59 de ani de la moartea lui Winston Churchill. Ce s-a ales de visul său pentru o Europă unită?

În 24 ianuarie 1965 se stingea din viață, la 90 de ani, Winston Churchill, unul dintre titanii incontestabili ai politicii europene și unul dintre pionierii Europei unite.

Mi-am adus aminte acest detaliu în ziua în care noi sărbătoream Unirea Principatelor, Mica Unire, iar paralela dintre cele două idei - o Europă unită și o Românie unită - mi s-a părut evidentă din mai multe puncte de vedere.

Dar poate că una dintre cele mai izbitoare asemănări stă în faptul că au părut, fiecare la vremea ei, idei extrem de improbabile, deși ambele erau dorite de oameni, deși păreau, și atunci ca și azi, extrem de necesare.

Cele două Principate românești, despărțite de istorie, înconjurate de imperii agresive, aveau toate șansele împotriva lor, dar și toate argumentele de partea lor. Totuși, prin geniul politic al generației de atunci, al tinerilor liberali care l-au susținut și promovat pe Cuza la București - după ce fusese ales la Iași - unirea s-a realizat, iar de atunci și până azi, trecând, desigur, prin anul monumental 1918, ea se consolidează permanent, în ciuda tuturor provocărilor ori a 'parantezelor' istorice - precum regimul comunist, ori crizele periodice prin care, dragi prieteni, trecem!

La fel, după ani de război crâncen, cel mai distrugător război din ustoria umanității - și sperăm să rămână așa - ideea unei Europe Unite părea, în 1946 când Churchill a vorbit despre asta, improbabilă, deși era evident necesară. Și totuși, ea a fost realizată și se consolidează în fiecare zi, deși nu este ușor!

Pentru a răspunde întrebării din titlu, eu cred că visul lui Churchill pentru o Europă unită este mai viu ca oricând dar nu contest, în niciun caz, provocările cu care ne confruntăm azi. Churchill, autor a nenumărate fraze memorabile, spunea că este important să privești faptele, pentru că ele sigur se uită la tine!

Ei bine, provocările noastre sunt numeroase și sunt periculoase, de la război pe continentul nostru și în vecinătate, la ascensiunea unor regimuri totalitare care par să se coordoneze, de la criza energetică, ori cea a migranților, până la inflație, agricultură, sau revigorarea mișcărilor extremiste.

Totuși, când punem lucrurile în context istoric - singurul mod de a încerca să vedem cât de cât obiectiv prezentul - eu cred că avem motive de optimism. De realism, desigur, dar unul cu siguranță optimist. Iar realist vorbind, Uniunea Europeană este mai puternică și mai vie ca oricând.

Periodic, Uniunii noastre i se cână 'prohodul' și i se prevestește sfârșitul iminent, iar asta încă din primii ani, acum șapte decenii! Fac acest lucru, cred eu, ori oamenii care chiar au interesul pentru o Europă dezbinată, deci ușor de controlat, ori oamenii care aleg să ignore istoria.

În 1946, când Winston Churchill vorbea, primul, despre cortina de fier care separa Europa - după deciziile regimului stalinist - tot Churchill venea cu soluția: pentru a preveni atrocitățile celor două războaie mondiale, dintre care ultimul abia se încheiase, el cerea, tot primul, integrare europeană și cerea crearea unui Consiliu al Europei ca prim pas.

De asemenea, iar după Brexit pare ușor de uitat, tot Churchill a lansat și ideea unei armate comune europene, a unei cetățenii comune (!) dar și a unei Curți europene a drepturilor omului.

Churchill a fost capabil să vadă toate acestea în ciuda anilor de război, pentru că a gândit la scară istorică și a văzut necesitatea acestor idei. Poate că dacă în anii 20, politicienii europeni s-ar fi axat mai puțin pe pedepsirea Germaniei și mai mult pe integrarea ei, nazismul nu ar fi ajuns ce a ajuns, iar războiul următor ar fi putut fi evitat. Poate...

Ce știm este că Churchill a făcut asta la finalul anilor 40, iar războaie la scară largă nu au existat în Europa, cu excepția notabilă a dezmembrării fostei Iugoslavii și, desigur, recent, a invaziei rusești în Ucraina.

Ce s-a realizat însă, este Uniunea Europeană, un spațiu al păcii, al legii și al prosperității, din care România, o idee atât de improbabilă până la 1859, face parte! La fel cum improbabilă părea, în 1929 (!!) ideea lansată de guvernul francez de atunci și care cerea abolirea granițelor economice între națiunile europene... Am pornit, dragi prieteni, de departe, pentru a ajunge unde suntem azi. Trebuie doar să ne uităm un pic în istorie.

Azi facem parte din ceea ce Winston Churchill descria în 1946 ca fiind o familie europeană bazată pe justiție și libertate, o familie în care sunte de milioane de oameni, în cuvintele lui Churchill, sunt capabile să regăsească micile bucurii ale vieții, dar și speranța, cea care face ca viață să merite să fie trăită din plin!

Eu cred că acest spirit nu va muri, în ciuda unor extemiști care se luptă pentru asta, inclusiv în România și cred că peste câteva luni, când vor trebui să aleagă, milioane de români, alături de zeci și zeci de milioane de europeni, vor alege speranța, vor alege, în cuvintele lui Churchill, să fie și europeni și cetățeni ai propriei țări, fără a pierde nimic din dragostea și loialitatea pe care le datorează locului lor de baștină. Oamenii vor alege să spună, oriunde merg în Europa: și aici sunt acasă.

Iar casa României, dragi prieteni, este Europa unită.