7-8 motive să pleci în vacanţă pe bicicletă

Când aveam vreo 7-8 ani, taică-meu a plecat într-o excursie în Rusia. Nu ştiu prea bine de ce a plecat singur. Cred că maică-mea nu s-a dus pentru că trebuia să stea cineva cu puradeii acasă. Singurele amintiri despre vizita lui taică-meu în Sankt Petersburg sau Moscova sunt ascunse într-un set de diapozitive ţinute cu grijă într-o cutie de cizme.

Sau poate pur şi simplu eram prea mic şi nu-mi mai amintesc ce mi-a povestit.

Nu mai ştiu toate prostioarele pe care ni le-a adus din Rusia sau ni le-a cumpărat de la restaurantul trenului internaţional cu care a călătorit. Ţin minte însă că eu am primit o bicicletă din aceea mică, pentru copii, cu 4 roţi: două cu balon gros şi două stânga-dreapta, din-alea ajutătoare. La mine în Ardeal, erau pe vremea aia mulţi saşi şi maghiari, aşa că nu era mare brânză să ai o bicicletă pe vremea lui nea’ Nicu. Dacă nu aveai tu, avea Gunther de la 2, sau Killian de la 3, sau Csabi de la scara C, sau Izabella de la Complexul Vechi. Aşa că atunci când am primit bicicleta din Rusia, pentru că nu prea ştiam să mă dau, de ruşine, am aruncat-o în pivniţă şi acolo am părăsit-o. Nici nu ştiu ce s-a ales de ea. Cel mai probabil a ajuns la vreun văr sau verişoară de la ţară.

7-8 ani mai târziu, am acceptat provocarea lui văru-miu Alin, şi călare pe o semicursieră nemţească cu roţi de 28 adusă din Germania, mi-am dat drumul de pe dealul Universităţii din Braşov până jos, spre vechea moară de pe Mihai Viteazu. Aşa am învăţat să mă dau eu cu bicicleta.

Acum 7-8 ani, mi-am cumpărat prima bicicletă. Un Rockrider entry-level cu V-brake. La vremea aia, colegii care mă vedeau venind în fiecare zi la birou pe bicicletă, mă lăudau în faţă, dar mă bârfeau pe la spate. „E nebun!", „Cum să mergi pe bicicletă pe vremea asta?", „Un zăpăcit... tipic pentru unul care a lucrat în publicitate."

Acum îmi plimb câinele cu bicicleta, merg la terasă sau în club cu bicicleta, la întâlnire cu prietenii cu bicicleta. Câtă vreme aveam serviciu mergeam în fiecare zi la birou cu bicicleta. La întâlniri de afaceri cu bicicleta, am mers la interviuri pe bicicletă, la cumpărături, la munte, la mare, la degustări de vinuri. Merg cu bicicleta oriunde. De nenumărate ori am fost şi la întâlnire cu vreo gagică pe bicicletă.

Acum îmi plimb câinele cu bicicleta, merg la terasă sau în club cu bicicleta, la întâlnire cu prietenii cu bicicleta.

Pe 27 iulie voi fi plecat  într-o călătorie de 4.000 km cu bicicleta. De la Atlantic la Marea Neagră. Lumea îmi zâmbeşte apreciativ când îi răspund la plictisitoarea întrebare: „Ce mai faci, măi, Seba?". Dar le subînţeleg privirea mormăind printre clipiri repetate: „Eşti dus, omule!", „La 34 de ani, ai luat-o razna!", „Eşti puţin plecat, băiatule!", „De ce faci asta, moşule?"

Ei bine, uite 7-8 motive să pleci într-o excursie pe bicicletă:

1. Sentimentul că ai făcut ceva ce nu face oricine

Probabil că sunt un arogant excentric şi gândesc egocentric. Mulţi cred despre mine asta. Puţin îmi pasă. Însă, credeţi-mă, e ceva mândrie pe care o simţi după ce ai pedalat câteva mii de kilometri pe o bicicletă încărcată cu bagaje grele... iar asta chiar nu e ceva la ordinea zilei.

2. Aventura: nu ştii niciodată unde şi cum o să ţi se termine ziua

Poate te opreşti la cort, pe malul unui pârâu. Poate eşti invitat în casa unui străin care nu vorbeşte niciuna din limbile de circulaţie internaţională. Poate îţi permiţi o aroganţă şi te cazezi într-un boutique hotel dintr-o staţiune montană, în Elveţia. Cine ştie? Asta e aventura!

3. Freeeeedooooooom!!!

„Când pleacă avionul spre Paris?”, „Cu ce ajungem în centrul Amsterdamului?”, „La ce oră e shuttle bus-ul către aeroport?”, „Până la ce oră circulă metroul în Londra?”. Pe biclă uiţi de toate întrebările astea. Pentru că poţi merge unde vrei tu, când vrei tu.

FOTO: Facebook Puţin Plecaţi

4. Ai timp să îţi asculţi gândurile

Între pereţi şi ferestre care nu se deschid, între o convorbire telefonică sâcâitoare cu cineva cu care nu îţi doreai neapărat să vorbeşti şi alarma care te anunţă că trebuie să mai scrii un reply la un email, între Facebook şi prieteni reali, între dimineaţa începută întotdeauna în grabă şi noaptea venită mult prea devreme, nu ai timp suficient să te gândeşti la tine. Pe drum, însă, timpul trece altfel. Mai gros, mai lat, mai continuu. Se măsoară în pedale, nu în minute sau ore. Are altă consistenţă şi îţi creează senzaţia că îţi aparţine tot. Preiei vibraţia cauciucurilor pe asfalt, laşi vântul să îţi acopere urechile şi îţi asculţi gândurile. Ai tot timpul din lume!

5. Interacţiune cu oamenii

Atunci când călătoresc pe bicicletă, iubesc interacţiunea cu oamenii. Te opreşti să îi întrebi încotro s-o iei, unde e un restaurant bun în oraş, care e cel mai apropiat loc de camping, ce loc interesant ar merita vizitat în împrejurimi... În schimb primeşti zâmbete, ţi se face cu mâna şi ţi se urează „Drum bun!” într-o limbă pe care nu e neapărat nevoie s-o cunoşti.

Am început aventura - despachetaţi Paris, France. Chiar în staţia de autobuz - Hartă live cu locul în care ne aflăm    FOTO: Facebook Puţin Plecaţi

6. Plăcerea de a gusta orice, fără să numeri...

Îmi plac cocktail-urile şi cafeaua. Sunt un gurmand şi ador mâncarea pregătită din pasiune, însoţită de un pahar de vin potrivit sau de o bere bună. Aşa că atunci când călătoresc pe bicicletă, mă ghidez după următoarea filozofie: pune în farfurie, chelner, şi toarnă şi un pahar, adu şi o îngheţată şi taie şi o prăjitură din-aia bună. O masă copioasă azi, va fi consumată mâine, pe bicicletă.

7. Când călătoreşti încet, eşti atent la detalii

Nici din avion, nici din maşină sau din tren, nici într-un circuit turistic nu apuci să observi minunăţiile pe care le străbaţi metru cu metru, pedală cu pedală. Pe biclă ajungi să dezvolţi o relaţie destul de intimă cu viaţa din locurile prin care călătoreşti: un arici la margine de drum, un sat vechi cu casele-n stradă, un moş mestecând o pipă pe-o terasă într-un port, o plajă pustie într-o râpă de deal, mirosul unor vreascuri aprinse la liziera unei păduri...

Asta îmi aduce aminte de un banc. Cu scuzele de rigoare, fără political correctness. Cică era Bulă cu taică-su în tren. Bulă, puţin oligofren, stătea cu nasu’ lipit de geam. Iar din gură îi curgea o băluţă. Taică-su, comod pe canapeaua compartimentului, citea ziarul. La un moment dat, Bulă urlă ca un descreierat: “Tatăăăăă, tatăăăăă, ce-i aiaaaaa?”. Taică-su, om blând, ridică plictisit privirea din ziar, îşi ia ochelarii de la ochi şi-i răspunde: “O vacă, Bulişor!”. Bulă, surprins de răspunsul puţin întârziat exclamă: “Undeeeeee!??”

Eu ma opresc la 7. Astept si de la tine un motiv care să completeze lista mea.

Text semnat de Sebastian Bucur.

Avem De la Atlantic la Marea Neagră”.