.

Opinia publică e mobilizată zilele astea contra România TV. Ca să servească la ceva, aș sugera inițiatorilor să învețe ceva din aceste exemple istorice și să aibă încredere că instanțele nu vor condamna presa curată (dacă trebuie să verificați de zece ori și să scrieți mai moderat mai bine o faceți), decât să iertați presa murdară de teama justiției. Faceți o asociație din semnatarii petiției contra RTV, strângeți fonduri și porniți zeci, sute de procese contra presei murdare (nu doar a lor, ziarele care nu moderează forumurile pentru vulgarități sunt o țintă ușoară pentru o firmă de avocatură care vrea să se afirme). E destul să luați emisiunile din ultima lună sau din luna viitoare – materialul e berechet. Mobilizarea opiniei publice e bună, dar statul nu poate curăța societatea – societatea trebuie să se curețe singură. E păcat să aduni atâția ziariști, avocați, medici fără să faci pasul care trebuie, către o acțiune civică sistematică și permanentă de curățare a presei.