Alina Mungiu-Pippidi: De ce Mugur Isărescu trebuie apărat
Deşi nu a apărut în spaţiul public niciun om care să se plângă că a avut de suferit din cauza lui Mugur Isărescu, care l-ar fi turnat la Securitate înainte de 1989, CNSAS a luat extraordinara decizie de a trimite dosarul său de colaborator la tribunal.
Fiind vorba de un om care apare în celebra poză din Coreea de Nord înainte de căderea regimului, cred că nimeni nu avea şi nu a avut niciodată vreo îndoiala că dl. Isărescu era un tehnocrat de viitor al precedentului regim comunist, cu toate clarificările de la Securitate posibile. A turnat însă pe careva? Unde au fost cei pe care i-a turnat timp de 30 de ani şi unde sunt acum? De ce SRI brusc trimite date noi la CNSAS (de ce nu au nicio răspundere că le-au ascuns pînă acum? Şi câte alte mii ascund…) şi de ce CNSAS, care e în urmă cu vreo trei alegeri la verificarea aleşilor între timp preşedinţi, miniştri şi parlamentari, e brusc lovit de hărnicie şi trimite dosarul în instanţă?
Chestiunea e, fireşte, un mister privitor la motiv şi un kompromat evident (o acţiune de compromitere sponsorizată de cineva), care arată că, din păcate, CNSAS e uşor de manipulat atunci când deţii SRI.
Dar de ce să ne pese de Isărescu, evident un om care făcea o carieră frumoasă şi dacă dura regimul comunist?
Iată de ce. România de după 1989 a plecat din poziţia de codaşă a tranziţiei din Europa Centrală, dar a reuşit să prindă plutonul din urmă datorită câtorva realizări esenţiale.
Prima, în ordine istorică, a fost independenţa Băncii Centrale, mai întâi de jure, constituţională, dar treptat şi de facto, pe măsură ce s-au echilibrat forţele politice în Parlament. Echilibrul puterilor parlamentare a permis tehnocraţilor conduşi de Isărescu să reziste celor mai rele abuzuri ale politicii monetare şi să reducă treptat inflaţia. De vreo 3-4 ani încoace, asalturile aupra BNR s-au reîntors, pe de o parte, din cauza lui Dragnea şi Vâlcov, care voiau să-şi realizeze măreţele promisiuni economice pe seama inflaţiei, şi pe de alta datorită ambiţiei unui grup condus de Lucian Isar, economist de talent, nu doar soţul Alinei Gorghiu, dar complet nescrupulos în ceea ce priveşte procedurile.
I-am luat partea lui Isărescu contra lui Dragnea şi Vâlcov (inclusiv când Antena 3 m-a intervievat pe un alt subiect), ca şi lui Isar/Cîţu (cărora li se pare normal ca un partid politic să controleze BNR). Istoric, există un munte de dovezi empirice şi teoretice că o ţară nu poate evita falimentul economic decât dacă există autonomia Băncii Centrale faţă de politicieni. În Ungaria şi Polonia asaltul contra ordinii constituţionale a început cu Băncile Centrale, după ce regimurile de dreapta de acolo au luat controlul de abia s-a făcut linişte, o linişte falsă, că după aceea au atacat Curtea Constitutţională, justiţia etc. Şi azi ambele ţări sunt în procedură de articol 7, adică să li se ia dreptul de vot în Consiliul European.
De trei ani vă spun că România e încă înainte de ce e mai rău, atacul PSD contra institutţiilor anticorupţie a fost unul defensiv şi limitat (acele instituţii find parţial controlate de serviciile din mâna rivalilor lor). Mult mai rău e un atac contra BNR, care apără şi la ora asta de politicianisme politica monetară, contra CCR (care a luat toate deciziile importante, fără controverse, deci nu doar cu votul celor numiţi de PSD, şi care a decis pe rând contra ambelor tabere), contra CNCD, contra CSM. Cu enormă rea credinţă, unii atacă instituţiile astea ca fiind indirect politizate, ei fiind direct politruci sau propagandiştii lor.
Şi cum, vreau să spun că Isărescu, la vârsta sau trecutul lui, trebuie să fie pe viaţă preşedinte? Din păcate, vreau să spun că avem aşa de puţine garanţii că există un mecanism obiectiv de numire a unui successor de calitate şi independent (sigur că există, chiar la BNR sau înafara sa, pot numai eu lista vreo cinci), că la riscul de a ne trezi cu vreun politruc (liberalii au numit în trecut pe Bogdan Olteanu; USR-PLUS se laudă cu alde Năsui sau Pâslaru, care nu sunt luaţi în serios de niciun economist), mai bine îl ţinem pe Isărescu mai departe. Nu din cauză că e un bătrân securist, ci că a apărat reduta de câte ori a putut şi nu mai are ce câştiga sau pierde la vârsta lui. E o garanţie de independenţă. Şi-a dat omul măsura.
Şi să vorbim data viitoare de CNCD (au sancţionat pe toţi preşedinţii, asta arată ce preşedinţi avem, bravo CNCD!), unde succesorul ar trebui să fie femeie şi minoritară dacă e să avem o continuitate după mandatele bune ale preşedintelui actual, şi de CCR. Aşa de pregătit e terenul cu compromiterea lor online, că dacă mâine câştigă liberalii alegerile şi mută contra lor o majoritate de imbecili de bine or să creadă că e un pas înainte pentru democraţie. Când de fapt e invers.
Se încarcă comentariile...
