81 de ani de mornarhie, 43 de ani de comunism şi 23 de ani de tranziţie

Ion Iliescu, alături de regele Mihai I FOTO Adevărul

În ultimii ani auzim tot mai des susţinătorii reinstaurării monarhiei aducând în discuţie subiectul în viaţa publică. Regele Mihai redevine, încet, încet, un simbol recuperat din nebuloasa manipulare comunistă referitoare la regalitate. Ziua regalităţii române este propusă a deveni zi naţională a României, datorită uriaşei contribuţii aduse de monarhie la formarea şi recunoaşterea  statului român modern.

Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I sunt reprezentanţii monarhiei române, cea care a condus România spre cucerirea independenţei de stat, Marea Unire de la 1918, dictatura lui Carol al II-lea şi întoarcerea armelor împotriva naziştilor din 1944.

Nu trebuie trecut cu vederea regimul lui Antonescu care, oricât de controversat ar fi, a lăsat urme adânci în conştiinţa naţională. Măcar prin celebrul ordin : ”Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul”

Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu  sunt liderii comunişti care au condus cu mână de fier România în procesul de proletarizare şi îndobitocire prin teroare. Nu exista nici un fel de libertate de exprimare dar...nu se murea de foame.

Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Trăian Băsescu sunt conducătorii României de după decembrie 1989, o Românie care îşi caută drumul prin sacrificii enorme ale unei populaţii care, are parte de libertate de exprimare dar trăieşte în proporţie de 40% la limita sărăciei.

147 de ani, în total, în care românii şi România au trecut prin multe. Monarhii au creat statul român modern şi prin voia Domnului, pentru o perioadă, l-au întregit aducându-l aproape de graniţele naturale ale românimii. Un stat cu problemele lui specifice, cu corupţii lui şi cu partidele care erau privite cu acelaşi dispreţ de omul de rând ca şi în prezent.

Comuniştii au venit cu elanul terorii staliniste şi au ras tot. Partide, intelectuali, preoţi, liber cugetători, burghezi şi orice alt element ce nu se potrivea noii viziuni asupra societăţii. După anii 70  s-au mai liniştit deoarece nu prea mai aveau pe cine lichida şi teroarea era bine înfiptă în sufletele românilor. În schimb au uniformizat condiţiile de trai. În afara unui grup bine definit de lideri care beneficiau de privilegii bine statuate, marea majoritate a populaţiei trăia relativ decent.

După 1989 lucrurile încep să devină neclare. Nu ştim exact cine a tras la Revoluţie, nu înţelegem cum s-au autodefinit noile structuri de putere, dar cu siguranţă am obţinut libertatea mult visată. Nu pricepem cum e cu marile privatizări, pardon, jafuri naţionale, de unde au apărut milionarii de carton şi cine a prăduit o avere frumuşică uitată pe undeva de dictatori. Mai pe scurt, în 23 de ani am reuşit performanţa să ne transformăm, dintr-o ţară fără datorii, ( o chestiune aproape unică) într-o naţie care va plăti din generaţie în generaţie împrumuturile făcute ca să construim NIMIC. Toţi strigă hoţii, mai ales pe la televizor, dar dacă îi caută procurorii pe acasă devin brusc adepţi ai desfinţării DNA.

În cei  23 de ani am reuşit să distrugem toate elementele benefice lăsate de monarhie şi comunism şi am pus în loc NIMIC. Căci, cu siguranţă, or fi existat şi ceva lucruri bune în sistemul comunist pe care îl blamăm cu atâta vervă fără să-i judecăm criminalii.

Interesant este ce s-a întâmplat cu ultimii reprezentanţi ai structurilor de putere enumerate mai sus:

Antonescu a fost împuşcat, urmare a unui simulacru de proces, în iunie 1946, perioada în care, teoretic, Regele Mihai conducea încă România. La un an depărtare Regele Mihai părăsea ţara, alungat de comunişti. În 1989, în ziua de Crăciun, Nicolae Ceauşescu este executat în urma unui proces al cărui complet de judecată a fost înfiinţat prin decret două zile mai târziu.

Nu ştiu dacă monarhia ar fi mai potrivită pentru România la ora actuală. Nu cred că un monarh luminat poate destructura un sistem mafiot care, legat de tranzacţiile financiare şi politice, este strâns unit în jurul cercurilor de putere. Comunismul nu se va întoarce foarte curând în preferinţele electoratului, aşa că râmânem cu Republica, care de 23 de ani, nu-şi reglează mecanismele pentru o funcţionare în folosul poporului nu a unui grup de îmbuibaţi postdecembrişti.

Poporul nu o să dispară, căci românii au lăsat imperii să treacă peste ei şi le-au aşteptat răbdători să dispară. Începând cu Romanii şi marile triburi migratoare, continuând cu Otomanii, Hasburgii şi Austro-Ungarii şi terminând cu Imperiul Ţarist transformat în URSS.

 În schimb, întrebarea este: Cât timp o să mai sufere?