Acad. Octavian Lazăr Cosma a împlinit 90 de ani...

 ... și a fost sărbătorit în cadrul unei sesiuni aniversare în cel mai înalt for științific al țării, Academia Română. Profesorul este unanim recunoscut drept muzicolog de excepție cu prodigioasă activitate începută în anul 1959, pe care o continuă și în zilele noastre cu nesecată putere de muncă. Nu văd aici rostul de a scrie un curriculum vitae al maestrului unanim apreciat în țară și străinătate de breslele muzicologilor, universitarilor, cititorilor împătimiți de muzică, dar nu pot consemna momentele de sărbătorire de la Academie fără a nota câteva monumente editoriale al căror autor este. Spicuiesc, referindu-mă mai întâi la „Opera românească” (apariție de debut în 1962), „Oedipul enescian” (1967, volum impresionant, recompensat de Academia Română), Hronicele Muzicii românești (9 volume), Operei Române din București (3 volume), Operei Române din Cluj (2 volume), cărți dedicate Filarmonicii bucureștene, Universității Naționale de Muzică din Capitală sau Orchestrelor Radio, apoi „Spinii din buchetul memoriilor” (2 volume), cea mai recentă fiind „Centenarul Societății/Uniunii Compozitorilor Români” (2021).

În istorica Aulă a Academiei, plină cu academicieni, profesori universitari, colegi și invitați, cuvântul de deschidere a ședinței solemne a fost rostit de acad. Nicolae Victor Zamfir, vicepreședinte, care i-a adresat lui Octavian Lazăr Cosma felicitări și urări de sănătate, arătând că suprema instituție cultural-științifică a țării se mândrește cu un asemenea membru titular, cel mai renumit muzicolog român, formator de școală, părinte spiritual a peste 50 de doctori în muzicologie.

Un Laudatio a fost rostit apoi de acad. Cornelia Sabina Ispas, președinta Secției de arte, arhitectură și audiovizual, bazat pe expunerea succintă a activității lui Octavian Lazăr Cosma, a distincțiilor cu care a fost onorat, remarcând că acesta „a izbutit să scoată la iveală tomuri ce reflectă atestarea valorilor perene ale muzicii românești”. Citându-l pe regretatul lexicograf Viorel Cosma, Sabina Ispas a subliniat „spiritul de sinteză și analiză al lui Octavian Lazăr Cosma, prin care a reușit să împrumute lucrărilor sale un echilibru științific, convingător, trainic, rezultat din investigarea directă a surselor primare în documentare și a partiturilor originale în judecarea creației” (Muzicieni din România, Lexicon, vol. 2, C-E, Editura Muzicală, București, 1999).

A urmat apoi strălucita prelegere a academicianului celebrat, comunicată liber timp de mai bine de o oră într-o aleasă ținută intelectuală, o privire de ansamblu asupra istoriei „Muzicii românești”, tematică de covârșitoare importanță și actualitate. Ferm convins de principiul privirii culturii muzicii autohtone numai prin prisma elementului creator, Octavian Lazăr Cosma a reamintit că primele semne ale unei conștiințe muzicale românești au apărut în preajma anului 1848, prin publicarea unor culegeri de muzică populară, concomitent cu venirea în Principatele Române a unor muzicieni străini, a unor trupe străine. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a continuat editarea de partituri cu muzică având sonorități ce proveneau din folclor.

Academicianul a început apoi numirea ne-exhaustivă a unor compozitori români și a câtorva dintre opusurile lor semnificative. Așa au fost Ciprian Porumbescu (opereta „Crai nou” sau „Balada”, studiată și în ziua de azi în școli din Japonia), George Stephănescu (autorul primei simfonii, profesor de canto, eminent dirijor) care a folosit denumirea de Opera Română pe afișele unor spectacole cu „Linda di Chamounix” sau „Lucia din Lammermoor” de Donizetti, avându-i drept soliști pe legendarii Adelina Patti, Carlotta Leria, Grigore Gabrielescu, Ion Giovanni Dimitrescu, Hariclea Darclée, Elena Teodorini etc.), Constantin Dimitrescu („Dansul rustic op.15”), George Cosmovici (opera „Mărioara”), Gheorghe Dima (lieduri sau cantata „Muma lui Ștefan cel Mare”), Eduard Caudella (opera „Petru Rareș”), Iacob Mureșianu („Balada Argeșului”),  Eduard Wachmann („care la Paris a fost notat mai bine la temele de fugă decât Saint-Saêns”, spune Octavian Lazăr Cosma), Alexandru Flechtenmacher, compozitorul primei Uverturi naționale române, foarte apreciată de Liszt grație inspirației folclorice, Alfred Alessandrescu (poemele simfonice „Acteon” și „Amurg de toamnă”), Dimitrie Cuclin ș. a.

Ne-a fost expusă o lecție erudită de istorie, cu esențiale punctări, printre care multe descoperiri ale academicianului.

A urmat apoi o secțiune dedicată marelui Enescu. Muzicologul a remarcat izvoarele melosului popolar, dar și influențele brahmsiene, mahleriene și wagneriene, ca și cele de componistică franceză, dovezi ale culturii lui George Enescu (spunea Octavian Lazăr Cosma că Enescu mergea seară de seară la Opera din Viena pentru a înțelege dramaturgia wagneriană și l-a numit „as al avangardei”, în fiecare partitură prezentându-se altfel, ca solid receptor al modernismului vremii). Academicianul a vorbit despre „Poema Română” ce include Imnul Regal, despre cele două Rapsodii enesciene din cele trei propuse spre a fi create, despre Suita I-a cu celebrul Preludiu la unison (inclus de Gustav Mahler într-un concert newyorkez din 1919), despre Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră, despre Dixtuor etc., remarcând arhitectura complexă a lucrărilor și melodiile infinite de sorginte wagneriană sau mahleriană. Vorbitorul a amintit de suflul romantic al Simfoniei a III-a, despre zicerea lui Pablo Casals care îl considera pe Enescu drept „cel mai mare compozitor după Bach”, despre Simfonia a II-a în La major, „Simfonia revoluționară”, una dintre cele mai discutate partituri și în fine, despre capodopera lirică „Oedipe”, urmate de Sonata a III-a pentru vioară și pian, mahlerianul „Vox Maris”, Simfonia de cameră, ultimul opus.

Nu a fost uitată înființarea în 1913 de către George Enescu a Premiului Național de Compoziție, anual, care a dăinuit până în 1946.

Prelegerea lui Octavian Lazăr Cosma a fost un curs de măiestrie, care a continuat cu listarea compozitorilor care și-au tras sevele creative din gândirea și concepția enesciană. Au fost amintiți printre mulți alții Paul Constantinescu, Dinu Lipatti, Ionel Perlea, Constantin Silvestri (promotorul operei „Oedipe” în premiera românească), Pascal Bentoiu (operele „Hamlet” și „Amorul doctor” fiind multipremiate internațional). Să nu uităm că Bentoiu a definitivat Simfoniile a IV-a și a V-a de Enescu. Apoi, galeria compozitorilor a continuat cu Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Cornel Țăranu, Liviu Glodeanu (opera „Zamolxe”), Myriam Marbé, Adrian Iorgulescu, Dan Dediu...

De la înalta tribună a Academiei, acad. Octavian Lazăr Cosma a clamat că „Ministerul Culturii trebuie să oblige instituțiile din subordine care primesc bani publici să cânte muzică românească nu numai la Festivalului George Enescu, dar și în timpul stagiunilor curente. Promovarea valorii muzicii românești în țară și străinătate trebuie să devină politică de stat, iar muzica să reintre în drepturile sale.”

A fost un strigăt lansat de autoritatea profesională cea mai competentă, spus în cel mai înalt for științific și cultural al țării, un strigăt care „ne-a dat o adevărată lecție identitară în domeniul umanist, dedicată expansiunii noastre culturale” a spus în încheiere acad. Cornelia Sabina Ispas.

O scurtă alocuțiune a rostit după aceea muzicologul Vasile Vasile.

Activitate rodnică în continuare, stimate domnule academician, distinse maestre Octavian Lazăr Cosma!