Alina Mungiu-Pippidi: DNA, du-te la cine a semnat pentru BMW de la MAI

Licitația pentru BMW-urile de la MAI este foarte probabil un caz de corupție, ca orice licitație cu un singur ofertant, deși aparent competitivă. Acest indicator este asociat clar cu corupția în majoritatea cazurilor, iar Comisia Europeană l-a preluat din cercetările noastre din Digiwhist.eu și îl folosește constant pentru monitorizare în țările membre. Am mai scris despre el în mod repetat și SAR l-a monitorizat ani de zile. A avut o evoluție pozitivă între anii 2009-2013- anii de glorie a DNA, dar de când avem Public Procurement European Scoreboard ne merge prost, și la vedere.  

Media europeană e pe la 20 (a crescut, era la 14 acum 10 ani), pentru că țările din Europa de Est – Republica Cehă, Polonia, noi, Ungaria- plus Grecia și Italia, vechii suspecți din membrii mai vechi ai UE mimează competiția în achizițiile publice.

Cum se aranjează o asemenea licitație? Se scriu termeni restrictivi care să descurajeze pe oricine ar candida care să nu aibă o înțelegere prestabilită cu cumpărătorul (MAI). Ofertanții cam știu pentru cine e aranjat și nu își dau osteneala. Câștigătorii sunt de regulă cei care reciprochează făcând donații pentru partidul la putere (cazul nostru, nu e nimic ilegal), dar li mai adesea și un comision informal (kickback).

De ce nu e ilegal? Pentru că imediat dacă se trece o lege că o asemenea achiziție e de fapt ratată și trebuie reluată, corupții găsesc alte soluții, mai greu de detectat. În Albania i-am prins că depuneau mai multe oferte (același grup de firme) dar pe final nu trimiteau prețul, sau omiteau un document, și erau descalificați toți, minus cel cu dedicația. Fiecare concura la licitațiile aranjate pentru alții, ca să pară concurențiale, era deci un cartel privat în cârdășie cu statul. Problema interzicerii se pune regulat la Bruxelles, și regulat se optează pentru a nu reglementa, că în acel fel măcar avem un indicator.

Poliția română nu are de ce achiziționa BMW cu cutie automată în 8 trepte. Cea berlineză folosește Opeluri Zafira și fac față, că nu fugăresc criminalii cu 300 pe oră, ceea ce ar pune în pericol pe toată lumea, ci îi așteaptă la prima ieșire de pe autostradă, suntem în viața reală, nu în filme cu Clint Eastwood.

Fiind abonată la mai multe scheme de share cars în Berlin (că de câțiva ani nu mai vin cu mașina de la București) am condus toate tipurile posibile, pe care le descui de pe stradă cu mobilul meu, și dacă ar fi să îmi cumpăr una mi-aș lua un Renault Zoe electric, ceva mai sprinten și versatil greu de găsit pentru oraș. Dar toate modelele noi automate sunt sprintene și alegerea unei mașini rapide și mai mari și rezistente ca Zoe e foarte largă, nu ai de ce limita licitația. Să consideri că numai BMW și Jaguar se califică e o sfidare, nici țările bogate nu dotează poliția cu Jaguare. Cred că v-am mai povestit din experiența mea de consultant pe bună guvernare pentru guverne scandinave, îți dai drumul singur în guvern cu codul de intrare și se decontează doar transport public, cu cât e mai bogată țara, cu atât mai mare atenția să nu existe ostentație în cheltuirea banului public. Jaguar nici nu s-a prezentat că erau puși de fațadă, să cadă la preț, sunt fabricanți de mașini de lux.

Dacă au semnat Bode sau Drulă, nu știu, dar DGA și DNA pot imediat afla și trebuiau deja să se autodeclanșeze. Ce ar trebui să se întâmple este:

- Ministrul Bode să ceară scuze lui Schmidt și să anuleze licitația. Nu are decât să facă o înțelegere amiabilă și să îi plătească costurile de licitație.

- Dl Schmidt să facă un pas în spate, că are cumpărători destui în România și nu are nevoie să se uite DNA la toate licitațiile lui.

- Licitația să se reia cu termeni de referință mult mai deschiși.

- DNA să caute pe cine a scris specificațiile tehnice, ca și pe toți cei care au semnat și să îi ia la întrebări.

- ANI să îi caute pe toți la averi, că de asta iau salarii. Cine scrie sau aprobă asemenea termeni de licitație tinde să aibă case și mașini pe care nu și le poate permite.

Indiferent ce iese din anchete, trebuie să le facem ca parte a unui efort să schimbăm cultura unei țări în care și polițistul, și politicianul visează să aibă o mașină puternică și mare, care să mai dea ceva găuri în ozon și să depășească viteza legală și e gata să bage mâna în banul public ca să își vadă visul cu ochii. Eu am condus o singură dată un BMW decapotabil, vreo două săptămâni, când nu s-a găsit altă mașină de închiriat. Prima dată când am coborât capota, toți bicicliștii berlinezi de pe stradă mi-au comunicat părerea lor despre parveniții cu BMW- părere care e și a mea, dar greu să explici unuia în trafic care te bate pe capotă cu mâna și te înjură că e o întâmplare. Cine are BMW în capitala germană trebuie să aibă obrazul foarte gros și să fie hotărât să lupte cu verzii și clasele pe care le consideră inferioare. La București însă intelectuali ca Gabriel Liiceanu scriu elogii BMW-urilor și nu își pun întrebarea dacă acest gust e așa de fin de ce îl au în comun cu atâția milițieni.

Mă rog, fiecare persoană privată are dreptul să prefere orice mașină, mai ales dacă nu îi pasă de climat și de costul combustibilului, dar nu orice persoană publică. BMW, Mercedes și tot ce e lux trebuie exclus din cultura noastră. Nu am văzut unul pe stradă în Montevideo timp de zece zile, cât am scris capitolul despre succesul bunei guvernări în Uruguay, unul dintre cele șapte cazuri de succes din lume, în schimb era plin de Dacia Sandero. Mă uitam la ele, dar nu îmi aduceau aminte de casă, pentru că o asemenea cultură a modestiei și austerității lipsește la noi, și votanții nu îi pedepsesc destul pe cei care o sfidează. Pentru că nu vor, destui dintre ei, decât să fie ei în locul lor. Cât invidia, și nu o cultură a datoriei și economiei, va fi motorul anti-corupției nu o să ne dezvoltăm, o să facem doar supraprofit la automobile de lux.