Adevărat a înviat! În fiecare zi
0Învierea Domnului ne cheamă, în primul rând, la o transformare, la o evoluție sufletească. Ne cheamă să lăsăm în urmă vorba care rănește și judecata grăbită, răutatea, sau nepăsarea față de cel aflat în nevoie. Ea ne îndeamnă să punem mai multă pace în sufletul nostru și să facem mai mult bine în jur. Iar asta, în fiecare ceas al vieții noastre.
De aceea, eu cred că pentru noi, creștinii, lumina primită în noaptea sfântă a Învierii nu are sens doar în perioada de sărbătoare. După ce candela sau lumânarea s-a stins, ea ne cere, să fie purtată mai departe și să fie mereu vie, în felul în care trăim, vorbim, muncim și mai ales în felul în care ne purtăm cu oamenii de lângă noi. Cred că bucuria Învierii trebuie să intre și să rămână în viața noastră de zi cu zi.
Suntem, iată, la început de săptămână. Viața revine la griji, responsabilități, oboseală, tensiuni și, adesea, încercări. Iar credința noastră, cea pe care am afirmat-o în Postul Mare și în Săptămâna Mare și mai ales în noaptea de Înviere, trebuie să devină faptă! Credința, după afirmare, se vede în realitatea trăită, în răbdare, în bunătate, în iertare, în puterea de a nu întoarce răul cu rău. Se vede în respectul față de familie, față de părinți, de copii, față de cei care trec prin suferință, lipsuri sau singurătate. Se vede, așadar, în felul în care alegem să fim oameni. Mai ales când ne este greu!
A purta Învierea în noi, înseamnă a nu lăsa întunericul să ne intre în suflet. Iar asta este o muncă și o luptă de fiecare zi, pe durata întregii vieții.
Când te întorci la ritmul obișnuit, când te așteaptă telefonul, treburile, datoriile, drumurile, oamenii dificili, vechile nemulțumiri, atunci arați ce ai păstrat în sufletul tău din noaptea sfântă a Învierii. Fiindcă este foarte ușor să primești lumină. Mult mai greu este să nu o pierzi în prima zi în care cineva te supără, te nedreptățește sau te provoacă.
Așa dovedim, de fapt, cât adevăr este în credința fiecăruia dintre noi. În clipa în care am putea răni, alegem să nu spunem nimic. În clipa în care am putea umili, alegem să ridicăm și să ajutăm. În aceste lucruri, deloc mici, arătăm cel mai bine ce fel de oameni suntem. Și vă rog să observați faptul că este, întotdeauna, o alegere care ne aparține!
Sunt convins că fiecare dintre noi poartă în suflet poveri pe care ceilalți nu le cunosc. Fiecare are o luptă, o rană, un regret, sau o teamă. Nu știm niciodată câtă durere ascunde un chip liniștit și nici câtă nevoie de încurajare are un om care pare puternic. Cred, de asemenea, că sunt multe case în care sărbătoarea a trecut, dar în adânc au rămas supărări vechi. Acolo trebuie dusă lumina mai întâi. Acolo, între cei apropiați, unde așteptăm mereu ca celălalt să facă primul pas. Învierea ne cere tocmai acest curaj, de a cădea din mândrie. Nicio victorie din afară nu valorează mare lucru când omul pierde pacea din propria casă.
Un creștin care a trecut prin noaptea Învierii și a rostit cu credință „Hristos a înviat!” nu poate merge mai departe ca și cum nimic nu i s-ar cere de acum încolo. I se cere mult. I se cere să fie mai stăpân pe sine, mai curat în vorbă și mai trainic în iubire! Dar, așa cum am spus, viața fiecăruia se zidește din alegeri făcute în afara zilelor de Sărbătoare, dincolo de ritual, de tradiție sau de aparențe, uneori. Învierea Domnului ne cere să folosim libertatea de a alege.
Noi alegem felul în care ne purtăm crucea, sau ne facem datoria. Noi alegem felul în care rămânem sau devenim oameni buni fără a cere răsplată. Și o facem, dacă o facem, pentru că răsplata noastră, știm asta, este alta! Și nu este răsplata trupului, ci a sufletului.
Prin urmare, la începutul acestei săptămâni, cred că merită să ne întrebăm fiecare, în liniște, ce facem cu lumina primită. O lăsăm să se stingă în noi sau o ducem mai departe, transformând-o în mod de viață?
Eu îmi doresc și vp doresc ca zilele și lunile care vin să nu ne îndepărteze pe niciunii de ceea ce am simțit în noaptea Învierii. Aș vrea ca acel sentiment să se așeze mai bine în suflet, să ne ducă mai aproape de adevăr, de oameni, și mai aproape de Dumnezeu.
Se încarcă comentariile...
